Contestaţie la executare. Sentința nr. 2045/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2045/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 10776/94/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 2045

Ședința publică de la 04.04.2013

Instanța constituită din:

Președinte: L. C. M.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul I. C. și pe intimata . SA, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 20.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.03.2013, apoi la data de astăzi 04.04.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 17.10.2012 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestația formulată de I. C. în contradictoriu cu intimata . SA, solicitând anularea formelor de executare și a executării silite în sine din dosarul de executare nr. 263/2010 al B. B. C și M.V., constatarea nulității absolute parțiale a titlului executoriu respectiv a contractului de împrumut 6705/08.09.2008, radierea înscrierii în cartea funciară a somației, asupra apartamentului situat în Balotești, ., ., ., suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.

În motivarea contestației a arătat că în dosarul de executare nr. 263/2010 s-a pornit executarea silită pentru suma de 36.864,30 lei, executarea în sine cât și titlul executoriu fiind afectat de nulitate. Arată contestatorul că, contractul de împrumut conține o clauză penală care încalcă legislația în vigoare la momentul încheierii contractului, astfel, așa cum s-a comunicat ulterior în cazul în care nu se achitau ratele, stipulează penalități de întârziere, respectiv dobândă la dobândă. Așa fiind potrivit art.1 din „L 313/1879” stipulează nulitatea clauzei penale în contractele de împrumut și față de această situație, contractul însuși, în calitatea sa de titlu executoriu este lovit de nulitate absolută parțială și pe cale de consecință și suma pentru care s-a pornit executarea se va modifica în sensul reducerii.

Mai arată contestatorul că și suma reprezentând cheltuielile de executare, respectiv onorariul executorilor judecătorești este mult prea mare și nejustificat, nu s-a comunicat un proces verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare.

Un alt motiv este acela că din somația emisă la data de 16.09.2011, asupra apartamentului în care locuiește s-a efectuat o înscriere în cartea funciară, fără a se preciza însă dacă este vorba de înscrierea unui sechestru. Mai arată că această înscriere a fost efectuată incorect deoarece în favoarea creditoarei s-a constituit o garanție reală mobiliară asupra autoturismului marca Skoda O. Tour, astfel încât normal i se pare ca eventuala executare asupra bunurilor să se efectueze în primul rând asupra acestui autoturism, ce formează obiect al garanției înscrisă și doar în caz de neacoperire a creanței să se ia alte măsuri.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 399 și următ C.pr.civ., Lg.313/1879.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 204 lei, conform art. 1 alin.2 din L 146/1997 și timbru judiciar de 0,3 RON, conform art. 3 alin.1 din OG 32/1995 și consemnat cauțiune de 400 lei, ulterior a consemnat și diferența de cauțiune până la 3286,43 lei.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației la executarea silită însăși, întrucât somația a fost comunicată la data de 16.11.2010 iar, contestația a fost înregistrată la data de 17.10.2011. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată, respingerea cererii de suspendare executare silită.

Prin cererea completatoare din data de 14.03.2012 contestatorul a solicitat și anularea actului de executare intitulat raport de evaluare a imobilului apartament situat în Balotești, ., ., ., județ Ilfov, motivat de faptul că în conținutul său este stabilită o valoare mult prea mică, redusă aproape la jumătate din cea a prețului pieței imobiliare.

Intimata a depus întâmpinare, raportat la cererea completatoare prin care a solicitat respingerea constatării nulității absolute a expertizei intitulată raport de evaluare.

Prin încheierea de ședință din 22.06.2012 s-a admis cererea de suspendare executare silită până la soluționarea prezentei contestații, după ce s-a depus cauțiunea de 3286,43 lei.

Instanța a admis excepția tardivității formulării contestației la executarea silită însăși, invocată de intimată.

A fost încuviințată părților proba cu înscrisuri și pentru contestator proba cu expertize tehnice contabilă și evaluatorie.

Expertiza contabilă a fost efectuată în cauză de expert A. C. A. și expertiza evaluatorie de către expert P. E..

Contestatorul a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata onorariului de expert, respinsă prin încheierea de ședință din 03.10.2012.

În cauză, părțile nu au formulat obiecțiuni.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt,contestatorul I. C. a încheiat cu intimata Porche B. România SA contractul de credit nr.6705 din 08.09.2008 având ca obiect contractarea unui credit, în scopul achiziționării unui autovehicul marca Skoda O. .

Urmare a neachitării sumelor restante, creditul a fost declarat exigibil anticipat și s-a început executarea silită a contestatorului în vederea recuperării debitului ce reprezintă capital restant și dobânzi restante conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr 6705 din 08.09.2008.Prin încheierea nr 3962/04.11.2010 a Judecătoriei B. s-a admis cererea de încuviințare a executării silite înaintată de B. B. C. M. .

Prin adresa executorului judecătoresc către Oficiul Național de cadastru și Publicitate Imobiliară a jud Ilfov, în cadrul dosarului de executare silită nr 263/2010, în data de 19.09.2011, s-a înscris somația în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni asupra apartamentului nr 5 situat în Balotești,.,.,..

