Contestaţie la executare. Sentința nr. 1335/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1335/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 16537/94/2012
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.1335
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 07.03.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea S.C. C. B. ROMANIA S.R.L. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. ȘI MIJLOCII A JUDEȚULUI ILFOV.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 05.03.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.03.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatoarea S.C. C. B. Romania S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili M. și Mijlocii a Județului Ilfov în temeiul dispozițiilor art.172-174 Codul de procedură fiscală a formulat contestație la executare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare începute de intimată în dosarul de executare nr._/23/_ /_; anularea Somației nr.23/_ /_ și Titlul executoriu nr.8988/26.11.2012.
În motivarea cererii, a arătat că, în data de 05.12.2012 intimata i-a comunicat prin poștă Somația nr.23/_ /_ și Titlul executoriu nr.8988/26.11.2012, emise în Dosarul de executare nr._/23/_ /_. A precizat faptul că Titlul executoriu cuprinde șapte decizii emise în baza proceselor verbale de contravenție întocmite de CNADNR, prin care S.C. C. B. Romania S.R.L. a fost amendată întrucât autoturismele deținute de societate nu dețineau rovinieta valabilă. A mai precizat că poziția 4-7 din titlul executoriu, respectiv reprezintă procese verbale pe care contestatoarea le-a achitat în termen, îndeplinind obligația de plată. (DEC_/11.01.2012 în valoare de 250 lei; DEC_/11.01.2012 în valoare de 250 lei; DEC_/11.01.2012 în valoare de 250 lei și DEC_/11.01.2012 în valoare de 250 lei).
Intimata poate porni la executarea silită în cazul în care debitorul nu plătește de bunăvoie obligațiile fiscale. Cu privire la poziția 1-3 din Titlul executoriu, respectiv DEC_/19.01.2012 în valoare de 250 lei; DEC_/19.01.2013 în valoare de 250 lei; DEC_/19.01.2012 în valoare de 250 lei, acestea nu au fost comunicate, a luat cunoștință de obligațiile de plată odată cu comunicarea de către ANAF a titlului executoriu și nu a avut posibilitatea să formuleze plângere sau să achite amenda. Procesele verbale au fost trimise prin AWB AR11 al firmei de curierat Total Post, iar la confirmarea de primire este făcută mențiunea” Adresa care nu poate fi identificată, adresă greșită” și față de acest aspect a invocat dispozițiile art.14 alin.1din O.G. nr.2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art.110,141,136, 172-173 din O.G. nr.92/2003 Codul de procedură fiscală, O.G. nr.2/2001, art.399 alin.3 C..
În dovedirea cererii contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. La prezenta cauză s-a atașat dosarul de executare.(f.21-24).
Cererea legal timbrată.(f.29).
Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare. A arătat că executarea a pornit de către DGFP Ilfov la solicitarea CNADNR cu respectarea dispozițiilor art.145 din O.G. nr.92/2003.
A invocat excepția inadmisibilității cererii, pentru anularea titlului executoriu există o altă procedură prevăzută de Codul de procedură fiscal, pe cale de contencios administrativ. Pentru contestarea titlului executoriu, legiuitorul a instituit o procedură specială, iar potrivit art.137 pct.2 din O.G. nr.92/2003 titlul de creanță devine titlul executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată. Debitoarea a înregistrat debite la o altă instituție, iar intimata este organul de executare care a dus la îndeplinire cerința emisă de CNADNR, ca urmare a sancțiunilor contravenționale, a procedat la respectarea normelor în vigoare privind executarea silită.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.401 al.1 lit.a C., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
În speță, actele de executare, respectiv titlu executoriu nr. 8988/26.11.2012 și somația nr. 23/_ /_ din 26.11.2012, emise de Administrația Finantelor Publice pentru Contribuabilii M. și Mijlocii a Județului Ilfov și comunicate contestatoarei la data de 5.12.2012 au fost contestate la data de 19.12.2012 (fila 7), fiind respectat astfel termenul prev.de art.401 al.1 lit.a C..
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța constată că este întemeiată contestația la executare, astfel cum a fost formulată și, în consecință urmează a fi admisă în baza următoarelor considerente:
Prin somația nr. 23/_ /_ din 26.11.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii M. și Mijlocii a Județului Ilfov a fost somată contestatoarea ca în termen de 15 zile să achite sumele reținute în titlu executoriu nr. 8988/26.11.2012, provenite din amenzi aplicate potrivit dispozițiilor legale.
Contestatoarea a susținut că, în ceea ce privește procesele verbale emise la data de 19.12.2011 (primele trei poziții din titlul executoriu) executarea este prescrisă. Totodată, în privința proceselor verbale de contravenție emise la data de 11.01.2012, contestatoarea a învederat achitarea a jumătate din minimul amenzii, în termen de 48 ore de la primirea acestora.
