Pretenţii. Sentința nr. 9959/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9959/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 8576/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9959
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.09.2014
PREȘEDINTE :L. M. - Judecător
GREFIER: I. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 02.09.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari DE APARTAMENTE NR.134 B., a solicitat obligarea pârâta R. M. la plata sumei de 884,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada apr.2013- mart. 2014 și 157,47 lei penalități de întârziere.
În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de servicii din partea furnizorilor de utilități și a asociației, însă nu a achitat contravaloarea acestora, calculată corespunzător apartamentului pe care îl ocupă.
În drept a fost invocată Legea nr. 230/2007
În probațiune, reclamanta a depus la dosar extras de cont privind cheltuielile de întreținere, procesul verbal al adunării generale în care s-a stabilit cuantumul penalităților pentru neplata la timp a cheltuielilor de întreținere.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru conform art. 50 din Legea nr. 230/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta este proprietară a apartamentului situat în B. . ., iar în perioada sus menționată deși a beneficiat de serviciile asigurate de către furnizori privind întreținerea apartamentului astfel identificat, nu a achitat cheltuielile aferente acestor servicii, acumulând debitul de mai sus.
La această sumă, reclamanta a calculat penalități de întârziere pentru neplata la termen a sumelor datorate, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.
În drept, art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 32 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 stabilesc faptul că, membrii asociației de proprietari au obligația să achite cheltuielile de întreținere aferente apartamentului proprietate personală, iar art. 49 din Legea nr. 230/2007 stabilește că neplata la scadență a acestor sume, atrage posibilitatea impunerii unor penalități de întârziere în cuantum de cel mult 0,2% /zi de întârziere, prin hotărârea adunării generale a proprietarilor.
Prin urmare, față de aceste norme, raportate și la hotărârea adunării generale a proprietarilor, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, astfel că va fi admisă.
În consecință, instanța va obliga pe pârâta să plătească reclamantei sumele sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. DE P. NR.134 BRASOV în contradictoriu cu pârâtul R. M. și în consecință:
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 884,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2013- martie 2014 și 157,47 lei penalități de întârziere.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. M. I. L.
Red. L.M./09.10.2014/ Dact. I.L./09.10.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 5542/2014. Judecătoria BRAŞOV | Validare poprire. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|