Fond funciar. Sentința nr. 4814/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4814/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 14896/94/2012
Dosar nr._
JUDECATORIA B. –JUDETUL ILFOV
Sentința civilă nr. 4814
Ședința publică din 10.07.2013
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A. Grefier: D. F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile de față:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03.07.2013, fiind consemnate în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 10.07.2013, având nevoie de timp pentru a delibera, când in aceeași compunere a hotărât următoarele .
INSTANTA
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , reclamantul M. V. V. a chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 CHITILA, JUDETUL ILFOV, C. JUDETEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 ILFOV, B. P. și B. M. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate: nulitatea absoluta a Ordinului P. jud.Ilfov nr.350/2004 emis in baza preved. Art.23 si 36(6) din Legea 18/1991 privind atribuirea in proprietate către numiții B. P. si B. M. a terenului situat in or.Chitila, ..6, jud.Ilfov, in măsura in care efectele acestui Ordin s-au extins asupra dreptului său de proprietate asupra terenului in suprafața de 480 mp situat în or.Chitila, ..6, jud.Ilfov si identificat conform înscrisurilor depuse si probelor administrate în aceasta cauză;
nulitatea absoluta a titlului de proprietate emis în baza acestui ordin in favoarea paratului B. P., privind atribuirea in proprietate către numiții B. P. si B. M. a terenului situat in or.Chitila, ., jud.Ilfov, in măsura in care efectele acestui Ordin s-au extins asupra dreptului său de proprietate asupra terenului in suprafața de 480 mp situat in or.Chitila, ..6, jud.Ilfov si identificat conform Înscrisurilor depuse si probelor administrate in aceasta cauza, iar pe cale de consecința, sa dispuneți - anularea (după caz modificarea) titlului de proprietate emis de către C. Județeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar pe numele lui B. P. si B. M. asupra terenului situat in or.Chitila, ..6, jud.Ilfov, pana la limita respectării dreptului său de proprietate asupra terenului in suprafața de 480 mp situat in or.Chitila, ., jud.Ilfov.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, este moștenitorul defunctei C. E., cu ultimului domiciliu in București, ., sector 1 (conf. certificatului de moștenitor depus la dosar).
Autoarea sa, C. E., a devenit proprietar asupra întregului imobil situat la adresa ..6, Citila, (fost SAI ) Ilfov, compus din 2 corpuri de casa -l cu 3 camere si altul cu 4 camere - amplasate pe un teren in suprafața de 740 mp, prin hotărârea de expedient nr.2650/1983 de constatare a tranzacției, pronunțata de către Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov în dos. Nr.4338/1983. Pentru a lua act de tranzacția intervenita intre părți in acel dosar si a hotărî astfel, instanța a reținut ca, atât el (care avea calitate de reclamant in acel dosar), cat si C. E., sunt moștenitorii defunctei Gangal M., iar imobilul mai sus menționat a aparținut in proprietate acesteia din urmă.
Prin urmare, in anul 1983, autoarea sa C. E., era proprietara asupra întregului imobil situat la adresa ..6, Chitila, (fost SAI ) Ilfov, compus din 2 corpuri de casa - l cu 3 camere si altul cu 4 camere - amplasate pe un teren in suprafața de 740 mp.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.606/10 martie 1984 de către notariatul de Stat SAI, autoarea sa C. E. vinde către numitul Hutănașu V. un corp de clădire compus din trei camere și anexe, iar terenul aferent acestuia în suprafață de 260 m.p. trece în proprietatea statului și în folosința cumpărătorului potrivit legislației de la acea vreme.
Astfel, după 10 martie 1984m din suprafața întreaga a terenului de 740 m.p. în proprietatea autoarei sale a rămas o suprafață de 480 m.p.
In drept art. 23 și 36, art.51 și urmat. din legea 18/1991.
In dovedirea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză topometrică de specialitate.
Reclamantul a depus la dosar înscrisuri, filele 4 – 33 dosar.
La solicitarea instanței, pârâta C. Județeană de Fond Funciar Ilfov a depus la dosar înscrisurile care au stata la baza emiterii ordinului prefectului nr. 350/2004, ( filele 44-55 dosar).
Pârâta C. Județeană de Fond Funciar Ilfov a depus la dosar note scrise invocând pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul M. V.-V. a formulat cerere precizatoare prin care înțelege să-și restrângă acțiunea la capătul 1 al cererii, respectiv anularea Ordinului nr.350/2004 al P. Judetului Ilfov precum si actelor subsecvente acestuia, iar pe cale de consecință chemarea în judecată a Instituției P. Ilfov prin Prefect.
