Somaţie de plată. Sentința nr. 4858/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4858/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 11930/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4858
Ședința publică din data de 23.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. M.
GREFIER - M. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea D. M. C., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 15.07.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.10.2012 sub numărul_ creditoarea . a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei D. M. C. la plata următoarelor sume: 735,87 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului în baza contractului încheiat în acest sens; 1.942,79 lei reprezentând penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat de 735,87 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi anexate și data de 30.09.2012; contravaloarea penalităților convenționale în cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 735,87 lei curse în continuare, respectiv pentru perioada cuprinsă între 01.10.2012 și data îndeplinirii obligației de plată; 106 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente prezentei cauze, constând în 39,00 lei taxă timbru, 5 lei timbru judiciar și 62 lei onorariu avocat.
În motivare, creditoarea a arătat că serviciile de telefonie mobilă prestate debitoarei au avut la bază Contractele pentru serviciile V. încheiate la 23.03.2011, 26.03.2011, 29.03.2011.
Mai arată că în temeiul contractului indicat a prestat servicii de telefonie mobilă, în contul cărora a emis mai multe facturi fiscale, în valoare totală de 735,87 lei, sumă rămasă neachitată până în prezent, deși scadența stabilită convențional de părți prin contractul încheiat și reluată pe fiecare factură a fost depășită, iar prețul serviciilor însușit.
Apreciază creditoarea că înțelegerea părților de prestare a serviciilor de telefonie mobilă și facturile emise în contul acestor servicii, facturi acceptate la plată, coroborat cu achitarea serviciilor de telefonie mobilă în perioada cuprinsă între data încheierii contractelor de telefonie mobilă (23.03.2011, 26.03.2011, 29.03.2011) și până la data de 11.05.2011 (data scadenței primei facturi neachitate), dovedesc caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor, precum și însușirea înscrisurilor ce le constată (contractul și facturile fiscale).
Precizează că atât prețul serviciilor, cât și scadența au fost însușite de către debitor prin semnarea contractului și prin faptul acceptării facturilor emise.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 5/2001 - modificată, OG nr. 9/2000; art. 969 C.civ.; art. 1066 și urm. C.civ.; art. 379 ; art. 274 C.proc.civ..
În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în cadrul probei cu înscrisuri ce i-a fost încuviințată, următoarele înscrisuri: tabel cuprinzând calculul penalităților; relații evidența populației referitoare la datele de identificare ale debitoarei; contract pentru serviciile V. prestate; facturile emise în contul debitoarei - comunicate; invitația la soluționare amiabilă și dovada comunicării acesteia către debitor;
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru, în baza art. 3 lit. o¹ din Legea nr. 146/1997, și cu suma de 5 lei timbru judiciar, potrivit art. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995.
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoarea S.C. V. R. S.A. și debitoarea D. M. C. s-a încheiat contractul de abonament la serviciile de telefonie mobilă . nr._/26.03.2011. Prin condițiile generale anexate contractului și care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 5.4), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0.5 % pe zi de întârziere (art.6.1). În condițiile generale s-a stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
În temeiul contractului încheiat, semnat de ambele părți, s-au emis 2 facturi fiscale aferente lunilor aprilie-mai 2011.
În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Așadar, textul legal stabilește anumite condiții de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată, ce trebuie întrunite cumulativ, și anume 1. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, 2. creanța să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanței fie constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege.
În cauza de față, analizând contractul încheiat între părți și semnat de acestea, precum și facturile fiscale emise, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, respectiv creanța creditoarei în valoare de 735,87 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie prestate și neachitate (debit principal) este certă – existența ei rezultă din contractul încheiat coroborat cu facturile fiscale emise, opozabile debitorului, lichidă – cuantumul acesteia fiind determinat prin factura fiscală - și exigibilă – termenul de plată prevăzut în contract, respectiv de maxim 14 zile de la data emiterii facturii, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată .
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părți, până la data achitării integrale a debitului principal.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182, 50 % pe an – o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată .
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită și cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar R. și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea a statuat că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 și 26).
În cauză, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră nejustificate pretențiile creditoarei de obligare a debitorului la plata penalităților de întârziere (atât cele facturate, cât și cele nefacturate), obținute prin aplicarea a 0,5 % pe fiecare zi de întârziere, astfel că urmează să respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la dobânda legală solicitată, instanța reține că potrivit art. 43 din C.. și plătibile în bani produc dobândă de drept, din ziua în care au devenit exigibile, dobândă ce se va calcula potrivit prevederilor din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale și OG nr.13/2011 de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Având în vedere aceste considerente, instanța va obliga debitorul să plătească creditoarei dobânda legală aferentă debitului principal, pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor fiscale emise în perioada aprilie-mai 2011 și data achitării integrale a debitului.
În consecință, în temeiul art. 1 și al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, instanța va admite în parte cererea și va obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 801,83 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, și dobânda legală aferentă debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii.
În baza art. 7 din OG nr. 5/2001, instanța va respinge cererea de emitere a somației de plată pentru restul sumelor penalități de întârziere în cuantum de 0,5 %, ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, debitorul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată legal datorate în cuantum de 39,3 lei, suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de emitere a somației de plată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea ., cu sediul ales la Cabinet de Avocat F. Ovanesian, cu sediul în Constanta, .-84, județul C. în contradictoriu cu debitoarea D. M. C., cu domiciliul în Voluntari, .. 117, județul Ilfov.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 735,87 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie și dobânda legală aferentă debitului principal, pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor fiscale emise în perioada aprilie-mai 2011 și data achitării integrale a debitului, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Respinge cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, pentru debitor.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.07.2013
PREȘEDINTE, GREFIER, L. C. M. M. G.
Red.jud.LCM Thn.red.gr.MG/
6 ex/25.07.2013
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 6213/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 1996/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
