Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6162/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6162/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1699/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.6162
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 23.10.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere delictuală formulată de reclamantul C. I. împotriva pârâților S.C. R. M. GROUP S.R.L., C. B. C. și N. A. FLORENȚA (N. A.).
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 08.10.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 15.10.2013, apoi la data de 23.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.02.2013, sub nr._ reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâții S.C. R. M. Group S.R.L., A. N. și B. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de_ lei reprezentând prejudiciul de imagine creat prin faptul de a lăsa să fie publicate în ziarul R. (în varianta tipărită și în varianta on- line) o . comentarii injurioase, neadevărate, la adresa sa, ca persoană dar și ca jurnalist; publicarea pe cheltuiala acestora a hotărârii judecătorești prin care se va constata prejudiciul produs, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că în data de 21.01.2013, ziarul R. a publicat sub semnătura A. N. și B. C. articolul” Spații RA-APPS pentru firma lui C. și clienții Ancăi B. și ai E. U.” În articol este făcută afirmația că societatea Tipogrup Press S.A. din B., care i-ar aparține, s-ar afla pe lista „firmelor care ocupă imobile ale RA – APPS” și că se numără printre firmele ce urmează a fi evacuate pentru neplata chiriei. Subtitlul articolului „O cercetare mai atentă a listei societăților comerciale care beneficiază de spații la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat publicată de Guvern, scoate la iveală o . firme ale căror asociați sunt jurnaliști susținători ai fostei puteri ”portocalii” și preferați ai contractului cu statul - cuprinde un neadevăr, deoarece lista Guvernului nu prezintă și numele asociaților de la Tipogrup, de unde rezultă faptul că pârâții au scris articolul cu rea intenție, că au utilizat propriile informații, doar parțial corect obținute și că le-au atribuit unui organ al statului, pentru mai multă „credibilitate”. Materialul publicat nu este însă o știre neutră, ci în ciuda dimensiunilor sale mici, insinuează existența unei anume conivente între persoana sa și „fosta putere”, de natură a fi facilitat ocuparea, de către societatea Tipogrup Press S.A. a unui spațiu de 94 de metri pătrați, contra unei chirii mici și numai în considerarea „relațiilor” sale cu „portocalii”. Articolul cuprinde neadevăruri menite să îi știrbească reputația și imaginea. A precizat că în aceste spații se află nu numai presa categorisită de autorii articolului ca având o anume culoare, ci aproape toată presa centrală „Jurnalul Național”, „Adevărul”, „Cotidianul”, „7 plus”, „Cronica română”, „Femeia”, „Gardianul”, fiecare având culoare proprie. Contrar susținerilor pârâților societatea la care este acționar, nu mai utilizează sediul din spațiile de la Casa Presei Libere de peste 3 ani de zile, fiind un neadevăr faptul că aceasta ar urma să fie evacuată. La data promovării prezentei, varianta on-line a articolului apărut în publicația R. fusese accesat de peste 1.000 de ori.
În drept, a invocat art.10 din CEDO, art.12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.252-257, 1349, 1357 și urm., 1381 NC.Civ.
În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtului și a depus la dosar înscrisuri doveditoare.(f.4-8).
Pârâții S.C. R. M. Group S.R.L. N. A. Florența (N. A.), C. B. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Au invocat excepția lipsei mandatului avocațial din partea reclamantului, în ceea ce privește semnarea acțiunii.
În fapt, au arătat că în data de 21.01.2013 ziarul R. a publicat un articol care a adus la cunoștința publicului larg o . informații bazate pe o sursă cât se poate de credibilă și verificabilă în același timp și anume „Guvernul României”, care în data de 18.01.2013 a dat publicității, prin pagina sa de internet, „Situația persoanelor juridice care au contract de închiriere cu RAAPPS”. La trei zile mai târziu, în urma unei documentări, autorii articolului au adus la cunoștința publicului faptul că mai multe firme au încheiat contracte de închiriere cu acea Regie. Au verificat structura asociaților, acționariatului la aceste firme și acolo unde au descoperit informații relevante au publicat și cui aparțin firmele și cine sunt acționarii sau persoanele interesate.
