Actiune in regres. Sentința nr. 4647/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4647/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 16363/94/2012
JUDECĂTORIA BUFTEA
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.4647
Ședința publică din data de 02.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER: F. G.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA (fostă BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A.) cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați ”C. & Asociații” cu sediul în București, ., nr.15, Sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat D. A. cu domiciliul în București, ., Sector 2, având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 25.06.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta Încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.12.2012, sub nr._/94/2012 reclamanta . Group SA (fostă S.C. BCR Asigurări V. Insurance Group S.A.) a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A. și cu intervenientul forțat D. A. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.638,13 lei, cu titlu de despăgubiri (cuantumul despăgubirii achitată de reclamantă în calitate de asigurator CASCO pentru pagubele produse autoturismului cu număr de înmatriculare_ ; obligarea pârâtei la plata sumei de 274,97 lei reprezentând penalități de 0,1% zi de întârziere calculate de la 14.11.2012 până la 20.12.2012 precum și în continuare până la data plății efective a debitului inițial; obligarea pârâtei la palta cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 18.03.2012, intervenientul forțat D. A. în timp ce a condus motocicleta cu număr de înmatriculare_ asigurat de răspundere civila obligatorie la societatea pârâtă, a provocat din culpa sa un accident de circulație și a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în Constatarea amiabilă accident.
Autoturismul avariat, având numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . Group SA, cu polița . nr._ motiv pentru care reclamanta la solicitarea asiguratului său a deschis dosar de daună nr. AVA/MB/_/12 în cadrul căruia a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de 7.638,13 lei. Reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 a invitat pârâta la conciliere înregistrată cu Adresa nr.4029/29.10.2012, în vederea recuperării despăgubirilor în condițiile legii, însă pârâta nu a dorit să participe.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.136/1995 ce prevede despăgubirea și stabilește și se efectuează în conformitate cu art.43 și 49, iar în baza stabilirii despăgubirii prin hotărâri judecătorești, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. În temeiul art.22 din Legea nr.136/1995 prelate de art.2210 Codul civil, în limitele indemnizației plătite asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau a beneficiarului asigurarii contra celor răspunzători de producerea pagubei. A invocat prevederile art.64 și urm. din Ordinul CSA nr.14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Ca urmare a neachitării la termen a debitului, reclamanta a calculat penalități de întârziere de 0,1 % calculate pentru fiecare zi de întârziere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 41 și 54 din Legea 136/1995, art.2210 Codul Civil, Ordinul CSA nr.14/2011, art.12 c.pr.civ.
Cererea a fost timbrată.
Pârâta legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, respingerea penalităților și a cheltuielilor de judecată. (f.38).
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.( f.5-26).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 18.03.2012, intervenientul forțat D. A., în timp ce conducea motocicleta cu nr. de înmatriculare_, pentru care era în vigoare asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație în care a avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
La cererea asiguratului său, în baza facturii fiscale și devizului emise de unitatea service, reclamanta a achitat o indemnizație de asigurare de 7638,13 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
La data de 30.10.2012 reclamanta a comunicat pârâtei avizul și actele dosarului de daună (f.6), invitând-o la conciliere. Pârâta nu a achitat suma solicitată în termen de 15 zile, conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la cuantum.
În aceste condiții, instanța, având în vedere faptul că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 1357 cod civil va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta la plata sumei de 7638,13 lei debit.
A
vând în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 30.10.2012 și că aceasta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0.1% pe zi, calculate la debitul de 7638,13 lei, respectiv 274,97 lei, penalități aferente perioadei 14.11._12 precum și penalități de 0.1% pe zi de întârziere în continuare, până la data plății efective.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru 585,79 lei, timbru judiciar 3 lei și 686,86 lei onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . GROUP SA (fostă S.C. BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A.) cu sediul ales la C.. Av.”C. & Asociații” cu sediul în București, ., nr.15, Sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat D. A. cu domiciliul în București, ., Sector 2.
Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7638,13 lei debit, 274,97 lei penalități de întârziere aferente perioadei 14.11._12 și penalități de 0,1% pe zi de întârziere în continuare, până la data achitării efective.
Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 585,79 lei taxa timbru, 3 lei timbru judiciar și 686,86 lei onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedință publică astăzi, 02.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Pentru grefier aflat în CO semnează
grefier șef de Șecție civilă
Red.jud.T.A.Thn.red.gr.FG/5ex /26 .07.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 7386/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2242/2013.... → |
---|