Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 8602/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8602/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 12111/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8602

Ședința publică de la 11.09.2015

Completul compus din:

Președinte M. A. - Judecător

Grefier A. P.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile de față, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 14.08.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 28.08.2015, 10.09.2015 și 11.09.2015.

Instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 03.06.2015, și precizată în fața instanței, reclamanta P. B. S.C.M. a solicitat evacuarea pârâtei ..

În motivarea în fapt a cererii legal timbrate se arată că pârâta nu și-a executat obligația de plată a chiriei pentru imobilul închiriat de pe ., . probațiune, a solicitat iar instanța a încuviințat proba cu actele depuse la dosar.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Analizând actele dosarului, instanța de judecată a reținut că între reclamanta P. B. S.C.M. și pârâta . a fost încheiat contractul de închiriere nr.103/15.07.2010 depus în copie la filele 35-37 dosar având ca obiect spațiul de pe . de 76 mp. Pârâta avea obligația de a achita chirie lunară, iar o cauză de încetare a contractului era neplata chiriei.

Reclamanta a promovat la instanța de judecată acțiunea de evacuare susținând că pârâta nu a achitat chiria și de aceea se impune evacuarea acesteia.

Instanța constată că prin art.13 capitol V din contractul părților, care reprezintă legea acestora conform art.1270 Cod civil, contractanții s-au înțeles astfel: „orice diferend ce apare în cursul executării prezentului contract se soluționează de părți pe cale amiabilă. În cazul în care această procedură nu stinge litigiul, soluționarea este de competența Curții de Arbitraj ANCOM-UCECOM BUCUREȘTI”.

În drept, conform art.550 Cod procedură civilă, prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul. Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă. În caz de îndoială, clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînțelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care ea se referă.

Conform art.553 Cod procedură civilă, încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.

În speță, părțile au încheiat o clauză compromisorie, apoi ceea ce solicită instanței reclamanta, face obiectul clauzei compromisorii de la art.13 din contract. Astfel, acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de evacuare formulată de reclamanta P. B. S.C.M., cu sediul în B., ., nr.12 împotriva pârâtei .., cu sediul în B., ., .>

Cu apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2015.

PREȘEDINTE Grefier

M. A. A. P.

Tehn ma 4 ex 11.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 8602/2015. Judecătoria BRAŞOV