Contestaţie la executare. Sentința nr. 8570/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8570/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 10416/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

Sentința civilă nr. 8570

Ședința publică din data de 11.09.2015

Președinte: I. V. judecător

Grefier: S. C.

Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut in fond în ședința publică din 27.08.2015 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 11.09.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.05.2015 sub nr._ /2014 contestatorul V. F., în contradictoriu cu intimata V. A., a solicitat anularea executării silite înseși și a formelor de executare emise în dosarul execuțional nr. 111/2015 al B. T. C. T..

În motivare s-a arătat în esență că cererea de executare silită formulată de intimată este neîntemeiată deoarece contestatorul, nu numai că a facilitat menținerea relațiilor personale dintre minor și mama acestuia-intimata, dar l-a și încurajat să petreacă mai mult timp cu aceasta însa, din cauza comportamentului intimatei, minorul este hotărât să nu mai aibă relații personale cu mama sa.

În drept au fost invocate disp. art. 711 și urm NCPC.

Contestația a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei (f.5).

Intimații a formulat întâmpinare (f.20-22) prin care a solicitat respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat în cuprinsul întâmpinării, în esență, că partea contestatoare se opune executării sentinței civile puse în executare, încălcând drepturile minorului și mai exact interesul superior al acestuia, manipulându-l, astfel că este singurul vinovat pentru așa-zisul refuz al minorului de a avea legături personale cu propria mamă.

În drept au fost invocate disp. Legii nr. 272/2004, art. 910 alin 3 NCPC.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat (f. 25,26) contestatorul a reiterat susținerile din contestație, arătând că cererea de executare silită este pur șicanatorie, apărările intimatei fiind simple afirmații, infirmate de însăși DGASPC B. care a monitorizat relația mamă-copil, la cererea mamei care s-a plâns că este împiedicată să aibă legături cu minorul.

Prin nota de ședință depusă la data de 06.07.2015(f.77), contestatorul a solicitat instanței să constate că cererea a rămas fără obiect, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că la data de 08.06.2015 intimata a solicitat executorului judecătoresc să ia act de renunțarea sa la executarea silită astfel că prin încheierea din data de 09.06.2015executorul a dispus încetarea executării silite.

În probațiune au fost depuse înscrisuri și copia dosarului execuțional .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2013, definitivă prin neapelare, s-a luat act de tranzacția încheiată între reclamanta V. A., în contradictoriu cu pârâtul V. F., potrivit înțelegerii intervenite între părți, înțelegere concretizată în acordul de mediere nr.12/23.10.2013 încheiat la Biroul de Mediator Bătușaru C.-M., tranzacție pe care instanța a consfințit-o în forma prezentată de părți, în procedura ordonanței președințiale, după cum urmează:

„ Ambele părți sunt de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți….și în concret de faptul ca:

- ambii părinți se obligă, pe toată perioada exercitării autorității părintești, să se informeze prompt reciproc asupra tuturor aspectelor ce îl privesc pe minorul V. A. C., nsc. la data de 30.05.2005, și pe care le cunosc și/sau asupra cărora trebuie să ia în comun o decizie.

- ambilor părinți le revine obligația de a se informa reciproc prin telefon, fax, e-mail sau în scris, asupra tuturor aspectelor și incidentelor importante legate de starea de sănătate, creșterea, dezvoltarea, educarea, relațiile personale și supravegherea minorului, aceștia obligându-se să genereze și să păstreze neștirbit autoritatea și respectul celuilalt părinte în fața minorului.

Eu, V. A., declar că sunt de acord cu plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului V. A. C. în sumă de 500 lei/lună, începând cu data de 01.10.2013 și până la soluționarea definitivă a ds.nr._/197/2013, având ca obiect divorț, urmând ca plata să se facă prin mandat poștal.

Ambele părți sunt de acord ca minorul V. A. C. să își stabilească domiciliul, respectiv locuința, la tatăl acestuia V. F., domiciliat în mun.B., Calea București nr.82, ., jud.B., numai până la soluționarea definitivă a ds.nr._/197/2013, având ca obiect divorț.

În temeiul art.401 C.civ., V. A. își va putea exercita relațiile personale cu minorul V. A. C. prin găzduirea acestuia, la domiciliul mamei, în prima și a treia săptămână din lună, de vineri de la ora 19:00 până duminică ora 19:00 sau la domiciliul tatălui, în funcție de voința părților “.

Contestatoarea V. A. a solicitat la data de 07.04.2015 B. T. C. T. (f.42) punerea în executare a titlului executoriu mai sus menționat, respectiv menținerea legăturilor părintești cu minorul V. A. C., arătând că intimatul refuză reluarea legăturilor părintești.

Prin încheierea din data de 08.04.2015, în dosarul nr. 111/2015, B. T. C. T. a încuviințat executarea silită .

În dosarul execuțional s-au emis la data de 28.04.2015: somație, încheiere prin care au fost stabilite cheltuieli de executare, înștiințare.â

La data de 12.05.2015 contestatorul a formulat contestație la executare împotriva executării silite înseși și a formelor de executare.

La data de 08.06.2015 intimata a solicitat executorului judecătoresc încetarea executării silite(f.64), astfel că prin încheierea din data de 09.06.2015, B. T. C. T. a dispus încetarea executării silite.

Potrivit art. 703 alin 1 pct.3 NCPC, executarea silită încetează dacă creditorul a renunțat la executare, iar potrivit art. 670 alin 2 NCPC „ cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.

În speță, instanța reține că, față de împrejurarea că intimata a înțeles să renunțe la executarea silită, iar interesul contestatorului în soluționarea contestației la executare nu mai subzistă, aceasta a rămas fără obiect.

În temeiul art. 453 NCPC, reținând culpa procesuală a intimatei care, a înțeles să declanșeze executarea silită și să renunțe apoi la aceasta, instanța urmează să o oblige la plata sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la filele 5,79 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de contestatorul V. F., având CNP_, cu domiciliul în B., Calea București nr. 82, ., jud. B. în contradictoriu cu intimata: V. A., având CNP_, cu domiciliul în B., .. 81A, ., împotriva formelor de executare emise în dosarul execuțional nr. 111/2015 al B. T. C. T. .

Obligă intimata să achite contestatorului suma de 1100 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 11.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. V. C. S.

Red. I.V., 11.09.2015, ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8570/2015. Judecătoria BRAŞOV