Conținutul articolului se reduce la un număr de 11 rânduri și circa 80 de cuvinte prin care se aduce la cunoștința cititorilor faptul că pe lista firmelor de guvern se află și firma Tipogrup Press S.A. unde este acționar jurnalistul I. C.. Dintr-un număr de 80 de cuvinte din acel articol, înțelege că acele 15 cuvinte au avut darul de a fi considerate de către reclamant ca fiind unele ce nu aveau caracter neutru al știrii. Articolul în ansamblu, viza mai multe firme dar și persoane cunoscute publicului larg, articolul nu a fost scris într-un mod unidirecțional către persoana reclamantului. Dacă reclamantul se simțea lezat, trebuia să își tranșeze acest lucru cu instituțiile statului care au furnizat aceste informații.
Cu privire la afirmația făcută de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată că ar fi un acționar minoritar, este una eronată. Potrivit extrasului Registrului Comerțului apar trei acționari, iar reclamantul este al doilea ca mărime cu circa 40% din capitalul social. Reclamantul nu precizează modul în care a ajuns la cuantumul daunelor de imagine. Ziarul „R.” este un ziar gratuit, nefiind vorba de sume încasate din vânzarea ziarului sau din numărul de accesări ale publicației on-line.
În drept, au invocat disp.art.115 și urm.C.pr.civ., dispoz. art.2,3 și 5 din Codul deontologic al ziaristului și art.10 din CEDO, privind drepturile la libera exprimare și informare.
Analizand materialul probator administrat instanța reține următoarele:
În fapt, prin articolul publicat de pârâți în ziarul R. (www.ziarulring.ro) la data de 21.01.2013 (f.6, f.60) intitulat “Spatii RA-APPS pentru firma lui Cristoriu si clientii Ancai B. si E. U.” au fost enumerate, în calitate de chiriașe ale unor spații aparținând Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, o . societăți comerciale ai căror asociați sunt persoane fizice cu o anumită notorietate.
Subtitlul articolului menționează că “o cercetare mai atenta a listei societătilor comerciale care beneficiază de spatii de la Regia Autonoma - Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, publicata de guvern, scoate la iveala o . firme ale căror asociati sunt jurnalisti sustinători ai fostei puteri “portocalii” si preferati ai contractelor cu statul”.
În textul propriu zis al articolului următorul paragraf îl privește pe reclamant: “Pe lista firmelor care ocupa imobile ale RA-APPS se afla si Tipogrup Press SA, din Buzau, unde este actionar jurnalistul I. C., cunoscut si pentru modul in care sustine public politica dusa de presedintele Basescu. Societatea comerciala plateste o chirie lunara de aproximativ 351 de euro pentru o suprafata de 94,38 de metri patrati. Potrivit listei ce a fost facuta publica de govern, firma la care este actionar C. se afla in litigiu de evacuare din spatial respectiv”.
Instanța constată că persoanele juridice prezente în aceasta enumerare au fost preluate dintr-o listă publicată la data de 18.01.2013 de Biroul de presă al Guvernului Romaniei, informația fiind prezentată în același timp, sub diferite forme, de mai multe agenții de presă și periodice.
Articolul referitor la reclamant, redactat de pârâții B. C. și A. C. (fosta N.) în publicația R., a fost contestat pentru că ar cuprinde afirmații defăimătoare și nereale, respectiv neadevăruri menite să ii știrbească reputația și imaginea reclamantului.
Susține reclamantul ca tonul articolului este unul malițios, insinuând existenta unei anume conivente cu un regim politic, de natura a fi facilitat ocuparea, de către societatea la care este asociat, a unui spațiu, tocmai/numai in considerarea presupuselor relații politice ale reclamantului.
