Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3102/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3102/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 2885/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3102
Ședința publică din data de 13.03.2014
PREȘEDINTE –I. V. – judecător
GREFIER – S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 06.03.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.03.2014.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.02.2012 sub nr._, astfel cum a fost completată la data de 04.10.2012(f.53), reclamanții C. R. și C. I., în contradictoriu cu pârâții: D. C.-E. și D. D., V. F. și V. V.; . SA; M. B., prin primar și ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ B., sub nr. top._/1/1/3/1/1/4/2, la suprafața reală, de 1463 mp, din suprafața de 1350 mp la suprafața reală, rezultată în urma măsurătorilor.
În motivarea cererii se arată că reclamanții sunt proprietari asupra imobilului menționat. În vederea obținerii unei autorizații de construire pe acest teren, au efectuat o documentație cadastrală care a relevat faptul că suprafața de 1350 mp înscrisă în CF nu corespunde cu cea reală și anume 1510 mp,terenul fiind împrejmuit iar relațiile cu pârâții sunt de bună vecinătate.
În drept au fost invocate disp. art. 907,908 alin 1 pct. 4 din NCPC, Ordinul nr. 634/2006.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxa de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Pârâtul M. B., prin primar, a formulat întâmpinare în cauză (f.31) prin care a arătat că, în principiu, nu se opune admiterii cererii de chemare în judecată, urmând ca instanța –urmare a administrării probelor, respectiv a în temeiul unei documentații cadastrale întocmite cu respectarea dreptului de proprietate a imobilelor învecinate și care va explica motivele pentru care există suprafața în plus, să dispună rectificarea suprafeței imobilului.
Pârâta C. A. B. SA a formulat întâmpinare în cauză (f.33) prin care a solicitat respingerea cererii formulate în contradictoriu cu ea, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, arătându-se în susținerea acesteia că nu este proprietara vreunui teren învecinat cu terenul reclamanților. Excepția a fost unită cu fondul cauzei la termenul din data de 04.10.2012.
Pârâții D. C.-E. și D. D. au depus notă de ședință (f.38) prin care au arătat că sunt de acord cu solicitarea reclamanților vizând rectificarea cărții funciare privind suprafața reală ce va rezulta din expertiza topografică, cu respectarea graniței comune.
La termenul din data de 04.10.2012 ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O. - Sistemul de Gospodărire a Apelor B. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat instanței să dispună rectificarea suprafeței imobilului aparținând reclamanților, înscris în CF nr._ B., sub nr. top._/1/1/3/1/1/4/2, cu respectarea dreptului de proprietate al Statului Român asupra digurilor de apărare împotriva inundațiilor și lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă ce aparțin domeniului public al statului și asupra zonei de protecție a lucrărilor hidrotehnice.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Decretul prezidențial nr.277/27.08.1976 a fost promovată și realizată lucrarea „ regularizare pârâu Ghimbășel la Stupini „, fiind pusă în funcțiune la data de 29.12.1979. În cadrul acestei lucrări hidrotehnice, având rol de apărare împotriva inundațiilor, a fost amenajat și canalul ce evacuează apele de la stația de epurare a Companiei A., identificat în planul de situație prin CCN 904/2. Amenajarea acestui canal, cu care se învecinează terenul reclamanților, a constat în regularizarea albiei (modificarea traseului, dimensionarea secțiunii albiei canalului la debitul corespunzător, consolidarea albiei cu pereu din dale beton) și realizarea de diguri de apărare împotriva inundațiilor pe ambele maluri, lucrări hidrotehnice aflate în domeniul public al statului și în administrarea intervenientei. Rectificarea suprafeței imobilului aparținând reclamanților trebuie să se facă cu respectarea dreptului de proprietate al Statului Român asupra digurilor de apărare împotriva inundațiilor realizate pe malurile canalului, asupra lucrării de regularizare a cursurilor de apă ce aparțin domeniului public al statului și asupra zonei de protecție a lucrărilor hidrotehnice.
Cererea de intervenție a fost pusă în discuție la termenul din data de 04.10.2012, instanța dispunând admiterea în principiu a cererii.
