Contestaţie la executare. Sentința nr. 6621/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6621/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 5592/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6621
Ședința publică din data de 13.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. I. C. și pe intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov și Administrația Finanțelor Publice Voluntari, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 23.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.10.2013, la 05.11.2013 și la 13.11.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 28.12.2012 și precizată la data de 18.03.2013, contestatoarea C. I. C. în contradictoriu cu intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov și Administrația Finanțelor Publice Voluntari a formulat contestație la executare împotriva somației de executare nr._/12.12.2012 și a titlului executoriu nr._/12.12.2012.
În motivare, contestatoarea arată că somația de plată și titlul executoriu sunt emise cu încălcarea dispozițiilor de formă și fond prevăzute de art.141 alin.1 și 4 rap. La art.43 alin.2 Cpf, astfel, niciunul din cele două acte nu cuprinde motivele de fapt și temeiurile de drept pe care se întemeiază și nici temeiul legal al puterii executorii a titlului.
Mai arată că realizează venituri din chirii dar acestea sunt achitate la zi; sumele menționate în somație nu au nici o legătură cu obligațiile fiscale rezultate din chirii.
În opinia reclamantei, obligațiile de plată stabilite prin titlul executoriu nr._/12.12.2012 sunt incerte, îndoielnice și nu se poate stabili temeiul creanței.
În drept își întemeiază cererea pe disp. art.172-174 și urm. Cpf, art.141 alin.1 și 4, art.43 alin.2 Cpf.
În dovedire, contestatoarea a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: somația nr._/12.12.2012, titlul executoriu nr._/12.12.2012, tabel nominal cu impozitele datorate, adeverințe de venit pe anul 2007, pe anul 2008, pe anul 2009, pe anul 2010, pe anul 2011 și pe anul 2012, chitanțe.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 197 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
La data de 14.03.2013 intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ilfov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Pe cale de excepție a invocat necompetența materială a Tribunalului Ilfov raportat la disp. art.400 alin.1 coroborate cu cele ale art.373 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 01.04.2013 intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ilfov a invocat excepția inadmisibilității cererii privind anularea executării întrucât acțiunea este o plângere împotriva actului de constatare, nicidecum o contestație la executare.
Pe fondul cauzei a solicitat să se observe că titlurile executorii la care face referire reclamanta sunt emise în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, conținând toate elementele cerute de lege, conform art. 141 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.793 pronunțată la data de 01.04.2013 în dosarul nr._ Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.04.2013 sub nr._ .
La solicitarea instanței, Agenția Națională de Administrare Fiscală. Direcția G. Regională de Finanțelor Publice București. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov a depus la data de 09.09.2013, în copie certificată, dosarul de executare nr._.
Prin încheierea de ședință din data de 11.10.2013 instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ilfov prin întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 12.12.2012 intimata a emis somatia si titlul executoriu in dosarul de executare nr._ prin care contestatoarea a fost somata sa plateasca suma de 14.274,57 lei din care 5.938,34 lei reprezentand venituri din chirii, suma de 7.445,48 lei reprezentand dobanzi si suma de 890,75 lei reprezentand penalitati.
In titlul executoriu nu s-a mentionat documentul prin care s-a evidentiat suma de plata iar in cuprinsul somatiei nu s-a identificat titlul executoriu care a stat la baza emiterii acesteia.
Decizia de impunere emisa la data de 12.11.2012 (f. 42) stabileste o suma de plata cu titlu de contributie de asigurari sociale de sanatate de 22.071,51 pentru perioada 01.01._11, la care se adauga dobanzi calculate la data de 31.05.2012 de 13.549,66 lei si penalitati de 3.310,73 lei.
Prin urmare, instanta constata ca intre decizia de impunere si titlul executoriu si somatia emise de intimata nu exista concordante nici in privinta naturii obligatiei fiscale, prima vorbind de contributii de asigurari sociale de sanatate iar actele de executare de venituri din chirii, si nici in privinta cuantumului acestora.
In aceste conditii, instanta constata ca intimata a procedat la dresarea unor acte de executare nelegale si, prin urmare, in temeiul art. 172-174 si urmatoarele Cod procedura fiscala instanta urmeaza sa admita contestatia la executare si sa anuleze somatia de executare nr._/12.12.2012 si Titlul executoriu nr._/12.12.2012 emise de ANAF DGFP Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestatia la executare formulată de contestatoarea C. I. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat P. R. - comuna Voluntari, P., ., nr. 44C, . Ilfov în contradictoriu cu intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov și Administrația Finanțelor Publice Voluntari, ambele cu sediul în sector 3, București, .. 10.
Anuleaza somatia de executare nr._/12.12.2012 si Titlul executoriu nr._/12.12.2012 emise de ANAF DGFP Ilfov.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN
Thn.red.gr.MG/
6 ex/28.03.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5743/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3793/2013. Judecătoria... → |
---|