Parații au susținut că, în plus fata de conținutul “sec” al comunicatului biroului de presa al Guvernului au verificat structura acționariatului societăților care dețineau spații cu chirie de la RA-APPS și, atunci când asociații sau acționarii erau persoane notorii, au adus la cunoștința cititorilor cui aparțin societățile respective, explicând că notorietatea în sine poate constitui un subiect de interes pentru public.
În drept, instanța retine incidenta în cauza a dispozițiilor art. 30 din Constituția României:
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.
(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
În același sens, vor fi reținute și dispozițiile art. 10 Libertatea de exprimare, din Convenția Europeana a Drepturilor Omului:
“(1) Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
(2) Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru
securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecatoresti.”
Sunt de asemenea aplicabile dispozițiile în materia răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.1349 Cod civil, care stipulează că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că “Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Potrivit prevederilor art. 1357 cod civil “(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Potrivit art. 253 Cod civil:
(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:
a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).
Prin urmare, raportat la situația de fapt reținută și la textele de lege aplicabile, în cauza de față instanța va analiza în ce măsură, în exercitarea libertății de exprimare, pârâții au acționat cu bună credință și au respectat obligația jurnalistică obișnuită de a oferi informații de încredere și precise, în conformitate cu etica jurnalistică.
Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, (cauza Radio France și alții contra Franței) adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația părții.
Este așadar necesară analiza atitudinii subiective a autorului textului, atât în raport cu adevărul afirmațiilor sale cât și cu scopul demersului sau – a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public sau a avut intenția de a afecta în mod gratuit reputația reclamantului.
Pe de altă parte, instanța reține că, în timp ce existența faptelor poate fi demonstrată, adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
În speță, prezentarea reclamantului drept jurnalist “susținător al fostei puteri portocalii”, “cunoscut si pentru modul in care susține public politica dusa de președintele B.” alături de sintagma “și preferați ai contractelor cu statul” reprezintă o judecata de valoare deoarece exprimă o părere personală de natură juridică. Se pune problema în ce măsură judecată de valoare conținută în afirmațiile pârâților este excesivă, dacă este sau nu lipsită de o baza factuală.
Astfel, deși pârâții au susținut că au urmărit doar să informeze cititorii cu privire la chestiuni de interes general (persoane juridice și fizice care beneficiază de spații închiriate de o instituție publică), prezentarea reclamantului încă din titlu în exprimarea “firma lui C. si clientii Ancai B. si ai E. U.” imediat urmată în subtitlu de caracterizarea ca susținător al unui regim politic alături de “preferati ai contractelor cu statul”, pentru ca în cuprinsul propriu zis al articolului să fie subliniată, a treia oară, aceeași caracterizare, “jurnalistul I. C., cunoscut si pentru modul in care sustine public politica dusa de presedintele Basescu” poate fi asimilată unei declarații de culpabilitate.
În acest sens, instanța reține că sunt importante atât conținutul cât și registrul stilistic în care sunt prezentate informațiile într-un articol.
Exprimarea din cuprinsul articolului în discuție este tendențioasă, cu intenția de a insinua că deținerea spațiului RA-APPS de “firma lui C.” este o consecință a relațiilor politice ale acestuia. Or, o astfel de afirmație este de natura sa lezeze în mod gratuit si nejustificat reputația unui jurnalist pentru care, prin natura profesiei, autonomia profesională și responsabilitatea sunt sau ar trebui să fie valori cheie.
În aceeași ordine de idei, instanța reține, din analiza informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (f.63-64) că reclamantul este acționar minoritar la societatea Tipogrup Press SRL, cu o cotă de participare de 40,6%. Câtă vreme reclamantul nu deține controlul în această societate, este inadecvată sintagma “firma lui C.”.
Doctrinar, s-a statuat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cere întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) existența unei fapte ilicite;
b) existența unui prejudiciu;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
d) existența vinovăției, fiind necesar ca o anumită faptă să fie imputabilă autorului ei.
În ceea ce privește sarcina probei elementelor răspunderii civile delictuale, aceasta revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției).
