Actiune in regres. Sentința nr. 1169/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1169/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 8860/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 1169

Ședința publică de la 04.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D.-I.

Grefier: C. V.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." - sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat P. N. C. - mun. Sibiu, ., nr. 147, ., J. Sibiu având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 28), lipsind pârâta și intervenientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu s-a depus timbru judiciar; pârâta a depus precizare la dosar.

Reclamanta prin reprezentant depune la dosar în ședință publică dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, concluzii scrise prin care prin care precizează acțiunea potrivit art. 132. alin. 2 C.pr.civ., extras de cont și dovada achitării onorariului de avocat.

Instanța comunică reprezentantului reclamantei un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă calificate ca fiind întâmpinare detașând filele 43-46 de la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata de penalității precum și la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat).

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2012 sub nr._ reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat P. N. C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3802,85 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, precum și la plata penalităților de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 02.11.2010, intervenientul forțat P. N. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a provocat din culpa sa un accident de circulație așa cum reiese din constatarea amiabilă de accident. Autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului, iar în baza poliței de asigurare facultativă s-a plătit despăgubirea în cuantum de 3802,85 lei. Autoturismul intervenientului forțat P. N. C. era asigurat obligatoriu de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA.

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit dispozițiilor art. 2210 C.civ și Ordinului CSA nr.5/2010 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, pârâta primind cererea de despăgubire la data de 08.06.2012, fiind invitată la conciliere pentru data de 11.07.2012.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 C.civ și Ordinului CSA nr.14/2011.

Cererea a fost legal timbrată cu 315,23 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 01.03.2012 prin serviciul registratură, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata debitului principal ca fiind rămas fără obiect întrucât a achitat debitul în cuantum de 3802,85 lei la data de 08.01.2013. Cu privire la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora față de principiul potrivit căruia „accesoriul urmează principalul” având în vedere că a achitat debitul principal.

În drept nu și-a întemeiat susținerile.

Intervenientul forțat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 5-27) și înscrisuri (filele 44-56), iar pârâta înscrisurile aflate la filele 39-42.

La termenul din data de 04.03.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune diminuându-și pretențiile în sensul solicitării obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate de la data de 24.07.2012, data introducerii acțiunii până la data de 09.01.2013, cu cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, în temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile Codului civil din 1864, având în vedere faptul că data producerii accidentului este data de 02.11.2010, anterior intrării în vigoare a noii legi.

În fapt, la data de 02.11.2010 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, numitul P. N. C., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr._ asigurat CASCO la societatea reclamantă. Conform constatării amiabile de accident (f.7) intervenientul forțat a condus autoturismul cu nr._ și nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul cu nr._ aflat în fața sa, lovindu-l. Intervenientul forțat nu a formulat obiecțiuni prin constatarea amiabilă de accident, ci a fost de acord cu plata despăgubirii.

La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA ./16/H16/DV nr._ (poliță f.16), iar autoturismul cu nr._ era asigurat facultativ la . SA astfel cum rezultă din polița nr._/02.03.2007 (f.13-15).

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CF239190, în cadrul căruia a fost aprobată despăgubirea în cuantum de 3802,85 lei reprezentând contravaloarea daunelor produse autoturismului cu nr._, despăgubire care a fost achitată asiguratului său CASCO, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă (f.24-25).

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 08.06.2012 (f.5) a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului și actele dosarului de daună, așa cum rezultă din ștampila de intrare aplicată de către pârâtă pe confirmarea de primire, însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile conform Ordinului 5/2010 al CSA, ci ulterior cu întârziere.

La termenul din data de 04.03.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune diminuându-și pretențiile în sensul solicitării obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate de la data de 24.07.2012, data introducerii acțiunii până la data de 09.01.2013, cu cheltuieli de judecată, precizare ce reprezintă limitele învestirii instanței în temeiul art. 129 alin.6 C.pr.civ.

În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 constată faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse bunului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 08.06.2012 așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris (f.5) și că pârâta nu a efectuat plata sumei solicitate în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere la data de 09.01.2013, în baza dispozițiilor art. 22 și art. 54 din Legea 136/1995 coroborate cu art. 64 alin.2 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 3802,85 lei de la data de 24.07.2012 până la data de 09.01.2013.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 și art. 275 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 1025,03 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." - sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat P. N. C. - mun. Sibiu, ., nr. 147, ., J. Sibiuașa cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 3802,85 lei de la data de 24.07.2012 până la data de 09.01.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1025,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2013.

Președinte Grefier

S. D.-I. C. V.

Red. Jud. SDI

Thn.CV /5ex/12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1169/2013. Judecătoria BUFTEA