Actiune in regres. Sentința nr. 3062/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3062/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 10137/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința Civilă nr. 3062

Ședința publică de la 07.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D.-I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . - cu sediul ales la cabinet de avocat R. C. - sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta . REASIGURARE SA - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul C. R. N. - domiciliat în Sibiu, ., ., jud. Sibiu, având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 07.05.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2012 sub nr._ reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul C. R. N., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.359,67 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate, la plata sumei de 73,14 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 2,35 lei pe zi, calculate de la data de 22.07.2012 și până la data de 22.08.2012, precum și la plata reactualizării datorate în cuantum de 0,1% pe zi în continuare până la data achitării efective a debitului, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 20.04.2012 a avut loc un accident de circulație constatat prin procesul verbal . nr._/20.04.2012, în care au fost implicate autoturismul cu nr._ asigurat RCA conform poliței nr._/20.12.2011 valabilă pentru perioada 15.01._13 și autoturismul cu nr._ asigurat facultativ la reclamantă cu polița nr._, fiind stabilită culpa intervenientul forțat C. R. N. .

În baza asigurării facultative reclamanta a deschis dosarul de daună P. 1975EC12 în cadrul căruia a achitat despăgubirea în cuantum de 2.359,67 lei conform OP din 22.05.2012, iar la data de 06.07.2012 a convocat la conciliere pârâta, însă aceasta nu a soluționat nici până în prezent dosarul de regres.

P. plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 din Legea 136/1995 și Ordinul CSA nr.14/2011 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului.

În drept au fost invocate dispozițiile art.22 din Legea 136/1995, art. 1349 alin.1 și 2 C.civ. și ale Ordinului CSA nr.14/2011.

Cererea a fost legal timbrată cu 205,62 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta a depus precizare la data de 06.02.2013 prin serviciul registratură, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere și cheltuielile de judecată ca fiind rămas fără obiect întrucât a achitat debitul în cuantum de 1.978,83 lei la data de 19.12.2012. Cu privire la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora față de principiul potrivit căruia „accesoriul urmează principalul” având în vedere că a achitat debitul principal.

Intervenientul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat părților proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 5-14).

Reclamanta a depus la data de 25.04.2013 prin serviciul registratură al instanței, precizare de acțiune prin care și-a diminuat cuantumul pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 380,84 lei cu titlu de diferență de despăgubire neachitată, la plata sumei de 353,95 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate de la data de 22.07.2012 până la data achitării parțiale, respectiv 19.12.2012, calculate la suma de 2359,67 lei, precum și la plata penalităților în continuare calculate la debitul restant de 380,84 lei până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timp litigiului, instanța constată că față de data producerii accidentului rutier – 20.04.2012, după . Noului Cod Civil, în temeiul art. 6 alin.1 și 5 NCC litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile legii noi, subrogația asigurătorului în dreptul asiguratului său în vederea recuperării despăgubirii achitate fiind un efect al producerii faptei ilicite.

În fapt, la data de 20.04.2012 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat C. R. N., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr._ asigurat CASCO la societatea reclamantă. Conform procesului verbal de contravenție . nr._/20.04.2012 (f. 5), culpa în producerea accidentului rutier îi aparține intervenientului forțat.

La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA ./16/H16/DV nr._/20.12.2011 (f.11), iar autoturismul cu nr._ era asigurat facultativ la societatea reclamantă astfel cum rezultă din polița nr._ (f.8).

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. POR1975EC12-34, în cadrul căruia a fost aprobată despăgubirea în cuantum de 2359,67 lei reprezentând contravaloarea daunelor produse autoturismului cu nr._, despăgubire care a fost achitată asiguratului său CASCO, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă (f.9-10).

Reclamanta a depus la data de 25.04.2013 prin serviciul registratură al instanței, precizare de acțiune prin care și-a diminuat cuantumul pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 380,84 lei cu titlu de diferență de despăgubire neachitată, la plata sumei de 353,95 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate de la data de 22.07.2012 până la data achitării parțiale, respectiv 19.12.2012, calculate la suma de 2359,67 lei, precum și la plata penalităților în continuare calculate la debitul restant de 380,84 lei până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”. Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, iar între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin procesul verbal de contravenție.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 06.07.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.3, pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010, ci ulterior cu întârziere și în mod parțial la data de 19.12.2012 (f.24) prin achitarea sumei de 1978,83 lei. Astfel, din totalul despăgubirii achitată de reclamantă asiguratului său, în cuantum de 2359,67 lei, pârâta a achitat suma de 1978,83 lei la data de 19.12.2012 (f.24).

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 06.07.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris (f.13), și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere și în mod parțial, reclamanta dovedind în fața instanței achitarea despăgubirii către asiguratul său CASCO, în baza dispozițiilor art. 2210 NCC și art. 64 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la acea dată, va obliga pârâta la plata sumei de 380,84 lei cu titlu de despăgubire restantă, la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 2359,67 lei de la data de 22.07.2012 până la data de 18.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 380,84 lei de la data de 19.12.2012 până la data achitării efective a debitului restant.

Reclamantei i se cuvin penalități calculate la tot debitul până la data de 18.12.2012, având în vedere faptul că pârâta a achitat parțial debitul la data de 19.12.2012, astfel încât pentru această dată nu mai pot fi acordate penalități la toată suma.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 și art. 275 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 1552,38 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de apărător (f.34).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . - cu sediul ales la cabinet de avocat R. C. - sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta . REASIGURARE SA - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul C. R. N. - domiciliat în Sibiu, ., ., jud. Sibiu, așa cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata sumei de 380,84 lei cu titlu de despăgubire restantă, la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 2359,67 lei de la data de 22.07.2012 până la data de 18.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 380,84 lei de la data de 19.12.2012 până la data achitării efective a debitului restant.

Respinge restul pretențiilor solicitate cu titlu de penalități de întârziere ca neîntemeiate.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1552,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2013

Președinte, Grefier,

S. D. I. M. A.

Red. Jud. SDI/

Thn.MA /5ex/11.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3062/2013. Judecătoria BUFTEA