Contestaţie la executare. Sentința nr. 7958/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7958/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 7958/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7958
Ședința publică din data de 27.07.2015
PREȘEDINTE B. R. M. Judecător
GREFIER L. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, prin reprez. legal în contradictoriu cu intimații G. I., G. N., M. R. și B.E.J. G. G. C..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 17.07.2015 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 27.07.2015.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2015, ca urmare a declinării de la Judecătoria Sectorului 3 București, sub nr. de mai sus, contestatoarea B. C. R. SA în contradictoriu cu intimații G. I., G. N., M. R. și B. G. G. C., a solicitat anularea procesului-verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 21.07.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr. 157/2012 aflat pe rolul B. G. G. C..
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 25.04.2012 a încheiat cu B. G. G. C. contractul-cadru de colaborare înregistrat sub nr. 68 având ca obiect punerea în executare a dispozițiilor titlurilor executorii, în vederea recuperării creanțelor datorate băncii de către debitorii urmăriți, prin procedura de executare silită prevăzută de lege. A mai arătat că părțile au stabilit că valoarea maximă a cheltuielilor de executare să se limiteze la valoarea avansului agreat, adică la valoarea de 750 lei, astfel că executorul judecătoresc era obligat contractual să limiteze cuantumul cheltuielilor de executare la valoarea avansului acordat în sumă de 750 lei. A mai menționat că, deși a avansat suma de 750 lei, la un interval foarte mare de timp, executorul judecătoresc emite un nou proces-verbal de cheltuieli suplimentare care totalizează o sumă cu mult peste cea acordată și consimțită de părți.
În drept, au fost invocate prevederile art. 399 C.proc.civ.
La solicitarea instanței, B. G. G. C. a atașat dosarul de executare nr. 157/2012.
La data de 26.02.2015, intimatul B. C. G. G. C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3, pe motiv că executarea silită are loc în raza Curții de Apel B., fiind vorba de o executare silită imobiliară asupra unui bun imobil aflat în mun. B., astfel că Judecătoria B. este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, intimatula susținut că cererea formulată de către contestatoare este neîntemeiată, întrucât în contractul cadru de colaborare s-a stabilit o modalitate de lucru care limita sumele de bani pe care creditoarea le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu. Prin urmare, ceea ce s-a plafonat este suma avansată de creditor, iar nu cheltuielile de executare ocazionate de activitatea pe care biroul de executare o desfășoară.
Atât Legea 188/2000 și Ordinul 2561/2012 cuprind dispoziții legale imperativeîn funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul, precum și celellalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine. De altfel, susține intimatul, chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare în mod expres faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege ( anexa 1, pct.VI).
Prin urmare, contractul de colaborare limitează dreptul biroului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitoarea. Mai mult, contactul nu reprezintă o normă legală care să reglementeze activitatea și actele de executare silită.
Intimatul a mai invocat faptul că nu a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 25.04.2012 a fost semnat între intimatul Biroul Executorului Judecătoresc G. G. C. și contestatoarea B. Comercială Română SA contactul cadru de colaborare nr.68, având ca obiect reglementarea condițiilor și termenilor colaborării profesionale între creditor și executor cu privire la recuperarea prin procedura de executare silită a debitelor, identificate în cererile de executare primite de la creditor. În Anexa 1 a contractului erau reglementate onorariul și cheltuielile de executare. Astfel, se prevedea că la dispoziția executorului va fi pusă de către creditor, pentru fiecare debit, suma de 750 lei, cu titlu de avans onorariu și cheltuieli de executare, suma urmând a fi achitată după obținerea încuviințării executării silite ( pct.i). Cheltuielile de executare, estimate la suma de 600 lei, erau incluse în avansul acordat de creditor urmau a fi determinate de fiecare debit în parte, prin luarea în calcul a următoarelor tipuri de acte: înscriere somație în cartea funciară, eliberare extras CF, taxe de timbru, cheltuieli poștale, deplasări etc, suma urmând a fi ajustată în cazul în care se dorea urmărirea mai multor bunuri ( pct. ii) și iii).
