Contestaţie la executare. Sentința nr. 2286/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2286/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2286/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2286
Ședința publică din data de 03.03.2015
Președinte: M. L.
Grefier: M. C. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 24.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:
INSTANȚA,
Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, contestatoarea . a chemat în judecată pe intimata CNADNR- CESTRIN solicitând anularea executării silite în dosar execuțional nr. 671/2014 al B. V. A. G., cu cheltuieli de judecată.
În motivare contestatoarea arata că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece, s-a prescris dreptul material la executare silită.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii pe motiv că petenta nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, invocând art. 37 din OG nr. 2/2001.
În probațiune la dosar s-au depus: dosar execuțional nr. 671/2014 al B. V. A. G., alte înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 14 al. și 2 1 din OG nr. 2/2001.
Acțiunea este legal timbrata.
Examinând materialul probator instanța constată următoarele:
Împotriva contestatoarei s-a început executarea silită la cererea creditoarei CNADNR- CESTRIN, cerere ce are la bază procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 21.11.2011 și procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 05.12.2011.
La termenul de judecată din data de 24.02.2015, instanța a pus în discuție excepția dreptului material la executare silită. Astfel, în ambele procese verbale de constatare a contravenției, sancțiunea amenzii contravenționale s-a aplicat în anul 2011.
Potrivit art. 14 al. 2 din OG nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 2 ani de la data aplicării.
Având în vedere că intimata a formulat cererea de executare abia în anul 2014, cu mult peste termenul limită prevăzut, instanța va admite excepția invocată și va anula executarea silită în dosar execuțional nr. 671/2014 al B. V. A. G..
Pe cale de consecință se va respinge apărarea intimatei bazată pe faptul că, petenta nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, invocând art. 37 din OG nr. 2/2001, deoarece în chestiune se pune problema executării silite, iar nu a fondului unei plângeri contravenționale.
În baza art. 453 al. 1 C.pr.civilă instanța, reținând culpa procesuală a intimatei, o va obliga pe aceasta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către contestatoare în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale prev de art. 14 al. 2 din OG. Nr. 2/2001.
Admite acțiunea formulată de contestatoarea ., cu sediul în Municipiul B., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BRASOV, cu sediul în Municipiul B., ..13, ., județul B., și în consecință:
Anulează formele de executare începute în dosar execuțional nr. 671/2014 al B. V. A. G..
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 20 lei,cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. C. S.
Red.M.L/15.04.2015
Dact.M.C.S./21.04.2015-ex.4
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2292/2015. Judecătoria... | Grăniţuire. Sentința nr. 2316/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|