De asemenea,în cadrul dosarului de executare s-a întocmit raportul de evaluare a imobilului sus-menționat, stabilindu-se o valoare de piață de_ euro.

Prin încheierea din data de 20.06.2012 instanța a admis excepția tardivității formulării contestației la executare însăși, astfel încât contestatoarea este decăzută din dreptul de a mai invoca motive de nelegalitate cu privire la executarea silită însăși. Prin urmare, instanța nu va mai analiza nulitatea absolută parțială a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr 6705 din 08.09.2008.

În ce privește capătul de cerere privind radierea somației din cartea funciară pe motiv că există deja un drept de garanție reală mobiliară asupra autovehiculului achiziționat prin credit, astfel cum este prevăzut în art 10 al contractului de credit nr 6705 din 08.09.2008, instanța reține dreptul creditorului de a solicita executarea silită a debitorului prin modalități diferite,urmărire silită mobiliară sau/și urmărire silită imobiliară până la îndestularea în integralitate a creanței sale, neexistând nicio prevedere legală care să impună vreo ordine în urmărirea bunurilor debitorului, astfel încât va fi respins ca neîntemeiat.

Cu privire la faptul că asupra apartamentului în care locuiește s-a efectuat o înscriere în cartea funciară ,fără a se preciza dacă este vorba și de înscrierea unui sechestru, contestatorul nu a dovedit că a suferit vreo vătămare ca urmare a acestui fapt,astfel că cererea contestatorului de radiere a somației imobiliare pentru acest motiv va fi respins ca neîntemeiată.

Nu se poate reține nici apărarea contestatorului în sensul că nu i-a fost comunicat procesul verbal de cheltuieli,față de dovada de primire și procesul verbal de predare din data de 16.11.2010 (fila 36) cu mențiunea afișat.

În ce privește capătul de cerere referitor la anularea actului de executare intitulat raport de evaluare a apartamentului nr 5 situat în Balotești, .,., ., motivat de faptul că în conținutul său este stabilită o valoare mult prea mică, redusă aproape la jumătate din cea a prețului pieței imobiliare a apartamentului ,instanța reține următoarele:

Prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator I. B. având ca obiect stabilirea valorii de piață a imobilului –apartamentul 5,., . Ilfov s-a stabilit o valoare de piață estimată la_ lei,echivalent_ euro.

În cauză s-a întocmit raport de expertiză tehnică judiciară de către expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, P. E., având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului–apartamentul 5, .,. A,. Ilfov la data de 29.11.2011, în cadrul căreia s-a stabilit valoarea de piață a imobilului la_ euro.

Având în vedere că între cele două evaluări nu există diferențe semnificative, instanța va respinge capătul de cerere privitor la anularea actului de executare intitulat raport de evaluare a apartamentului sus-menționat.

Cu privire la onorariul B. B. C. și V. M., în sumă de 4508 ,59 lei,din care 869,86 lei reprezintă TVA, așa cum a fost stabilit prin procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 12.11.2010, instanța reține următoarele:

Potrivit legii nr 188/2000 privind executorii judecătorești și Ordinul MJ nr 2550/2006 ce prevede onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, pentru creanțele în valoare de până la_ lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Mai reține instanța că taxa pe valoare adăugată este definită ca un impozit indirect,datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri,execuția de lucrări sau prestarea de servicii. Nu executorul judecătoresc trebuie să suporte TVA, ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor,în baza art 371 ind 7 alin (2) C.proc.civ.

În cazul de față, scăzând din suma totală de 4508,59 lei TVA-ul în sumă de 869,86 lei TVA rezultă suma de 3638,73 lei, sumă ce depășeste procentul de 10%(3624,43lei) din suma pentru care s-a început executarea,respectiv din_,30 lei. Astfel, instanța constată că onorariul maximal ce se cuvine executorului judecătoresc este 4494,29 lei,din care 869,86 lei reprezintă TVA.

Pentru toate aceste considerente,instanța urmează să admită în parte contestația la executare în sensul reducerii onorariului judecătoresc de la suma de 4508,59 lei la suma de 4494,29 lei.

Având în vedere toate aceste considerente, admite în parte contestația la executare în sensul că anulează în parte procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reducând onorariul judecătoresc de la 4508,59 lei la 4494,29 lei.

În temeiul art.274 Cpp și al principiului disponibilității instanța va lua act că părțile nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare având ca obiect executarea silită însăși ca tardiv formulată.

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul I. C., domiciliat în Balotești, .. 33, ..A, ., județ Ilfov în contradictoriu cu intimata . SA, cu sediul ales la C..Av. M. Criana din București, . B. nr. 3, sector 5.

Anulează în parte procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în sensul reducerii onorariului judecătoresc de la 4508,59 lei la 4494,29 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2013.

Președinte Grefier

L. C.-M. S. D.

Red.jud.L.C.M.

Thn.SD/5ex/15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2045/2013. Judecătoria BUFTEA