Potrivit pct.iv), executorul urma a beneficia de un onorariu egal cu limita maximă prevăzută în Legea 188/2000, dacă suma tuturor plăților referitoare la debit, după deducerea și distribuirea tuturor cheltuielilor, costurilor, taxelor și onorariilor (inclusiv a onorariului executorului ) rezultând din procesul de executare era mai mare sau egal cu 100% din întregul debit, în caz contrar, executorul urmând a beneficia de onorariu calculat la valoarea sumelor recuperate.
De asemenea, potrivit înțelegerii părților cuprinsă la pct. xiii) din contract, cuantumul cheltuielilor de executare silită, altele decât onorariul executorului judecătoresc, erau limitate la valoarea avansului agreat conform contractului.
La data de 12.06.2012, creditoarea B. Comercială Română SA a înregistrat le rolul Biroului Executorului Judecătoresc G. G. C. o cerere de executare silită imobiliară, formulată împotriva garanților ipotecari G. I., G. N. și M. R., pentru recuperarea creanței în cuantum total de 10 015 561,75 lei, în baza contractului de credit nr. 339/_/27.11.2009, modificat prin acte adiționale și a contractului de ipotecă nr. 10/339/_/02.03.2010, formându-se astfel dosarul de executare nr. 157/2012.
La data de 31.07.2012 a fost încuviințată executarea silită de către Judecătoria B., prin încheierea emisă în dosarul_/197/2012.
La data de 08.08.2012 au fost emise adrese prin care se solicitau informații cu privire la bunurile deținute de către debitori, de la Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei B..
La aceeași dată a fost încheiat procesul-verbal de cheltuieli, prin care au fost stabilite următoarele cheltuieli de executare silită: 129 524,97 lei onorariu executor judecătoresc, 124 lei, proces-verbal de constatate, 37 lei emitere somație, 62 lei notare somație în cartea funciară, 62 ei proces-verbal de situație, 37 lei arhivare dosar, 49,6 lei redactare adresă, 1,24 lei înregistrare dosar148,8 lei, proces-verbal de îndeplinire a procedurii,029,40 lei cheltuieli de transport cu poșta, 12,40 lei formare dosar, 60 lei, taxe CF, 10 lei taxa încuviințare executare silită.( în total 130 158,81 lei).
La data de 21.07.2014 a fost emis un proces-verbal de cheltuieli suplimentare, în cuantum de 3 139,70 lei, formate din: 124 lei proces-verbal cheltuieli suplimentare, 200,90 lei cheltuieli de transport cu poșta, 1140,80 proces-verbal de îndeplinire procedură, 992 lei, proces-verbal de licitație, 558 lei publicație de vânzare imobiliară și 124 lei, proces-verbal de constatate.
În drept, potrivit art. 371 ind. 7 din codul de procedură civilă de la 1864, partea care solicita îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silita este obligata sa avanseze cheltuielile necesare in acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afara de cazul când creditorul a renunțat la executare sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut sa suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare si pana la data realizării obligației stabilite in titlul executoriu prin executare voluntara.
La data de 17.07.2014 creditoarea a primit din partea B. G. G. C. Notificarea prin care denunța unilateral Contractul Cadru de Colaborare nr.68, notificare emisă în data de 15.07.2014, Procesul verbal de cheltuieli suplimentare fiind emis după 10 zile, la data de 25.07.2014. Potrivit art. 1276 alin. 2 din Noul Cod Civil, în contractele cu executare succesivă sau continuă, dreptul de denunțare unilaterală poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar și după începerea executării contractului, însă denunțarea nu produce efecte în privința prestațiilor executate sau care se află în curs de executare.
Întrucât denunțarea comunicată de B. nu are nici un termen de preaviz, instanța reține că aceasta nu a produs efect la data la care acesta a emis Procesul verbal de cheltuieli suplimentare, astfel la acea dată era încă în ființă Contractul Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012. Aceste cheltuieli de executare, cum sunt descrise în procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 21.07.2014, nu contravin legii, sub aspectul naturii lor, Legea 188/2000 enumerându-le la art. 37 alin 5 din Codul de procedură civilă, însă depășesc suma de 600 lei astfel contravin contractului încheiat între părți.
