Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 3149/197/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA BRASOV.
Dosar instanța nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 24.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:M. M.
GREFIER: B. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretenții ” formulată de reclamantul Z. A. domiciliat în C., ., județul Brasov în contradictoriu cu pîrîta S. L. domiciliată în Brasov, . A, ., .> La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.11.2014, când a dat următoarea hotărâre:
JUDECATORIA
Deliberând asupra cauzei de față.
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 06.02.2014 sub numărul_, reclamantul Z. A. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pîrîta S. L. la plata sumei de 840 lei, cu titlu de reparatii.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul Z. A. a arătat că are în proprietate un apartament la nivelul inferior față de cel al pîrîtei.
În urma unor defectiuni pe care le-a avut pîrîta la instalația de scurgere a apei, a fost inundată baia reclamantului, provocîndu-i o pagubă pentru care a plătit 840 lei, bani pe care pârâta refuză sa-i plătească.
Reclamantul a arătat că nu este pentru prima oară cînd i se întîmplă așa ceva . Cu câțiva ani în urmă i-a mai provocat o stricăciune pentru reparația căreia a plătit 150 lei.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri, exemplare foto, chitanța de plată a reparațiilor, alte înscrisuri, s-a administrat proba cu martorii Ș. I. și S. D. M..
Pârâta S. L. a depus la dosar întîmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Se arată că în urmă cu cîțiva ani, reclamantul i-a solicitat 150 lei pentru reparatii ,pe motiv că există scurgeri de apă în baie și se infiltrează în baia sa, fără a aexista o discuție prealabilă în acest sens.
Se arată că de-a lungul celor 8 ani de când locuieste în apartament, s-au deplasat ,la cererea reclamantului ,mai mulți instalatori care au constatat că scurgerile de apă nu sunt de la apartamentul său. Apartamentul reclamantului este nelocuit iar pe timp de iarnă este neîncălzit, și că este normal ca mucegaiul și igrasia să se extindă. Se arată că pereții de la baia reclamantului au arătat ca în fotografiile de la dosar, după 6 luni de când pârâta s-a mutat deasupra apartamentului reclamantului și până în anul 2013.Problemele pe care le are reclamantul nu se datorează instalației de apă și canalizare ,iar toate problemele de apă, canal, curent gaz, se rezolvă prin asociație care solicită părerea celor specializati.
Se arată că pretențiile bănesti ale reclamantului sunt exagerate, neexistînd nici un fel de act constatator cu privire la deteriorările existente în baie.
Acțiunea reclamantului este timbrată cu taxa de timbru de 64 lei.
Analizând materialul probator ,instanța a retinut următoarele.
Reclamantul Z. A. este proprietarul apartamentului situat în Brasov, . A, ., . nivelul apartamentului pîrîtei S. L. de la apartamentul 36.
De-a lungul timpului, în baia de la apartamentul reclamantului au avut loc scurgeri de apă care s-au dovedit a fi din cauza defectiunilor existente la baia pîrîtei.
Doveditoare în acest sens este declarația martorului S. D. M. care, în calitate de Președinte al Asociației de Proprietari, s-a prezentat la apartamentul reclamantului și a constatat că pe lingă urmele de apă existente pe pereții la baia reclamantului, a apărut și mucegaiul. Nu are cunoștință de unde provin scurgerile de apă. În schimb martorul Ș. I. a arătat că din cauza scurgerilor de apă de la etajul superior, a fost afectata nu numai baia reclamantului ci și baia sa.
A încercat să ia legătura cu pârâta și sa-i aducă la cunoștință despre petele de apă însă inițial nu l-a primit pe considerentul că are musafiri, altă dată i s-a răspuns că nu o interesează iar în final a acceptat să primească un instalator.
S-a constatat că tubul de la WC nu era etanș la conducta principală și apa se scurgea la etajele inferioare. Instalatorul a executat lucrarea de reparații iar din acel moment nu au mai existat probleme la etajele inferioare. Prejudiciul cauzat este dovedit și cu exemplarele foto depuse la dosar. Pentru efectuarea reparațiilor reclamantul a plătit suma de 840 lei conform facturii nr 007 DES din 08.01.2014 și a chitanței depuse la dosar .În lumina dispozițiilor art. 1349 c civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care ,având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Acțiunea reclamantului este pe deplin dovedită, fapt pentru care în temeiul dispozițiilor sus mentionate, obligă pîrîta la plata sumei de 840 lei pentru acoperirea prejudiciului cauzat.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 453 c pr civilă, obligă pârâta la plata sumei de 64 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea civilă formulată de reclamantul Z. A. domiciliat în C., ., județul Brasov în contradictoriu cu pîrîta S. L. domiciliată în Brasov, . A, ., . consecință.
Obligă pîrîta la plata sumei de 840 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă pîrîta la plata sumei de 64 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2014.
P. Grefier
M. M. B. N.-E.
← Întoarcere executare. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7749/2014. Judecătoria... → |
---|