Actiune in regres. Sentința nr. 271/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 271/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 9140/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 271

Ședința publică din 21.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D. I.

GREFIER: C. V.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.-Ț. ASIGURĂRI SA cu sediul ales la societatea civilă de avocați "C. & C." - București, .. 80-84, parter, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat H. L. - mun. A., ., ., . având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional avocat cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 77) lipsind pârâta și intervenientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Reclamanta prin reprezentant depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de avocat, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și concluzii scrise precizatoare.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile la dosar.

În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata debitului datorat, penalități și cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2012 sub nr._ reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat H. L., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3296,52 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0.1 % pe zi, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data achitării debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 28.02.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în constatarea amiabilă de accident. În urma producerii accidentului a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr. CPF_/25.07.2011 în baza căreia a fost achitată despăgubirea în cuantum de 3296,52 lei. Intervenientului forțat avea încheiată la pârâtă asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA ./16/H16/DV nr._. Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 2210 Noul cod civil și Ordinul CSA nr.14/2011 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, așa cum reiese din cererea de despăgubire înregistrată la pârâtă la data de 19.06.2012. A mai precizat că pârâta a fost convocată la conciliere pentru data de 19.07.2012 însă aceasta nu s-a prezentat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil și ale Ordinului CSA nr.14/2011.

Cererea a fost legal timbrată cu 274,72 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Intervenientul forțat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare în cauză.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 5-76).

La termenul din 21.01.2013 reclamanta, prin concluziile scrise, în temeiul art. 132 pct.2 C.pr.civ. și-a precizat acțiunea în sensul în care pârâta a achitat parțial debitul principal la data de 14.01.2013, respectiv suma de 2539,85 lei, astfel încât solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 756,67 lei cu titlu de diferență între suma solicitată și suma achitată, la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 2539,85 lei de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării parțiale a debitului la data de 14.01.2013, precum și obligarea în continuare la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferentei diferenței neachitate calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timp litigiului, instanța constată că față de data producerii accidentului rutier – 28.02.2012, după . Noului Cod Civil, în temeiul art. 6 alin.1 și 5 NCC litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile legii noi, dreptul asigurătorului de a se subroga în drepturile asiguratului său fiind un efect al faptei ilicite.

În fapt, la data de 28.02.2012 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat H. L., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

Conform constatării amiabile de accident din data de 28.02.2012 (f. 7), numitul H. L., conducând autoturismul cu nr._ nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, iar când acesta a virat la dreapta l-a accidentat. Cu ocazia întocmirii constatării amiabile de accident părțile nu au formulat obiecțiuni (f.7).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA cu ./16/H16/DV nr._ (poliță f.16), iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la societatea reclamantă la data producerii accidentului cu polița nr. CPF_ (f. 13).

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CG434110, în cadrul căruia a evaluat dauna la suma de 3296,52 lei reprezentând contravaloarea avariilor produse.

La termenul din 21.01.2013 reclamanta, prin concluziile scrise, a diminuat cuantumul pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 alin.2 pct.2 C.pr.civ., în sensul în care pârâta a achitat parțial debitul principal la data de 14.01.2013, respectiv suma de 2539,85 lei, astfel încât solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 756,67 lei cu titlu de diferență între suma solicitată și suma achitată, la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 2539,85 lei de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării parțiale a debitului la data de 14.01.2013, precum și obligarea în continuare la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferentei diferenței neachitate calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Față de precizarea reclamantei, aceasta reprezintă limitele învestirii instanței în temeiul art. 129 alin.6 C.pr.civ.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 19.06.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată.

În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident (f.7).

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 19.06.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris (f.5), și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 3296,52 lei în termen de 15 zile, ci ulterior în mod parțial și cu întârziere achitând la data de 14.01.2013 suma de 2539,85 lei va obliga pârâta la plata sumei de 756,67 lei cu titlu de despăgubire restantă. Astfel, conform extrasului de cont detaliat depus de către reclamantă la filele 38-42 din dosar reiese că aceasta a achitat asiguratului său suma de 3296,52 lei, având dreptul la recuperarea integrală a despăgubirii achitate de la asigurătorul RCA.

În baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul în cuantum de 2539,85 lei de la data de 31.07.2012 până la data de 14.01.2013, precum și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la debitul în cuantum de 756,67 lei de la data de 31.07.2012 până la data achitării efective a acestuia.

În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 885,32 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse în ședință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta A.-Ț. ASIGURĂRI SA cu sediul ales la societatea civilă de avocați "C. & C." - București, .. 80-84, parter, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat H. L. - mun. A., ., ., . așa cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata sumei de 756,67 lei cu titlu de debit parțial restant, la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul în cuantum de 2539,85 lei de la data de 31.07.2012 până la data de 14.01.2013, precum și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la debitul în cuantum de 756,67 lei de la data de 31.07.2012 până la data achitării efective a acestuia.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 885,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2013.

Președinte, Grefier,

S. D. I. C. V.

Red. Jud. SDI

Thn.CV /5ex/15.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 271/2013. Judecătoria BUFTEA