Pretenţii. Sentința nr. 849/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 849/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 21171/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 849
Ședința publică din data de 31.01.2014
PREȘEDINTE I. V. Judecător
GREFIER S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut in fond în ședința publică din 09.01.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.01.2014, apoi pentru data de 23.01.2014, pentru data de 30.01.2014 și pentru data de 31.01.2014 .
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.09.2012 sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SILVICĂ B., a solicitat obligarea pârâtei la plata taxei pe teren forestier în cuantum de 40.697 lei, datorate în calitate de administrator pentru 537,48 ha fond forestier, conform contractului de administrare nr. 228/10.10.2008 și a actului adițional nr. 1/10.01.2010.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că în urma acțiunii “ audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară pentru anul 2010” Camera de Conturi B., prin decizia nr. 5/03.02.2012, a constatat că Direcția Silvică B.-Ocolul Silvic T. nu a depus declarație de impunere și nu a plătit taxa pe terenul forestier pentru terenul forestier pe care îl are în administrare de la UAT . contractului de administrare nr. 228/10.10.2008 și a actului adițional nr. 1/10.01.2010, fiind încălcate disp. arr. 256 alin 3 și art. 258 alin 1 din Legea nr. 571/2003. Deși pârâtei i s-a comunicat înștiințarea de plată nr. 1324/22.03.2012, aceasta a precizat prin adresa nr. 5088/28.03.2008că nu poate fi obligată la plata respectivei taxe, invocând prev. art. 137 din Legea nr. 46/2008, text de lege care însă se aplică numai proprietarilor de terenuri forestiere nu și administratorilor acestora.
În drept au fost invocate disp. art. 256 alin 3, art. 258 alin 1 din Legea nr. 571/2003, art.137 din Legea nr. 46/2008.
Pârâta a formulat întâmpinare (f.28,29) prin care a solicitat respingerea cererii arătând în esență că o parte din sumele pretinse sunt prescrise, că reclamanta nu a atașat calculul estimativ la care se face referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că și-a îndeplinit obligațiile contractuale iar decizia nr. 5/03.02.2012, nu-i este opozabilă și, în plus, beneficiază de scutirea prev. de art. 258 alin 4 Cod fiscal.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (f.32) prin care a precizat că perioada pentru care este calculată suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, cuprind anii 2008-2011 iar suma aferentă anului 2012 se regăsește în debitul current pe anul 2012 evidențiat în înștiințarea de plată. Referitor la temeiul de drept al cererii, reclamanta a arătat că taxa este datorată potrivit art. 258 alin 6 din Legea nr. 571/2003.
Prin cererea de repunere pe rol(f.42), formulată după ce instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul disp art. 155 ind 1 C.pr.civ., reclamanta a precizat că nu a emis decizie de impunere pentru suma de 40.697 lei deoarece obligația de plată s-a născut în principal în baza contractului de administrare nr. 228/10.10.2008 și în subsidiar în baza Legii nr. 571/2003.
Prin precizarea depusă la termenul din data de 09.01.2014(f.46) reclamanta a arătat că taxa pentru terenul forestier este datorată de pârâtă în baza art.27 din contractul de administrare nr. 228/10.10.2008, fiind calculată prin înmulțirea cu 4 corespunzând celor 4 ani din perioada 2008-2011.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de administrare nr. 228/10.10.2008, încheiat între reclamanta ., în calitate de proprietar-beneficiar și pârâta DIRECȚIA SILVICĂ B., în calitate de administrator, a fost predată pârâtei suprafața de 392,94 ha, amplasată pe raza UAT T..
Prin actul adițional nr. 1/10.01.2010 reclamanta, în calitate de proprietar, a predate pârâtei, în calitate de administrator, suprafața de 144,54 ha pășune împădurită.
Așadar conform contractului și actului adițional pârâtei i-a revenit obligația contractuală de a administra suprafața de 537,48 ha fond forestier.
Conform art.27 din contract, s-a stabilit prețul de 26 lei/an/ha pentru serviciile silvice prestate de pârâta-administrator, menționându-se că plata contravalorii serviciilor se va reține din contravaloarea masei lemnoase care se valorifică.
Prin art. 27 al actului adițional s-a stabilit cuantumul de 35 lei/an/ha al cheltuielilor pentru administrarea fondului forestier pentru anul 2010.
Părțile au mai prevăzut că plata redevenței ce revine beneficiarului se va face ori de câte ori, în urma valorificării lemnului, există sume disponibile pentru beneficiar, după acoperirea cheltuielilor realizate pentru efectuarea lucrărilor silvice și a cheltuielilor de administrare.
Instanța rețină că după mai multe precizări, reclamanta indicat temeiul juridic al cererii ca fiind cel contractual, arătând că taxa pentru terenul forestier este datorată de pârâtă în baza art.27 din contractul de administrare nr. 228/10.10.2008, fiind calculată prin înmulțirea cu 26 lei aplicată la suprafața de 392,94 ha, suma rezultată fiind înmulțită cu 4 corespunzând celor 4 ani din perioada 2008-2011.
Susținerile reclamantei nu pot fi primite, având în vedere următoarele:
- urmând modul de calcul indicat, rezultatul este 40.865, 76 lei iar nu 40.697 lei, sumă pretinsă de reclamantă
- suprafața aflată în administrarea pârâtei este, conform contractului și actului adițional, de 537,48 ha fond forestier, suprafață indicată în cererea de chemare în judecată
- conform actului adițional s-a stabilit cuantumul de 35 lei/an/ha al cheltuielilor pentru administrarea fondului forestier pentru anul 2010, deci nu se justifică faptul că reclamanta indică un cuantum mai mic al prețului serviciilor (27 lei)
Nu în ultimul rând instanța reține că potrivit voinței părților, prețul de 26 lei sau de 35 lei/an/ha pentru serviciile silvice prestate de pârâta-administrator, se va reține din contravaloarea masei lemnoase care se valorifică iar plata redevenței ce revine beneficiarului se va face ori de câte ori, în urma valorificării lemnului, există sume disponibile pentru beneficiar, după acoperirea cheltuielilor realizate pentru efectuarea lucrărilor silvice și a cheltuielilor de administrare.
Or, în condițiile în care reclamanta nu a probat în niciun mod care este contravaloarea masei lemnoase valorificate de pârâtă și dacă, după această valorificare au mai existat sume disponibile, după acoperirea cheltuielilor pentru efectuarea lucrărilor silvice, cererea sa privind obligarea pârâtei este vădit neîntemeiată.
Instanța reține că în realitate reclamanta a calculat cuantumul sumei pretinse conform art. 258 alin 5 și 6 din Legea nr. 571/2003, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.,
Potrivit art. 256 alin 3 din Legea 571/2003 pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Rezultă că pentru taxa de teren prevăzută de acest act normativ reclamanta trebuia să emită decizie de impunere, act administrativ fiscal care poate fi pus în executare, după expirarea termenului de plată.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă instanța reține că potrivit art. 131 din OG nr. 92/2003 dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, astfel că, dată fiind natura sumelor pretinse de reclamantă- taxe similare impozitului, instanța reține că dreptul material la acțiune nu este prescris și urmează să respingă excepția.
Pentrui considerentele expuse urmează să respingă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SILVICĂ B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SILVICĂ B., cu sediul în B.. ., jud. B..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. S. C.
Red . I.V., ex.4
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8959/2014. Judecătoria BRAŞOV | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
