Plângere contravenţională. Sentința nr. 3975/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3975/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1848/94/2013
DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ
ROMANIA
JUDECATORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3975
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 IUNIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea procesului civil având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de petenta, D. V., în contradictoriu cu intimata, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2013 sub nr._, petenta, D. V., în contradictoriu cu intimata, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 31.01.2013 emis de intimat, restituirea permisului de conducere.
În motivarea cererii, petentul arata ca prin procesul verbal contestat s-a retinut că ” în ziua de 31.01.2013 orele 17:35 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN7 și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe marcajul pietonal.”
Petenta arată că în realitate, la data menționată în procesul verbal conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Chitila, pe sensul de mers București spre Pitești. Arată că a adaptat viteza de rulare ceea ce a îndreptăti-o să ruleze mai departe, fără a produce vreun impact, deși a observat în partea dreaptă un pieton care avea intenția de a traversa și totodată s-au angajat in grabă în traversare 2 pietoni din partea stângă, iar echipajul de poliție era dincolo de marcajul pietonal. Totodată arată că intenționa să parcheze autoturismul deoarece se simțea foarte rău.
Mai arată că permisul de conducere îi este absolut necesar din cauza stării de boală în care se află.
Petentul, si-a întemeiat cererea in drept pe disp. OUG 195/2002 solicitând proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, M. A. C..
Intimatul Inspectoratul de Poliție Ilfov, legal citat, nu a depus întâmpinare dar la solicitarea instantei a comunicat fișa de abateri rutiere, cazierul contravențional al petentei.
La data de 04.06.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru parti, probe pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei și proba testimonială cu un martor pentru petentă, M. A. C. a cărei depoziție se află la fila 23 dosar.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din legea 146/1997 respectiv art. 1, alin 2 din OG 32/1995
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal . nr._/31.01.2013 încheiat de IPJ-Ilfov, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei si suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice.
În fapt, s-a reținut că la data de 31.01.2013, în timp ce se afla in loc. Chitila, petenta nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare pe trecerea de pietoni.
Verificând legalitatea procesului verbal, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 si art. 17 din același act normativ, privind incheierea sa valabila.
Plângerea a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.118 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Analizând temeinicia procesului-verbal atacat, instanta retine ca petenta a fost sanctionată pentru fapta de a nu fi acordat prioritate de trecere pietonușui angajat în traversare pe trecerea de pietoni.
Petenta sustine ca a remarcat pietonul care intenționa să traverseze, precum și echipajul de poliție, însă nu a oprit autovehiculul întrucât se simțea foarte rău, fiind sub supraveghere medicală ca urmare a unor boli grave, precum și sub tratament on line, fiind monitorizată de către Spitalul B.. De asemenea, susține petenta că nu a acordat prioritate deoarece intenționa să parcheze imediat pe partea dreaptă din motivele arătate, iar în momentul în care a săvârșit fapta contravențională a apreciat în mod realist distanța față de pieton și că nu a existat riscul producerii unui accident. Susținerile petentei sunt confirmate si de martora M. A. C..
Instanța arată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În cauză, neacordarea priorității de trecere pietonilor reprezintă o faptă contravențională și nu penală, conform legii naționale. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei și prin suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, care cumulate, prezintă o anumită severitate. Astfel, prin raportare la gradul de severitate al sancțiunii și la natura faptei, instanța concluzionează că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Pe de altă parte, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unor astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice. Fapta poate genera nu numai o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice cât și consecințe deosebit de grave (urmările pot consta de exemplu în producerea unui accident de circulație cu vătămarea corporală a participanților la trafic sau chiar decesul acestora).
Potrivit art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Analizând împrejurările de fapt raportat la cele arătate mai sus, nu se poate retine ca imprejurarea descrisa de petentă prezinta caracterul vreunei cauze justificative care sa inlature caracterul contraventional al faptei savarsite.
Având în vedere acest text legal, instanța și luând în considerare susținerile petentului, instanța reține următoarele:
Pentru a fi în prezența cazului fortuit este necesară o împrejurare exterioară care se suprapune peste acțiunea desfășurată de către autor, ducând la producerea altui rezultat, care nu putea fi prevăzut. Originea acestei împrejurri se poate regăsi: într-o faptă a omului (de pildă, un pieton sare brusc în fața mașinii care circulă regulamentar); într-un fenomen natural (spre ex., datorită unei alunecări de teren, o mașină este aruncată pe contrasens, fiind lovită de camionul condus regulamentar de către subiect); într-o defecțiune tehnică (spre ex. un defect de fabricație la sistemul de direcție al unui autovehicul determină comiterea unui accident) etc.