Cu privire la fapta iliciă, instanța reține că jurnaliștilor, în general, le incumbă sarcina de a comunica informații și idei asupra chestiunilor politice si asupra altor teme de interes general. Prezentarea adevărului trebuie să fie fundamentală pentru aceștia, adevărul fiind sursa principală de legitimitate și credibilitate a presei.
De asemenea, este de necontestat că libertatea jurnalistică include și recurgerea la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare. O atingere adusă libertății de exprimare poate să aibă un efect descurajant cu privire la exercițiul acestei libertăți.
Pe de altă parte însă, exercițiul libertății de exprimare comporta datorii și responsabilități. Garanția oferita de articolul 10 CEDO jurnaliștilor este subordonată condiției bunei credințe, aceștia trebuind să acționeze astfel încât sa furnizeze informații exacte si demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice.
Nu revine instanței sarcina de a se substitui presei pentru a decide ce tehnică jurnalistică trebuie adoptată de ziarist. Însă instanța poate constata o distorsionare a realității, care depășește limitele criticii acceptabile.
Conținutul textului și modalitatea de exprimare a pârâților insinuează că reclamantul, în virtutea unor presupuse relații politice, a închiriat, pentru firma sa, un spațiu al unei regii autonome.
Astfel, o afirmație veridică (parțial) – aceea că societatea Tipogrup Press SRL, ocupa un spațiu în calitate de chiriaș RA-APPS (parțial veridică pentru că societatea nu este controlată de reclamant) a fost dublată de judecăți de valoare (caracterizarea insistentă a reclamantului ca susținător al unui regim politic) și de insinuări susceptibile sa creeze o imagine eronata în ochii publicului (respectiv insinuarea faptului că deținerea spațiului este o consecință a relațiilor politice ale reclamantului).
Fiind în discuție judecăți de valoare, nu se poate demonstra exactitatea lor, astfel încât instanța va reține existența unei fapte ilicite și prin raportare la profesia reclamantului, prezentarea unui jurnalist într-un astfel de context fiind de natură să îi afecteze reputația.
Instanța retine că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți (obligația de a nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine prin exercitarea dreptului la libera exprimare) este o obligație de rezultat.
Existența prejudiciului se traduce în speță prin crearea unei imagini defavorabile reclamantului, prin prezentarea denaturată și interpretarea unor fapte cu rea credință și cu scopul de a-l discredita în opinia publică.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din însăși săvârșirea faptei, respective din redactarea și publicarea unui articol tendențios la adresa reclamantului.
În ceea ce privește acordarea unor daune morale este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate. Daunele morale nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective.
Pentru a stabili întinderea daunelor morale instanța are în vedere faptul că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
În aceste condiții, în cauza de față, simpla recunoaștere a drepturilor reclamantului și acordarea sumei de 100 lei cu titlu de daune morale reprezintă o reparație suficientă a încălcării drepturilor menționate anterior, cu atât mai mult cu cât reclamantul însuși a declarat verbal instanței că nu consideră important cuantumul sumei.
Reținând culpa procesuală a pârâților în declanșarea prezentului proces, în temeiul art. 274 C.p.c, instanța urmează a admite cererea reclamantului de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 2000 lei, potrivit chitanței aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul C. I. cu domiciliul ales la C.. Av. „Graziela Barla” în București, ., Etaj 4, Apartament 7, Sector 3 în contradictoriu cu pârâții S.C. R. M. GROUP S.R.L. cu sediul în Otopeni, ..255A, Cam. 14, parter, Județul Ilfov și punct de lucru în București, ..7D-7E, Redacția Ziarului R., în incinta R. Grand Hotel, parter, Sector 4, C. B. C. cu domiciliul în Popești – Leordeni, Splaiul Independenței, nmr.9, ., Etaj 8, Apartament 51, județul Ilfov și N. A. FLORENȚA (N. A.) cu domiciliul în București, ., ., Etaj 5, Apartament 18, Sector 3.
Obligă pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 100 de lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.000 lei
Respinge cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.
Thn.red.gr.FG/ 6ex /
13.03.2014
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 1179/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 2407/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
