Actiune in regres. Sentința nr. 2673/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2673/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 10854/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.2673

Ședința Publică din data de 24.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant E. I. LIMITED, PRIN MANDATAR . SRL și pe pârât . REASIGURARE SA, intervenient M. S. A., având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 15.04.2013, la 22.04.2013 si la 24.04.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta E. I. LIMITED, PRIN MANDATAR . SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat M. S. A., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.668,23 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitată pentru autoturismul marca Ford Fiesta cu nr.de înmatriculare_, obligarea la plata sumei de 146,75 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței si până la data introducerii acțiunii si până la data pronunțării,obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi, în continuare până la executarea hotărârii, precum si la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că intervenientul forțat M. S. A. în data de 10.10.2011 conducând autoturismul cu număr de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 10.10.2011.

A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița conform certificatului de asigurare din data de 30.09.2010 în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr._R si s-a plătit despăgubirea în cuantum de 2.668,23 lei.

Deținătorul autoturismului cu număr de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu polița RCA ./16/H16/DV nr._.

În drept au fost invocate disp. art.22 din Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr.5/2010.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 4-27).

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 241lei si timbru judiciar de 4,5 lei.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Parata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.

Legal citată, intervenientul forțat nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.

La termenul de judecată din data de 08.04.2013 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că, ulterior introducerii cererii de chemare in judecată, pârâta a efectuat o plată parțială a debitului principal si a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 853,10 lei reprezentând rest de plată neachitat, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul inițial, de la data scadenta, 14.07.2012 si până la data anterioară achitării partiale-25.01.2013, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul restant de 853,10 lei de la data de 25.01.2013 până la data achitații integrale a debitului precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

La data de 10.10.2011, M. S. A., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost întocmit proces verbal de contravenție(f. 5). A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu certificat de asigurare(f.9) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr._R și a plătit despăgubirea în cuantum de 2.668,23 lei astfel cum rezultă din ordinul de plată depus la fila 21 din dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polita ./16/H16/DV nr._, cu valabilitate din data de 06.08.2011 până în data de 05.02.2012(f.8).

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din procesul verbal întocmit și din declarațiile celor doi conducători implicați în accidentul rutier, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. De asemenea, conform alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu a păstrat distanța de siguranță față de autovehiculul din fața sa și l-a acroșat pe acesta în partea din spate. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile proriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. Întrucât pârâta a achitat la data de 24.01.2013 suma de 1.916,72 lei din debitul principal, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat astfel cum a fost precizat, urmând ca, în baza art.49 din Legea 136/1995, să oblige pârâta la plata sumei de 751,51 lei, reprezentând rest neachitat din contravaloarea reparațiilor plătite de reclamantă.

Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere precizate și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal de 2.668,23 lei, de la data de 14.07.2012 până la data de 24.01.2013 precum și

a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul rămas de 751,51 lei, de la data de 25.01.2013 până la data achitării integrale a debitului principal.

Referitor la precizarea făcută de reclamantă și depusă la dosar la fila 59 instanța constată că aceasta este neîntemeiată având în vedere că nu s-a făcut dovada celor susținute prin nici un mijloc de probă, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că debitul pe care pârâta îl mai datorează în baza acestui dosar de daună este de 751,51 lei. În plus, pârâta a făcut imputația plății în calitate de debitor, conform art. 1507 C.civ., plată pe care a achitat-o cu extrasul de cont depus la fila 36 din dosar la care a anexat tabelul cu dosarele de daună, între care se află și dosarul nr. EJ153569, care face obiectul prezentei cauze. Din aceste considerente instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 645,50 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 241 lei, a timbrului judiciar de 4,5 lei și a onorariului de avocat de 400 lei (conform ordinului de plată depus la dosar). Trebuie menționat faptul că, deși pârâta a achitat parțial debitul principal, nu pot fi reduse cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa, atâta vreme cât plata s-a făcut după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar pârâta fusese pusă în întârziere înainte de acest moment prin avizul de daună din data de 29.06.2012. Mai mult decât atât, în raporturile dintre profesioniști părțile sunt de drept în întârziere chiar din momentul ajungerii la scadență a obligației de plată. Prin urmare, instanța va reține culpa procesuală a pârâtei prin raportare la cuantumul inițial al pretențiilor reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea precizată, formulată de reclamanta E. I. LIMITED, PRIN MANDATAR . SRL cu sediul ales la Cabinet Individual de avocat D. O. L. sector 4, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park,nr.10, ..4, județul Ilfov si intervenientul forțat M. S. A., domiciliat în Sibiu, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 751,51 lei reprezentând rest debit neachitat.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal de 2.668,23 lei, de la data de 14.07.2012 până la data de 24.01.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul rămas de 751,51 lei, de la data de 25.01.2013 până la data achitării integrale a debitului principal.

Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 645,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.04.2013.

Președinte, Grefier,

Red: jud. FAL/Tehndact. CL 5 ex/07.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2673/2013. Judecătoria BUFTEA