Pretenţii. Sentința nr. 7612/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7612/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 7612/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7612
Ședința publică de la: 10.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul B. N., cu domiciliul în B., .. 16, . în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, București.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 25.06.2015, 02.07.2015, 09.07.2015, 10.07.2015 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
I). Deliberând asupra cauzei deduse judecății constată și reține :
La data de 25 martie 2014, pe rolul Judecătoriei B., sub dosar nr._, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. N., împotriva pârâtului S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Inițial, prin promovarea acestei cereri de judecată s-a solicitat„obligarea pârâtului la plata de daune în valoare de 64.000 lei (reprezentând c/v unei retribuții de 1.000 lei /lună de la desfacerea contractului de muncă, din ianuarie 2009 de ., până în prezent), datorită nerespectării sentinței penale 1691/06.09.2011 dosar penal_/197/2011, interzicându-i-se astfel reclamantului, dreptul la un proces, prin care, în cadrul laturii civile, putea solicita repararea prejudiciului moral și material efectuat de societatea ., prin înscrisuri falsificate”
În expunerea situației de fapt, reclamantul a învederat împrejurarea că prin hotărârea amintită, Judecătoria B. a dispus: „ … trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea . sub aspectul săvârșirii de către aceasta a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 Cp”.
Reclamantul arată că organul de cercetare penală, P. de pe lângă Curtea de Apel B., nu a pus în aplicare dispozițiile acestei hotărâri, deși reclamantul, parte vătămată în respectivul dosar, a adresat mai multe solicitări în acest sens, solicitări care au fost adresate implicit Ministerului Public, Ministerului Justiției, CSM.
Reclamantul arată că în urma faptelor societății ., fapte sesizate organelor competente, acesta și-a pierdut locul de muncă avut la această societate. Reclamantul arată că în dosarul 3357/II-2/2009, P. de pe lângă Judecătoria B. a constatat și reținut că nici un angajat al acestei societăți nu semna stat de plată, întrucât acesta nu exista. Fraudele comise de această societate au fost constatate implicit în procesele civile care au vizat activitatea . ( dosar_ al Tribunalului B., dosar civil_ al Tribunalului B.), în toate aceste procese reieșind falsurile, omisiunile, minciunile și ilegalitățile comise de reprezentanții acestei societăți.
Reclamantul a mai precizat că ARR București, a retras autorizația societății, dar deși activitatea pe firma . a fost închisă, reprezentanții acestei societăți au deschis aceeași activitate pe o altă firmă, ..
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, implicit conexarea dosarului penal_/197/2011.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Primind dosarul, completul căruia i-a fost repartizat în mod aleatoriu, cercetând sub aspect formal cererea de chemare în judecată, din perspectiva obiectului și a cauzei juridice a prin rezoluția din data de 28.04.2014., a solicitat reclamantului a face anumite precizări, stabilind implicit cuantumul taxei judiciare aferente pretenției pecuniare formulate.
La data de 17.06.2014 reclamantul a remis instanței o PRECIZARE DE ACȚIUNE (f. 32) prin care arată că cererea formulată este întemeiată pe prevederile art. 35 NCPC- constatarea existenței sau inexistenței unui drept, respectiv să se constate că dispozițiile cuprinse în Sentința penală 1691/06.09.2011 pronunțată în dosar penal nr._/197/2011 nu este respectată, deși reclamantul a făcut mai multe demersuri.
Se mai reține că prin încheierea din 29.07.2014, instanța în temeiul art. 200 alin. 3 NCPC a anulat cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei încheieri reclamantul a formulat cerere de reexaminare, admisă potrivit Încheierii Ședinței din Camera de Consiliu de la 22.08.2014, dată în dosarul acestei instanțe cu nr._ /a1, stabilindu-se în sarcina completului inițial investit C19, continuarea procedurii judiciare.
La data de 24.09.2014 (f.34) dosar, instanța a emis o nouă rezoluție.
Urmare a celor solicitate, la data de 10.10.2015 (f. 43), reclamantul a depus note scrise prin care a precizat obiectul și cauza cererii de chemare în judecată formulate după cum urmează:
În privința obiectului : reclamantul arată că dreptul nepatrimonial ce se solicită a fi constat prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată este cel privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil conform art.6- noul cod de procedură civilă.
În privința motivării în fapt: se arată că în dosarul penal nr._/197/2011 a dispus „ … trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea . sub aspectul săvârșirii de către aceasta a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 Cp”. Cu toate acestea, nici până la momentul formulării prezentei cereri, reclamantul nu are cunoștință de respectarea de către P. de pe lângă Curtea de Apel B. a dispozițiilor cuprinse în sentința pronunțată în acel dosar, deși potrivit răspunsurilor primite de reclamant la solicitările adresate CSM, Ministerului Justiției, aceste dispoziții sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală.
În privința cauzei acțiunii: reclamantul arată că deși există o hotărâre definitivă în dosarul penal indicat, cel îndrituit la obligația impusă nu a respectat dispozițiile instanței de judecată, cauza prezentei cereri de chemare în judecată fiind reală, licită și morală.
În privința mijloacelor de probă : reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de înscrisurile depuse, respectiv: Sentința penală 1691/06.09.2011 pronunțată în dosar penal nr._/197/2011, solicitările reclamantului adresate Parchetului, secția de poliție, CSM, Ministerul Justiției și răspunsurile primite de la aceste instituții.
