Contestaţie la executare. Sentința nr. 4699/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4699/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4699/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4699
Ședința publică din data de 04.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător
GREFIER: M. C. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 30.03.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09.04.2015, 20.04.2015, 27.04.2015, respectiv, 04.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 07.04.2015, concluzii scrise formulate de partea intimată, la data de 08.04.2015, transmise prin fax și la data de 10.04.2015, comunicate prin poștă, s-au depus concluzii scrise formulate de societatea contestatoare, iar la data de 23.04.2015, s-au depus de către intimată completări la concluziile scrise, după care:
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECATORIA
Prin cererea formulată la data de 04.04.2014 și completată la termenele din data de 04.06.2015 și 05.01.2015 contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. BUCUREȘTI – prin SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE și REPARAȚII CF B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata S.C. E. F. S.A. – prin AFEE B., anularea încheierii din data de 14.03.2014 prin care s-a dispus actualizarea debitului conform indicelui de inflație pentru perioada septembrie 2013-februarie 2014 și a adresei de înființare a popririi din data de 21.03.2014 emise în dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I., întoarcerea executării silite pentru suma de 18.467,24 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea arată că prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria B. în data de 24.02.2014 în dosarul n._ a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de intimată în dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I., încheiere care i-a fost comunicată după comunicarea adresei de înființare a popririi din data de 21.03.2014, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 666 alin.2 din codul de procedură civilă. În ceea ce privește încheierea prin care s-a dispus actualizarea debitului restant, contestatoarea arată că la data de 25.04.2014 între cele două părți s-a încheiat o Convenție privind stingerea unor datorii ale sale către intimată. Urmare a încheierii acestei convenții, contestatoarea a achitat intimatei la data de 13.05.2014 întreaga datorie de_,88 lei prin ordinul de plată nr. 34/13.05.2014. Potrivit convenției încheiate, intimata s-a obligat ca după efectuarea plății să solicite executorilor judecătorești încetarea executării silite în toate dosarele execuționale ce cad sub incidența convenției. La data de 15.05.2014 executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite pentru o perioadă de 4 luni. Prin adresa din data de 26.05.2014 executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei faptul că s-a luat măsura popririi asupra terțului poprit . și indisponibilizarea sumei de 180.809,89 lei reprezentând cheltuieli de executare, deși suspendase executarea silită în dosar pentru o perioadă de 4 luni. În condițiile în care debitul a fost achitat de bună voie contestatoarea apreciază că executarea silită în dosarul execuțional nr. 168/2014 a rămas fără obiect. De asemenea, contestatoarea a mai solicitat și întoarcerea executării silite pentru suma de 18.467,24 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele din codul de procedură civilă.
În probațiune contestatoarea a depus copie după actele de executare contestate și după înscrisurile la care face referire în contestația formulată..
Intimata S.C. E. F. S.A. – prin AFEE B. a formulat inițial întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii formulate. Ulterior, prin nota de ședință de pusă la data de 30.07.2014 a solicitat respingerea acțiunii deoarece, în opinia sa, executorul judecătoresc a calculat în mod corect cheltuielile de executare silită. Astfel, intimata arată că, în urma convenției încheiate între părți, contestatoarea a achitat doar contravaloarea energiei electrice furnizate, fără a achita și penalitățile de întârziere în cuantum de 952.451,02 lei. Pentru aceste motive intimata apreciază că executare silită poate continua pentru recuperarea sumelor reprezentând cheltuieli de executare.
În probațiune intimata a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost atașată copie după dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin cererea formulată contestatoarea a solicitat instanței anularea a încheierii din data de 14.03.2014 prin care s-a dispus actualizarea debitului conform indicelui de inflație pentru perioada septembrie 2013-februarie 2014 și a adresei de înființare a popririi din data de 21.03.2014 emise în dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I., întoarcerea executării silite pentru suma de 18.467,24 lei.
În legătură cu cererea de anulare a încheierii din data de 14.03.2014 prin care s-a dispus actualizarea debitului conform indicelui de inflație pentru perioada septembrie 2013-februarie 2014 și a adresei de înființare a popririi din data de 21.03.2014 emise în dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I.:
Prin cererea de executare silită formulată de către intimata creditoare la data de 19.12.2013 și înregistrată sub nr. 168/2014 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I., aceasta a solicitat urmărirea silită a debitoarei contestatoare pentru recuperarea sumelor stabilite prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 262/C/17.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, sume reprezentând debit restant aferent perioadei 07.06._13.
La data de 25.04.2014 între părți s-a încheiat Convenția privind stingerea unor datorii ale C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. BUCUREȘTI – prin SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE și REPARAȚII CF B. către S.C. E. F. S.A. – prin AFEE B. prin care prima s-a obligat ca până cel mai târziu la data de 15.05.2014 să achite sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice aferente perioadei 2012-2013.
Potrivit ordinului de plată nr. 34/13.05.2014 – fila 24 vol. II – contestatoarea a achitat, conform convenției încheiate între părți la data de 25.04.2014, sumele de bani reprezentând contravaloarea energiei electrice aferente perioadei 2012-2013.
Având în vedere faptul că cererea de executare silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I. are ca obiect recuperarea sumelor ce reprezintă debit restant aferent perioadei 07.06._13 și că debitoarea contestatoare și-a îndeplinit în termen obligația de plată asumată prin convenția încheiată la data de 25.04.2014, instanța apreciază că executarea silită în dosarul execuțional mai sus menționat a rămas fără obiect.
Pentru motivele mai sus enunțate instanța de judecată apreciază cererea formulată ca fiind întemeiată și, în consecință, urmează a o admite în sensul că va dispune anularea încheierii de actualizare a debitului conform indicelui de inflație din data de 14.03.2014 pentru perioada septembrie 2013 – februarie 2014 și a adresei de înființare a popririi din data de 17.03.2014 emise în dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite pentru suma de 18.467,24 lei:
Contestatoarea a solicitat întoarcerea executării silite pentru suma de 18.467,24 lei, sumă care reprezintă indice de inflație aplicat în mod eronat debitului stabilit prin titlul executoriu.
Din actele aflate la dosarul cauzei instanța reține că singura sumă achitată de către contestatoare în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 262/C/17.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ o constituie suma de_,88 lei, sume menționate la punctele I-IV de la articolul F din convenția încheiată între părți la data de 25.04.2014 și care reprezintă contravaloarea energiei electrice aferentă anilor 2012-2013, cheltuieli de judecată efectuate de creditoarea intimată, taxe de deconectare-conectare și taxe radio-tv.
Prin urmare, aceste sume nu cuprind actualizări ale debitului restant în raport de indicele de inflație.
Pentru motivele mai sus menționate instanța apreciază cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite pentru suma de 18.467,24 lei ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge.
În baza dispozițiilor art. 453 din codul de procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a intimatei, va dispune obligarea acesteia la plata către contestatoare a sumei de 104,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. BUCUREȘTI – prin SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE și REPARAȚII CF B., cu sediul social în B., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata S.C. E. F. S.A. – prin AFEE B., cu sediul social în B., .. 25, . și, în consecință:
Anulează încheierea de actualizare a debitului conform indicelui de inflație din data de 14.03.2014 pentru perioada septembrie 2013 – februarie 2014 și adresa de înființare a popririi din data de 17.03.2014 emise în dosarul execuțional nr. 168/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..
Respinge cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite pentru suma de 18.467,24 lei.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 104,41 lei cu titlu de executare.
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B. în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
C. A. C. M. C. P.
Red.CCA/Dact.PMC/15.07.2015 4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4706/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5268/2015. Judecătoria... → |
---|