Actiune in regres. Sentința nr. 693/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 693/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 6283/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 693

Ședința publică de la 13.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. V. A.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, pe pârâta . REASIGURARE SA, prin reprezentant și intervenientul P. N., având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 06.02.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 13.02.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2012, sub nr._ reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A. și cu intervenientul forțat P. N. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.701,45 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, la plata penalităților de întârziere de 0.1 % pe zi, calculate de la data introducerii acțiunii până la achitarea efectivă a debitului, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 14.10.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr._ și auto cu nr._, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident de la acea dată.

Autoturismul intervenientului_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA nr._ la pârâtă.

Autoturismul cu nr._ era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 4.701,45 lei (dosar de daune înregistrat sub nr. CG_ ).

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995.

A mai precizat că la data de 16.05.2012 pârâta a fost convocată la conciliere, însă aceasta nu s-a prezentat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, art. 54, 49, Legea 136/1995, art-64 alin.2 din Ordinul CSA 5/2010.

Cererea a fost legal timbrată cu 3876,12 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile vechiului Cod civil

La data de 29.10.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident de la acea dată (f.7).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA (poliță f.17), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . SA astfel cum rezultă din polița nr._ din 21.07.2011 valabilă în perioada 22.07.2011 – 21.07.2012 (f.14).

Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului deoarece efectuând manevra de mers cu spatele a lovit auto cu nr._ (f.7 – constatare amiabilă de accident).

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CG_, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 4.701,45 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societate care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din extrasul de cont de la f.36. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 12.04.2012, a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată.

În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 998-999 Cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata suma de 4.701,45 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.

Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 12.04.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 4.701,45 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata si la plata penalităților de 47 lei calculate pentru perioada 14.05.2012 ( data scadenței indicate de reclamantă) – 24.05.2012, plus penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate în continuare, de la 24.05.2012, pana la achitarea integrala a debitului principal.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 1270,32 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul ales la SCA „C. & C.” în București, ..80-84, parter, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul P. N., domiciliat în B., ., ., județ B..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4701,45 lei reprezentand debit, la plata sumei de 47 lei reprezentand penalități calculate de la scadenta, 14.05.2012, pana la data introducerii cererii de chemare in judecata, 24.05.2012, precum si la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecata, 24.05.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1270,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2013.

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/5ex/18.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 693/2013. Judecătoria BUFTEA