Intervenția împrejurării exterioare și rezultatul acesteia trebuie să fie imprevizibile. Imprevizibilitatea trebuie să fie generală și obiectivă, ținând de limitele generale ale posibilității de prevedere. Cazul fortuit înlătură atât existența culpei ca element constitutiv faptei, cât și existența vinovăției ca trăsătură generală a acesteia.
In cauză, instanța constată că nu sunt întrunite elementele cazului fortuit, pietonul traversând regulamentar pe la trecerea de pietoni, iar petenta având obligația de a reduce viteza în apropierea locurilor destinate traversării pietonilor și de a le acorda prioritate celor angajați în traversare. Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 reprezintă contravenție neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
În ceea ce privește starea de necesitate, instanța reține că dreptul contravențional nu reglementează conținutul stării de necesitate, iar în definirea acesteia se au în vedere condițiile prevăzute de Codul Penal, care arată în dispozițiile art. 45 alin. 2 ce se înțelege prin stare de necesitate.
Astfel, starea de necesitate este acea stare în care se află acea persoană, care comite o faptă prevăzută de legea contravențională pentru a salva de la un pericol iminent, ce nu putea fi înlăturat în alt mod, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general.
În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că starea de rău a petentei putea reprezenta un pericol pentru sănătatea acesteia, însă această stare de pericol putea fi evitată și altfel decât prin săvârșirea faptei prevăzută de lege drept contravenție. Cu alte cuvinte, comiterea faptei nu era singura opțiune de salvare a valorii puse în pericol, petenta având posibilitatea de-a recurge la alte mijloace pentru înlăturarea pericolului, precum aceea de-a decide să meargă cu un taxi, în loc de a folosi propriul autoturism.
Astfel, nu se pot reține nici susținerile petentei că fapta a fost determinată de starea de rău, fiind aplicabilă actio libera in causa, instanța constatând că petenta la momentul anterior săvârșirii faptei, a fost responsabilă, a cunoscut bolile de care suferă, efectele acestora, precum și reacțiile secundare negative ale tratamentelor administrate, cu consecința stării de rău produse acesteia și implicit a incapacității de a conduce în condiții de siguranță un autovehicul, punându-se în pericol atât pe sine, cât și pe ceilalți participanți la trafic. Așadar, petenta va fi responsabilă pentru contravenția comisă, tocmai în considerarea faptului că la momentul anterior stării de rău în care s-a aflat, atât capacitatea intelectivă, cât și cea volitivă erau prezente și a putut anticipa consecințele propriilor sale fapte.
Ca atare, instanța reține că pententa nu a dorit să comită fapta contravențională pentru care a fost sancționată, însă la momentul în care a decis să conducă un autovehicul a prevăzut și acceptat faptul că, sub imperiul stării fizice în care se afla sau în care s-ar fi putut afla pe durata conducerii autoturismului, ar putea comite o faptă contravențională.
Instanța reține că în cauză, nu sunt intrunite elementele cazului fortuit și nici ale stării de necesitate, atât aparitia pietonului, care a traversat regulamentar pe la o trecere de pietoni marcată corespunzător, cât si starea de rău a petentei putând a fi prevăzute.
Astfel, fapta petentei de a nu acorda prioritate de trecere pietonului angajat in traversare prin loc corespunzator, intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile. Agentul de poliție a aplicat 4 puncte amendă – 280 lei. De asemenea, se aplică și sancțiunea complementară - de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin. 3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art. 21 alin.3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, instanța are în vedere că fapta are o anumită gravitate raportat la urmările care s-ar fi putut produce, prin aceasta petenta periclitând atât siguranța sa cât și a celorlalți participanți la trafic.
Față de aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată, se va menține procesul verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit și se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
In temeiul art 274 Cod proc civ, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul, G. M. dom. în Tunari, .. 36, J. ILFOV, în contradictoriu cu intimata, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Menține procesul – verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2013.
P., GREFIER,
Red. Jud. IEM/thn.E.A. /4 ex/ 01.08.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5873/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 1065/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
