Somaţie de plată. Sentința nr. 1586/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1586/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 8352/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 1586
Ședința publică de la 18.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-I.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea . - Voluntari, în incinta compl. comercial . SRL, ., ., J. Ilfov în contradictoriu cu debitoarea . CASA BONITA 2003 SRL - Afumați, .. 59C, J. Ilfov având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: nu s-a depus la dosarul cauzei taxa de timbru și timbru judiciar. creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților.
Se reia dosarul la a doua strigare, la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică, părțile lipsind.
Instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2012 sub nr._, creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . CASA BONITA 2003 SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 4162,45 lei compusă din suma de 3814,94 lei cu titlu de debit și penalități de întârziere în valoare de 347,51 lei.
În fapt arată reclamanta că între părți a fost încheiat contractul nr. 46bis/07.03.2011 pentru prestare servicii de pază. Astfel au fost emise facturile fiscale nr. 5647/01.03.2012, pentru suma de 1860.33 lei și factura nr. 6000/02.04.2012 pentru suma de 1954,61 lei. A mai arătat creditoarea că societatea debitoare s-a angajat să achite penalități de întârziere de 0,15% pe zi în cazul neachitării facturilor scadente, scadență care era de maxim 5 zile de la data primirii facturilor. Arată creditoarea că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept nu și-a întemeiat cererea.
În dovedirea cererii a depus înscrisuri aflate la filele 4-12 din dosar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Reclamanta a fost legal citată pentru termenul din data de 18.03.2013 cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 39 lei și de a depune timbru judiciar de 3 lei obligație ce nu a fost îndeplinită.
Instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Analizând cauza prin prisma excepției invocate, reține:
Cererea de chemare în judecată are ca emiterea unei somații de plată, creditoarea datorând o taxă de timbru fixă în cuantum de 39 lei potrivit dispozițiilor art.3 lit. o ind.1 din Legea nr.146/1997, și timbru judiciar calculat la valoare potrivit OG 32/1995, întrucât doar taxa de timbru este stabilită în cuantum fix, nu și timbrul judiciar.
Deși creditoarea a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei, nu s-a conformat acestei obligații.
Prin urmare, constatând că cererea nu a fost legal timbrată, în temeiul art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția și va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de creditoarea . - Voluntari, în incinta compl. comercial . SRL, ., ., J. Ilfov în contradictoriu cu debitoarea . CASA BONITA 2003 SRL - Afumați, .. 59C, J. Ilfov ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2012.
Președinte, Grefier,
S. D. I. C. V.
Red. Jud. SDI
Thn.CV /2ex/25.03.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2041/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 3062/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|