Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2438/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2438/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2438/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2438/2015
Ședința publică de la 06.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. – judecător
Grefier – A. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant I. A., cu domiciliul ales la cabinet de avocat R. F. și pe pârât P. A. E., având ca obiect evacuare art. 1033 C. cerere de completare sentință.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile lipsesc.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței.
JUDECĂTORIA
Constată că prin Sentința civilă nr._/03.10.2014 a Judecătoriei B. s-a hotărât admiterea cererii de evacuare formulată de reclamantul I. A. în contradictoriu cu pârâta P. A. E. și s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în B., ., ., jud. B..
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri.
Conform art.444 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cererea de completare a fost introdusă în termen, deci este admisibilă. Cererea este și fondată fiind întrunite cerințele art.453 Cod proc civ. În consecință, se va completa Sentința civilă_/2014 a Judecătoriei B., cu obligarea pârâtei să achite reclamantului cheltuieli de judecată: 100 lei taxa de timbru (fila 6) + 248 lei onorariu notificare prin executor (fila 10) și 1.500 lei onorariu avocat (chitanța nr.94/2014 fila 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare a Sentinței civile nr._/03.10.2014 a Judecătoriei B. formulată de reclamantul I. A. și prin urmare:
Completează Sentința civilă nr._/03.10.2014 a Judecătoriei B. și:
Obligă pârâta P. A. E. să achite reclamantului I. A. cheltuieli de judecată 100 lei taxa de timbru (fila 6) + 248 lei onorariu notificare prin executor (fila 10) și 1.500 lei onorariu avocat (chitanța nr.94/2014 fila 16).
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. A. M.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1163/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 7921/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|