Somaţie de plată. Sentința nr. 4665/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4665/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 1617/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.4665
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.07.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. E. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. T. G. ..
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 25.06.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarea .. a chemat în judecată debitoarea S.C. M. T. G. .. solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună ordonanța de plată împotriva debitoarei prin care să fie obligată la plata sumei de 919,06 lei reprezentând prestări servicii salubritate
În fapt, a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr.466/24.03.2009 pe o perioadă nedeterminată. În baza contractului a prestat servicii de ridicare a gunoiului menajer și a emis facturi în acest sens.
Debitoarea a achitat facturile emise, mai puțin factura:
- Factura nr._/02.09.2010, această factură având valoarea totală de 919,06 lei
Factura nu a fost achitată în termenul de 15 zile de la data emiterii, conform art.14 din Contract. Potrivit art.9 litera b din contract „beneficiarul (utilizatorul) are obligația să achite în termenele stabilite obligațiile de plată, în conformitate cu prevederile contractului de prestare a activității de colectare a deseurilor”, iar această clauză nu a fost respectată.
Cererea legal timbrată.(f.17).
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile O.U.G. nr.119/2007.
În susținerea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.4-7).
Debitoarea deși legal citată nu a formulat întâmpinare
Examinând cererea pe baza actelor depuse precum si a explicatiilor si lămuririlor părtilor, instanța reține următoarele:
În baza contractului de prestări servicii de salubritate nr. 466/24.03.2009, părțile au derulat raporturi contractuale având ca obiect prestarea, de către creditoare, în folosul debitoarei, a serviciilor de ridicare gunoi menajer.
Creditoarea a emis factura fiscală . nr._/02.09.2010, care nu a fost achitată de debitoare, debitul restant fiind de 919,06 lei.
Verificând cererea creditoarei, instanța constată că, potrivit art. 2 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, pentru admiterea cererii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existența unei creanțe certe, lichide și exigibile ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani rezultate din contracte încheiate între profesioniști.
În ceea ce privește condiția ca obligația a cărei executare se solicită să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța reține că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de creditoare.
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței creditoarei, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 Cod procedura civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție deoarece factura fiscală a fost emisă în baza contractului de prestări servicii.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, o creanță este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Analizând conținutul facturii fiscale menționate, instanța constată că suma pe care o datora debitoarea este individualizată (determinată).
În privinta conditiei exigibilității obligației, aceasta echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție. Astfel, scadența este cuprinsă în factură, iar la data promovării acțiunii de către creditoare era împlinită.
Instanța constată că debitoarea, deși a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat obligațiile de plată asumate prin contract, aceasta nu a prezentat nicio dovadă în combaterea pretențiilor creditoarei.
Având în vedere că, în speța de față, creditoarea, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui acord de voință valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi, în sensul existenței debitului - neachitat, este creditoarea.
În urma examinării înscrisurilor instanța constată că pretențiile creditoarei sunt justificate, prin urmare, va admite cererea creditoarei și va obliga pe debitoare la plata sumei de 919,06 lei, reprezentând contravaloare servicii salubritate.
Totodată, instanța, în scopul executării obligațiilor de plată, va fixa un termen de plată de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. E. S.R.L. cu sediul ales la Cabinet de Avocat „N. S.” în Orașul Voluntari, ..1B, Județul Ilfov în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. T. G. .. cu sediul în Voluntari, ..5, Județul Ilfov.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 919,06 lei debit, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.
Thn.red.gr.FG/8ex /
07.08.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2314/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 693/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|