Contestaţie la executare. Sentința nr. 5089/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 5089/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 5089/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința Civilă Nr. 5089/2015
Ședința publică de la 13 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R. – Judecător
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind contestatorul B. A. în contradictoriu cu intimații M. C., SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE, PRIN REPR. LEGAL și I. H. - POLITIA O. S. PRIN REPR LEGAL, având ca obiect „contestație la executare” – PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 420 NCPC, instanța pune în discuție perimarea prezentei acțiuni și față de actele de la dosar, rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile de față avand ca obiect „„contestație la executare” privind contestatorul B. A. în contradictoriu cu intimații M. C., SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE, PRIN REPR. LEGAL și I. H. - POLITIA O. S. PRIN REPR LEGAL, înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reține următoarele:
In urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 06.08.2015 când cererea a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin.1 NCPC., față de neîndeplinirea de către partea contestatoare a obligațiilor stabilite de instanța de judecată.
Văzând că în conformitate cu dispozițile art. 416 NCPC, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 NCPC perimarea se poate constata și din oficiu sau la cererea părții interesate, având în vedere că, în cauza de față, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de șase luni, instanța va constata perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea cererii de chemare în judecată având ca obiect “contestație la executare” formulată de contestatorul B. A., cu domiciliul în C., ., jud. B., în contradictoriu cu intimații M. C., SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE, PRIN REPR. LEGAL, cu sediul în C., ., jud. B. și I. H. - POLITIA O. S. PRIN REPR LEGAL, cu sediul în Odorheiul S., ..53, jud. H..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Recursul se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. E. R. L. E. L.
Red.jud. C.R. 15.05.2015/ 5 ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 5080/2015. Judecătoria BRAŞOV | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5100/2015.... → |
---|