Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5215/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 5215/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 5215/2015
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 5215
Sedinta publica din data de 15.05.2015
P.- B. M. M. - Judecator
Grefier- A. I. V.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de 24.04.2015, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 11.05.2015 și 15.05.2015.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.
Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.
JUDECATORIA
Deliberand asupra prezentei cauze, constata urmatoarele:
Prin cererea formulata pe calea somatiei de plata la data de 19.02.2015 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Brasov sub nr._ creditoarea Asociația de proprietari Măgurii nr.9 a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunța să se emită ordonanța de plată împotriva debitorilor I. G. și I. R. D. pentru suma de 1785 lei reprezentînd cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2013 – decembrie 2014 și penalități de întîrziere de 941 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată creditoarea arată că, în fapt, debitorii figurează în evidențele Asociației de Proprietari cu aceste debite și refuză cu rea credință să achite sumele pe care le datorează.
În drept creditoarea invocă dispozițiile art.411 al.2, art.453, art.1013-1021 NCPC, art.50 L 230/2007.
Deși legal citați, debitorii nu s-a prezentat în fața instanței, nu au depus întâmpinare și nu au solicitat probe în apărare.
În susținerea cererii creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pîrîții sunt proprietarii apartamentului situat în situat în C. ., ., jud.B. și sunt membrii ai Asociației de Măgura nr.9. În această calitate pîrîții aveau obligația, potrivit art.46 din L 230/2007, de a achita cheltuielile comune și cele necesare funcționării asociației. În perioada mai 2013 – decembrie 2014 pîrîții nu au achitat contravaloarea cheltuielilor comune astfel că a cumulat datorii în cuantum de 1785 lei astfel cum reiese din extrasul de cont depus la fila 7 dosar.
Prin hotărîrea adunării generale a asociației de proprietari din data de 02.03.2012 s-a stabilit procentul penalităților de întîrziere de 0,2 % pe zi. ( fila 14 dosar). Debitorii nu au achitat în termenul de 30 de zile de la data afișării listelor de plată cheltuielile de întreținere astfel că datorează asociației penalități de întîrziere în cuantum de 941 lei, astfel cum au fost calculate în lista de plată depusă la fila 7 din dosar, pînă la data de 14.02.2015.
Art.1013 al.1 NCPC prevede că dispozițiile ordonanței se aplică „creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Potrivit art.662 C.pr.civ. creanța este certă cînd existența ei neîndoielnică rezultă din titlul executoriu. În cazul de față creanța rezultă din extrasul de cont și listele de plată lunare depuse de creditoare la dosar. Creanța este lichidă atunci cînd este determinată în titlul executoriu. În cazul de față cuantumul creanței rezultă din facturile depuse la dosar. De asemenea creanța este exigibilă avînd în vedere că termenul scadenței prevăzut de lege s-a împlinit pentru fiecare lună în parte.
Debitorii nu au contestat creanța în temeiul art. 1020 NCPC.
Avînd în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art.1013, 1021 al.1 NCPC, instanța va admite cererea și va ordona debitorilor să plătească creditoarei suma 1785 lei reprezentînd contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei mai 2013 – decembrie 2014 și suma de 941 lei reprezentînd penalități de întîrziere calculate pînă la data de 14.02.2015.
În temeiul art.453 NCPC instanța constată că nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de emitere a ordonanței de plata formulată de creditoarea A. DE PROPRIETARI MĂGURII NR.9 cu sediul în C. ., jud.B. și cu sediul ales în C. ., ., ., in contradictoriu cu debitorii I. G. și I. R. D. domiciliați în C. ., ., jud.B., și în consecință:
Ordonă debitorilor sa achite creditoarei, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărîri, suma 1785 lei reprezentînd contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei mai 2013 – decembrie 2014 și suma de 941 lei reprezentînd penalități de întîrziere calculate pînă la data de 14.02.2015.
Cu drept de a promova cerere în anulare in termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria B..
Pronuntata in sedinta publica azi 15.05.2015.
P. GREFIER
B. M. M. A. I. V.
Red.dact.BMM 15.05.2015- 4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5268/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5214/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|