Deliberând asupra probelor solicitate instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică în specialitatea topo, raportul de expertiză întocmit de către expertul P. R.-A. fiind depus la filele 109-165, f.197-răspuns la obiecțiuni, lucrare admisă de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara B. - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B. prin procesul verbal de recepție nr. 88/24.12.2013 (f. 224).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform extrasului de CF nr._ B., sub nr. top._/1/1/3/1/1/4/2, este înscris la A.1 imobilul- teren în suprafață de 1350 mp, dreptul de proprietate asupra imobilului descris anterior fiind înscris la B 1 în favoarea reclamanților C. R. și C. I..
Conform raportului de expertiză întocmit de către expertul P. R.-A., depus la filele 109-165, f.197-răspuns la obiecțiuni, lucrare admisă de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B. - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B. prin procesul verbal de recepție nr. 88/24.12.2013, suprafața reală, măsurată, a imobilului înscris în CF nr._ B., sub nr. top._/1/1/3/1/1/4/2,este de 1463 mp. Măsurătorile au fost realizate cu aparatura GPS Altus APS3 și aparatura stație totala electronică, suprafața fiind determinată analitic din coordonate și s-a verificat geometric, în sistem Stereo 70, așa cum rezultă din cuprinsul lucrării.
Expertul a precizat că diferența în plus față de suprafața înscrisă în cartea funciară a imobilului, poate fi explicată prin faptul că terenul provine din dezmembrarea unei suprafețe mai mari în mai multe parcele, fiind situat între parcelele dezmembrate, terenul în cauză dar și cele învecinate fiind delimitate prin împrejmuiri și că nu s-a constatat vreo încălcare a proprietăților învecinate.
Pârâții D. C.-E. și D. D., V. F. Și V. V., M. B., prin primar sunt proprietari ale imobilelor învecinate iar Administrația Bazinală de A. O. administrează imobilul situat la Est de proprietatea reclamanților, pe care se află un dig de protecție și apoi canalul aparținând nr. cadastral CCN 904/2 .
Conform concluziilor raportului de expertiză, amplasarea și dimensiunile digului au fost determinate prin măsurători, pentru a se respecta zona de protecție a lucrărilor hidrotehnice, rezultând că lățimea zonei de protecție de-a lungul digului trebuie să fie de 4m spre interiorul incintei, prin anexa nr. 9 a raportului de expertiză fiind indicată lățimea zonei de protecție de 4m, ca începând de la talazul digului (muchia de jos a structurii prismatice a digului) așa cum este el amplasat și construit în realitate și care corespunde poziției actualului gard de folosință pe latura de Est spre canal.
Instanța reține că pârâta C. A. B. SA nu este proprietara niciunui imobil învecinat, astfel că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către această pârâtă și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta . SA ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Potrivit art. 914 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil modificarea descrierii imobilului „proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii” ; astfel că, în temeiul acestui text de lege, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție în nume propriu formulată de pârâta intervenientă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O.- Sistemul de Gospodărire a Apelor B. și pe cale de consecință: va dispune rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ B., sub nr. top._/1/1/3/1/1/4/2, la suprafața reală, de 1463 mp, rezultată în urma măsurătorilor
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta . SA,
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții C. R. și C. I., cu domiciliul ales în B., ..43, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâții: D. C.-E. și D. D., ambii domiciliați în B., ., jud. B.; V. F. și V. V., ambii domiciliați în B.,., ., jud. B.; . SA, cu sediul în B., ..13, jud. B.; M. B., prin primar și ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O., cu sediul în B., ..32, jud. B.
Admite cererea de intervenție în nume propriu formulată de pârâta intervenientă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O.- Sistemul de Gospodărire a Apelor B. și în consecință:
Dispune rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ B., sub nr. top._/1/1/3/1/1/4/2, la suprafața reală, de 1463 mp, rezultată în urma măsurătorilor.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta . SA ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. C. S.
Red. I.V., ex .11
← Actiune in regres. Sentința nr. 3677/2014. Judecătoria BRAŞOV | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 552/2014. Judecătoria... → |
---|