În acest format, dată fiind calificarea ca nepatrimonială a dreptului a cărui constatare se solicită, reclamantul a remis implicit dovada achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, astfel cum aceasta fusese stabilită prin rezoluția instanței, care a avut în vedere prevederile art. 8 alin.1 lit.a din OUG 80/2013.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 205 C.pr.civ., a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivată de împrejurarea că dreptul reclamantului de a solicita obligarea acestuia la plata unei sume de bani s-a născut la data de 06.09.2011 (când s-a pronunțat sentința penală invocată, iar potrivit art. 541 alin.2 C.pen. termenul de prescripție, iar pe fond s-a solicitat respingerea ei ca inadmisibilă, din perspectiva prevederilor art. 96 din Legea 303/2004, răspunderea civilă a Statului român, pentru erori judiciare comise în procese penale, în cazul dat nemulțumirea reclamantului neâncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de legiuitor la art. 538 C.pr. pen.
S-a solicitat judecata în lipsă și administrarea probei cu înscrisuri.
În vederea exercitării rolului activ, și față de solicitarea exprimată de reclamant prin notele de ședință depuse (fila 70 dosar), instanța, prin încheierea de ședință din data de 30.04.2015 a adus la cunoștința reclamantului dreptul acestuia de a solicita ajutor public judiciar în forma prevăzută de art. 6 lit.a din OUG 51/2008.
Totodată, în privința pretențiilor civile, pe care reclamantul le-a pretins prin cererea inițial formulată, instanța mai reține că pe rolul Judecătoriei B., sub dosar nr._/197/2012 a fost înregistrată de către reclamant o cerere de chemare în judecată similară, respinsă prin Sentința civilă nr._/24.10.2013.
II). Starea de fapt reținută de instanță ca urmare a probatoriului administrat :
Potrivit informațiilor furnizate de înscrisurile depuse de reclamant ( filele 6-17) instanța reține că: Prin Sentința penală 1691/06.09.2011 pronunțată în dosar penal nr._/197/2011, Judecătoria B. a admis, în baza art. 2781 al.8 lit.b Cod procedură penală, plângerea formulată de B. N., a desființat soluția dispusă în dosar nr. 77/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. și a trimis cauza procurorului în vederea neânceperii urmăririi penale față de . sun aspectul săvărșirii infracțiunii de fals sub semnătură privată prev.de art. 290 alin.1 Cod penal.
După completarea cercetărilor, prin rezoluția nr. 7/P/2011 din data de 26 martie 2012, P. de pe lângă Curtea de Apel B., a dispus neânceperea urmăririi penale față de A. Mihaly și Cimpoeșcu I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 al.1 Cod penal, întrucât s-a constatat că nu sunt întrunite elemente constitutive ale infracțiunii pentru care s-au efectuat cercetări. Prin aceeași rezoluție s-a mai dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de autori necunoscuți, sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al.1 Cod penal, materialul fiind disjuns și trimis la data de 28.03.2012 la Secția 2 Poliție.
Soluția procurorului a fost menținută prin rezoluția nr. 251/II/2/2012 din data de 19.04.2012 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. și prin sentința nr. 1543/2012 pronunțată în dosarul nr._/197/2012 al Judecătoriei B., situație în care a intervenit autoritatea de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit.j Cod procedură penală.
III). Considerentele soluției :
3.1 Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune: Față de modificarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că textele legale invocate de pârât prin întâmpinare nu sunt incidente, și prin urmare excepția urmează a fi respinsă ca neântemeiată .
3.2 Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată
În pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere limitele investirii, dispozițiile art. 22 alin. 6 C.pr.civ. potrivit cu care „ Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii”, norma de drept procesual reprodusă având pentru judecătorul cauzei un caracter imperativ.
Sintetizând, instanța a reținut că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, solicită a se constata de către o instanță civilă faptul că o hotărâre penală nu a fost respectată de către un organul de cercetare penală îndrituit, în această modalitate fiindu-i încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, drept procesual consacrat la rag de principiul potrivit prevederilor art. 6 C.pr.civ.
Norme legale cuprinse în Codul de procedură civilă, avute în vedere la soluționarea cererii deduse judecății
ART. 1
Obiectul și scopul Codului de procedură civilă
(1) Codul de procedură civilă, denumit în continuare codul, stabilește regulile de competență și de judecare a cauzelor civile, precum și cele de executare a hotărârilor instanțelor și a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiției în materie civilă.
(2) În înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia.
ART. 2
Aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă
(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.
(2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
ART. 5
Îndatoriri privind primirea și soluționarea cererilor
(1) Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii.
(2) Nici un judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.
(4) Este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății.
În concluzie, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, de limitele investirii și având în vedere normele procesuale enunțate, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul B. N. trebuie respinsă ca inadmisibilă; instanța civilă neavând în cazul dat atribuții și competențe de a verifica dacă P. de pe lângă Curtea de Apel B. s-a conformat sau dispozițiilor cuprinse în Sentința penală 1691/06.09.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge prescripția dreptului material la acțiune, invocată de pârât ca neântemeiată.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în constatare formulată și precizată de reclamantul B. N., domiciliat în municipiul B. . nr. 16, ., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul București ., sector 5.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 10.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. T. C. BURGUȘ
Tehnored. CDT/06.11.2015
4 ex.
← Fond funciar. Sentința nr. 2076/2015. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 31/2015. Judecătoria... → |
---|