La termenul de judecată din data de 08.04.2013, pârâta B. M. a învederat că, pârâtul B. P. a decedat și a depus la dosar copie de pe certificatul de deces .
Pârâta B. M. a depus la dosar note de ședință privind moștenitorii defunctului B. P. și a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. V. V. prin care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes, aceste două excepții fiind motivate pe larg prin întâmpinare (filele 86 – 96 dosar ).
In drept pârâta a invocat dispozițiile Legii nr.18/1991 și art. 115 c.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
In ceea ce privește solicitarea paratei de suspendare a cauzei, in temeiul art.243 pct.1 C.proc.civ., instanța urmeaza a o respinge, ca neintemeiata, dispozițiile legale menționate anterior nefiind incidente in cauza întrucât paratul B. P. a decedat anterior introducerii cererii de chemare in judecata, astfel cum rezulta din certificatul de deces aflat la dosarul cauzei, iar nu pe parcursul procesului pentru a se putea constata intervenita suspendarea de drept a cauzei pana la introducerea mostenitorilor.
Instanța urmează a respinge ca neîntemeiata si excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocata de catre parata B. M., avand in vedere ca obiectul prezentei actiuni il reprezinta constatarea nulitatii absolute a unui act juridic.Or, actiunea in declararea nulitatii absolute a unui act juridic poate fi promovata de catre orice persoana care justifica un interes serios si legitim, reclamantul invocand, in esenta, suprapunerea unor suprafete de teren apartinand partilor persoane fizice din prezenta cauza.
In ceea ce priveste insa exceptia lipsei de interes a actiunii, invocata de catre parata B. M., instanta apreciaza ca se impune admiterea acesteia pentru urmatoarele considerente:
In speta de fata, raportat la exceptia invocata, trebuie analizata conditia interesului reclamantului in promovarea prezentei actiuni civile.
Prin interes se intelege folosul practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila si trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte: sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.
Instanta constata ca reclamantul din prezenta cauza nu justifica un interes legitim in promovarea actiunii civile de fata, raportat, desigur, si la obiectul cauzei.
Astfel, instanta apreciaza ca in cazul promovarii unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a unui titlu de proprietate emis in conditiile Legii 18/1991, reclamantul, asa cum rezulta din dispozitiile art.III alin.2 din Legea 169/197, trebuie sa justifice un interes legitim.
Reclamantul nu poate justifica un interes legitim daca nu a facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in conditiile Legii 18/1991, actualizata, nici in nume propriu si nici in calitate de mostenitor, ori daca nu are reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiasi teren.O asemenea ipoteza este pe deplin justificata intrucat fara indeplinirea conditiilor mentionate anterior reclamantul nu are nici un folos practic in urma anularii titlului de proprietate al paratului, titlu emis in conditiile Legii 18/1991, actualizata, pentru ca nu se poate emite un titlu de proprietate in favoarea sa, in conditiile legii speciale, neavand la randul sau un drept asupra terenului.
In cauza civila de fata, reclamantul a solicitat, in esenta, nulitatea absoluta a Ordinului P. Judetului Ilfov, nr.350/2004, prin care s-a atribuit in proprietate, in conditiile art.23 si 36 din legea 18/1991, paratilor B. P. si B. M., o suparafata de teren la adresa din localitatea Chitila, ..6, judetul Ilfov.
Or, cu privire la aceasta suprafata de teren aferenta titlului de proprietate contestat, reclamantul nu invoca vreun titlu de proprietate emis in conditiile Legii 18/1991 in favoarea acestuia, nici faptul ca s-a adresat cu cereri de reconstituire a dreptului de proprietate si nici nu rezulta ca are vreun drept de natura a fi protejat de legile fondului funciar.
Instanta apreciaza ca pentru valorificarea drepturilor sale, reclamantul are la indemana actiunea in revendicare in urma solutionarii careia se poate statua asupra preferabilitatii titlurilor de proprietate invocate de catre fiecare dintre parti.
In temeiul art.271 C.proc.civ., fata de culpa procesuala a reclamantului, instanta urmeaza a-l obliga la plata catre parata B. M. a sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei de interes a acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. V. V., domiciliat în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 CHITILA, JUDETUL ILFOV, INSTITUȚIA P. JUDETULUI ILFOV PRIN PREFECT, cu sediul în București, ., Sectorul 3, și B. M., cu domiciliul în orașul Chitila, ..5, Județul Ilfov, ca lipsita de interes.
Obliga reclamantul sa plătească paratei B. M. suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.07.2013.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/6 ex./11.12.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 600/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 161/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|