Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 3664/197/2014

JUDECATORIA BRASOV.

Dosar_

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 24.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:M. M.

GREFIER: B. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretentii civilă formulată de reclamanta A. de P. COLONIA METROM nr. 6, . sediul în Brasov, .. 6, . cu pârâtul C. C. domiciliat în Brasov, .. 6, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.11.2014, când a dat următoarea hotărâre:

JUDECATORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brasov la data de 11.02.2014, sub numărul_, reclamanta A. de P. COLONIA METROM nr. 6, . chemat in judecată pârâtul C. C. solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de_,41 lei, reprezentând_,55 lei contravaloarea cotei de contribuție la cheltuielile de întreținere aferente perioadei septembrie-2008-decembrie 2013 și fond reparații, izolatie a sumei de_,86 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr.227, COLONIA METROM nr. 6, . nu a achitat contravaloarea sumelor restante la întreținere, reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta cerere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 50 din legea 230/2007. În dovedirea susținerilor au fost anexate tabele cu cheltuielile lunare și penalitățile solicitate. Pentru soluționarea cauzei a fost admisă și administrată proba cu înscrisurile deja anexate cererii introductive

Expunerea situației de fapt reținute

Din materialul probator existent la dosarul cauzei, Judecătoria reține următoarea situație de fapt:

Conform dispozițiilor normative prevăzute de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii sunt obligați să plătească lunar cota lor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.

Astfel cheltuielile de întreținere reprezintă conform legii:

Art. 3 din Legea nr. 230/2007 – În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de:

Art. 46 din Legea nr. 230/2007 – Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Pentru pretențiile solicitate pe lunile septembrie 2008-decembrie 2010,a fost invocată exceptia prescrierii dreptului material la actiune, exceptie ce urmează a fi admisă avînd în vedere dispozițiile art 3 din decretul 167/1958 conform căreia dreptul la actiune avînd un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie iar termenul prescriptiei este de 3 ani.

Judecătoria reține faptul că pârâtul datorează asociației de proprietari, cheltuielile pe perioada ianuarie 2011-decembrie 2013, respectiv 7436,05 și penalități de 0,2% pe zi întîrziere aferente sumei, precum și 223 lei fond reparatii. Pentru aceste considerente, de fapt și de drept expuse, instanța urmează să admită în parte acțiunea formulată pentru pretențiile pe perioada ianuarie 2011-decembrie 2013.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia prescrierii dreptului material la actiune pe perioada septembrie 2008-decembrie 2010.

Admite în parte actiunea civilă formulată de reclamanta A. de P. COLONIA METROM nr. 6, . sediul în Brasov, .. 6, . cu pârâtul C. C. domiciliat în Brasov, .. 6, ..

Obligă pîrîtul la plata sumei de 7436,05 lei reprezentând contravaloarea cotei de contribuție la cheltuielile de întreținere aferente perioadei ianuarie 2011-decembrie 2013 și a penalităților de 0,2% pe zi întărziere aferente sumei și 223 lei fond de reparații, izolație.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2014.

PresedinteGrefier

M. M. B. N.-E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BRAŞOV