Instanța reține faptul că, din analiza Contractului Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012 rezultă faptul că părțile au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 600 lei, fapt ce rezultă în mod explicit din prevederile art. 1 pct. i), ii) și xiii) din Anexa 1 la Contract.
Deși intimata B. G. G. C. a susținut faptul că Contractul încheiat cu creditoarea este un act juridic, însă nu reprezintă o normă legală care să reglementeze activitatea și actele de executare silită, potrivit art. 1270 al 1 din Codul civil- contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Este adevărat faptul că Contractul Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012 a fost încheiat între creditoare și B. G. G. C., debitorii creditoarei nefiind parte în contract, însă clauzele contractuale sunt clar stabilite și nu lasă loc interpretărilor. Întrucât cuantumul total al cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului, au fost stabilite la suma de 633,84 lei prin primul Proces verbal de cheltuieli emis la data de 08.08.2012, instanța reține că această sumă a fost deja achitată integral din avansul de 750 lei dat de contestatoare. Ca atare, procesul verbal de cheltuieli suplimentare nu se mai justifică, fiind emis fără respectarea convenției părților.
În concluzie, instanța reține că în anexa la contractul cadru părțile au convenit cu privire la cuantumul sumelor ce urmau a fi plătite de creditoare ca avans pentru fiecare dosar de executare, compuse din onorariu executor și alte cheltuieli de executare (600 lei) acest avans fiind convenit la suma de 750 lei pentru fiecare debit a cărei executare silită se solicită, părțile convenind ca, ținând cont de numărul mare de dosare de executare ce urmau a fi înregistrate de creditoare pe rolul executorului judecătoresc, în fiecare dosar de executare cuantumul cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, să fie limitat la suma de 600 lei. Prin urmare, indiferent de modalitatea de avansare a acestor cheltuieli, și în considerarea faptului că ele se vor imputa în final asupra averii debitorului, executorul judecătoresc a convenit cu creditoarea să nu solicite, cu excepția onorariului, alte cheltuieli de executare mai mari de 600 lei, angajament care profită și debitorului față de care se desfășoară executarea silită,
În drept, potrivit art. 399 alin 1 din vechiul C. împotriva oricărui act de executare cei interesați sau vătămați prin executare pot face contestație la executare, ca atare contestatoarea, care are interes a diminua cheltuielile de executare pentru a-și asigura îndestularea creanței din averea debitorului, ce s-ar diminua cu cheltuieli de executare prea oneroase și nedatorate, poate solicita pe calea contestației la executare cenzurarea acestor cheltuieli de executare.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept instanța, luând act de conținutul contractului cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012, va admite cererea contestatoarei și va anula procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 21.07.2014 emis de B. G. G. C. în dosar executare 157/2012, cu privire la suma de 3 139,70 lei, care excede totalul alocat de părți cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc.
În temeiul art. 45 lit. f din OUG 80/2013 contestatoarei i se va restitui taxa de timbru de 57,5 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de B. Comercială Română SA cu sediul în București, .. 5, sector 3, în contradictoriu cu B. G. G. C. cu sediul în B., .. 66, ., ., intimații G. I. și G. N., ambii cu domiciliul în București, .. 4, ..1, ., intimatul M. R., cu domiciliul în București, Bulevardul G., nr.15, sector 6 și B.E.J. G. G. C., cu sediul în B., Bulevardul I. M., nr.66, ., ., jud. B. și în consecință:
Anulează proces verbal de cheltuieli suplimentare din 21.07.2014 emis de B. G. G. C. în dosar executare 157/2012, cu privire la suma de 3 139,70 lei .
În baza art. 45 lit. f) din OUG 80/2013 dispune restituirea către contestatoare a sumei de 57,5 lei achitată cu titlu de taxă de timbru.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. R. M. L. S.
Red BRM /LS/7 ex 08.09.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7547/2015. Judecătoria... → |
---|