Instanța reține că intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, raportat la dispozițiile art. 169 pct.3 din Codul de procedură fiscală, pe care instanța o va analiza cu precădere, însă ca o apărare de fond iar nu ca o excepție, în sensul art. 137 Cod procedură civilă.
În acest sens instanța va reține că, posibilitatea contestării titlului executoriu pe calea contestației la executare subzistă în măsura în care actul prin care s-au individualizat obligațiile de plată nu poate fi contestat printr-o altă procedură prevăzută de lege. Or, în condițiile în care intimata a emis titlul executoriu fără ca anterior să fi fost comunicate contestatoarei procesele verbale, contestatoarea nu a avut posibilitatea să-și execute asemenea obligații în termen, după cum nu a fost în măsură nici să le conteste. Procesele verbale necomunicate nu au devenit titluri executorii.
Conform art.25 alin.1 si 2 din OG nr.2/2001, modificată, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului, iar comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
De asemenea, potrivit art.26 alin.3 din OG nr.2/2001, modificata, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum si a înștiințării de plată se face de către agentul constatator in termen de cel mult o lună de la data încheierii.
În conformitate cu dispozițiile art.27 din OG nr.2/2001, modificată, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare fiind consemnată într-un proces-verbal, semnat de cel puțin un martor.
Din examinarea proceselor verbale de contravenție depuse la dosar precum și a proceselor verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a acestora, rezultă că procesele verbale nr._,_,_ toate emise la data de 19.12.2011, au fost transmise contestatoarei prin curier la adresa .. 13, Voluntari, Ilfov, nefiind însă comunicate pentru motivul „adresă greșită” după cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 47, 49 și 51.
Potrivit art.14 alin.1 din OG2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravențiilor nu a fost comunicat contravenientului în termen de 1 lună de la data aplicării sancțiunii. În cadrul termenului de o lună, nu este suficient sa fie trimisă contravenientului copia procesului verbal de constatare și sancționare, ci trebuie ca acesta să o fi primit și să fi luat cunoștință despre existența lui.
În cazul în care copia de pe procesul verbal de constatare și sancționare ajunge la cel sancționat, dar acesta, în mod deliberat sau din neglijență nu ia cunoștință despre conținutul lui, faptul respectiv nu ii poate fi imputat organului care a aplicat sancțiunea. În cauză însă, neidentificarea adresei la care se află sediul pârâtei este imputabilă intimatei, contestatoarea fiind în imposibilitate obiectivă și independentă de voința sa, de a lua cunoștință de procesele verbale, fie pentru a achita amenzile aplicate, fie pentru a le contesta.
Instanța va reține și dispozițiile art. 37 din OG nr.2/2001, potrivit cărora procesul - verbal neatacat în termenul prevăzut de art.31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Față de aceste prevederi legale și ținând cont că procesele verbale menționate nu au fost comunicate potrivit legii contestatoarei, instanța constată pe de o parte că acestea nu constituie titluri executorii potrivit legii, iar pe de altă parte, executarea sancțiunilor s-a prescris, motiv pentru care actele de executare emise, respectiv efectuate în temeiul acestor procese verbale trebuie anulate.
Cu privire la procesele verbale de contravenție_,_,_,_ emise la data de 11.01.2012, și comunicate contestatoarei la data de 08.02.2012 astfel cum rezultă din procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare (filele 37, 39, 41, 43), instanța reține că amenzile aplicate prin acestea au fost achitate la data de 10.02.2012 potrivit art. 28 alin.1 din OG 2/2001, respectiv jumătate din minimul amenzii aplicate, astfel cum rezultă din chitanțele de plată (filele 38, 40, 42, 44).
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin.1 din OG nr. 2/2001, contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Or, data emiterii somației de plată și a titlului executoriu pentru sumele menționate în aceste procese verbale (_,_,_,_) este 26.11.2012, la peste 9 luni de la data achitării de către contestatoare, situație în care executarea silită a acestor sume este nelegală.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite contestația la executare astfel cum a fost precizata formulata de contestatoare și va dispune anularea titlului executoriu nr. 8988/26.11.2012 și a somației nr. 23/_ /_ din 26.11.2012, emise de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii M. și Mijlocii a Județului Ilfov și toate formele de executare întreprinse în baza acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității contestației la executare, ca neîntemeiată.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. C. B. ROMANIA S.R.L. cu sediul ales la Cabinet Avocat R. M., în București, ..54, Etaj 2, Sector 2 în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. ȘI MIJLOCII A JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ..10, Sector 3.
Anulează somația nr. 23/_ /_ și titlul executoriu nr.8988/26.11.2012 emise de intimată în dosarul nr._.
Anulează actele de executare efectuate de intimată în dosarul_/2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.
Thn.red.gr.FG/ 4ex /
29.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4693/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3775/2013.... → |
---|