Pensie întreţinere. Sentința nr. 4807/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4807/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 4807/2015
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4807
Ședința publică din 06.05.2015
P.- E. B. – judecator
Grefier- L. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 26.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 08.04.2015, 22.04.2015, 06.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a pronunțat sentința de mai jos:
JUDECATORIA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta F. M. a chemat în judecată pe pârâtul F. F. – E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului F. R. – C., născut la data de 18.05.2003, prin sentința civilă nr. 2183/22.02.2010 a Judecătoriei B., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii formulate, reclamanta arată, în esență, că prin sentința civilă nr. 2183/22.02.2010 a Judecătoriei B. s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, în sumă de 150 lei lunar, în favoarea minorului F. R. – C., născut la data de 18.05.2003. A susținut reclamanta că, dată fiind vârsta și nevoile minorului precum și veniturile actuale ale pârâtului, se impune recalcularea pensiei de întreținere în sensul majorării acesteia față de veniturile realizate de pârât în prezent, cu începere de la data introducerii acțiunii.
Mai arată reclamanta că pensia de întreținere trebuie calculată prin raportare la venitul minim pe economia Franței întrucât pârâtul locuiește în Franța.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 531 Cod civil.
În cauză, s-a dispus citarea pârâtului prin publicitate și a fost numit curator pentru reprezentarea intereselor pârâtului în prezenta cauză, în temeiul art. 167 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare, curatorul pârâtului a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei, iar prin acțiunea reconvențională a solicitat majorarea pensiei de întreținere în funcție de venitul minim pe economia națională și schimbarea naturii pensiei în sensul executării acesteia în natură, cu cheltuieli de judecată.
În considerentele cererii, curatorul pârâtului arată, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul lucrează în Franța, astfel că pensia de întreținere trebuie calculată prin raportare la venitul minim pe economia națională.
În probațiune, la dosar au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În ceea ce privește acțiunea reconvențională, instanta reține că pârâtul-reclamant reconvențional nu s-a conformat obligației de a timbra corespunzător deși i s-a acordat un termen de judecată pentru a timbra cererea reconvențională menționându-se cuantumul taxei judiciare de timbru și sancțiunea în caz de neachitare.
Potrivit art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat adică înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, iar dacă cererea este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Pârâtul-reclamant reconvențional nu s-a conformat obligației de a timbra corespunzător, motiv pentru care la termenul din 26.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii reconvenționale.
Conform art. 197 Cod proc.civ., netimbrarea sau timbrarea insuficientă a cererii de chemare în judecată, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii de chemare în judecată.
Așadar, instanța va admite excepția netimbrării acțiunii reconvenționale și va anula ca netimbrată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional F. F. – E. prin curator av. B. Tünde în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențională F. M..
În privința acțiunii principale, instanța reține următoarele:
Minorul F. R. – C., născut la data de 18.05.2003, este copilul reclamantei F. M. și al pârâtului F. F. – E., iar prin sentința civilă nr. 2183/22.02.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 150 lei lunar, în favoarea minorului până la majoratul acestuia sau noi dispoziții ale instanței.
Potrivit art. 531 alin. 1 C.civ. “Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere …”.
Într-adevăr, părintele este obligat la întreținerea copilului său minor indiferent dacă este sau nu încadrat în muncă, legea nefăcând această distincție și poate fi obligat la plata pensiei de întreținere conform art. 527 alin. 1 C.civ. nu numai atunci când are mijloacele pentru a plăti pensia de întreținere, ci și atunci când are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. În acest din urmă caz, se presupune că debitorul obligației de întreținere, neîncadrat în muncă, dar apt de muncă, realizează venituri care îi permit să se întrețină, cel puțin la nivelul venitului minim pe economia națională.
În speță, deși reclamanta susține că pârâtul locuiește în mod statornic în Franța și lucrează în această țară, nu a făcut niciun fel de dovadă în acest sens. Astfel, confirmarea de primire a actelor de procedură nu conține semnătura pârâtului, iar potrivit mențiunilor existente pe plicul cu care s-au comunicat actele, pârâtul este necunoscut la adresa din Franța, indicată de reclamantă în acțiune. De asemenea, în urma demersurilor făcute, reclamanta nu a reușit să afle locuința actuală a pârâtului.
Așadar, baza de calcul al pensiei va fi venitul minim lunar pe economia națională, în cuantum de 975 lei, stabilit prin HG nr. 1091/2014.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 529 alin. 2 C.civ. potrivit cu care “Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…” și văzând faptul că din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul nu mai are în întreținere alți copii, pensia de întreținere în favoarea minorului urmează a fi stabilită la suma de 243,75 lei lunar, pensie de întreținere ce se indexează, de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației conform art. 531 alin. 2 C.civ.
Față de faptul că pensia de întreținere se acordă numai în măsura în care este cerută, presupunându-se, deci, că reclamanta a avut până la data introducerii acțiunii mijloacele pentru procurarea celor necesare traiului și văzând dispozițiile art. 532 alin. 1 C.civ., instanța va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere majorate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, adică 01.10.2014, până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 531 C.civ. coroborat cu art. 530 alin. 2 C.civ., instanța va admite acțiunea civilă astfel cum a fost formulată, dispunând potrivit celor de mai jos.
În baza art. 58 alin. 4 Cod proc.civ. și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. e din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 01.12.2008, instanța va stabili suma de 300 lei cu titlu de remunerație definitivă cuvenită curatorului av. B. Tünde, care a reprezentat interesele pârâtului conform art. 167 alin. 3 Cod proc.civ., onorariu ce a fost achitat de către reclamantă conform ordinului de încasare din 26.02.2015 emis de Bancpost SA Sucursala B..
Văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 și art. 454 Cod proc.civ. precum și faptul că pârâtul se află în culpă procesuală întrucât se afla de drept în întârziere în baza art. 1523 alin. 2 lit. c, teza a II-a Cod civil, urmează a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 970 lei cu tilu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial și remunerație curator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta F. M., cu dom. procesual ales în B. Colonie, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul F. F. – E., cu ultimul dom. cunoscut în Paris, 4 Avenue Gambetta, arondisment 20 Franța, reprezentat de curator av. B. Tünde, și în consecință:
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 2183/22.02.2010 a Judecătoriei B., în favoarea minorului F. R. – C., născut la data de 18.05.2003 de la suma de 150 lei lunar la suma de 243,75 lei lunar, începând cu data de 01.10.2014 și până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței de judecată, pensie de întreținere ce se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.
Admite excepția netimbrării acțiunii reconvenționale, și în consecință:
Anulează ca netimbrată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional F. F. – E. prin curator av. B. Tünde în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențională F. M..
Stabilește suma de 300 lei cu titlu de remunerație definitivă cuvenită curatorului av. B. Tünde, care a reprezentat interesele pârâtului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 970 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. L. C.
Red. E.B./27.07.2015
Dact. L.C./29.07.2015
Ex.4
← Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 4631/2015.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4665/2015.... → |
---|