Somaţie de plată. Sentința nr. 1349/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1349/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 8475/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 1349
Ședința publică de la 11.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-I.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea . - sector 5, București, . Forum 2000, Faza 1, nr. 75, .>în contradictoriu cu debitoarea . - Voluntari, Câmpul P. nr. 103D, Mansarda, Cartierul P., J. Ilfov având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 11.03.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.07.2012, sub nr._, creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . ca prin hotărârea pronunțată sa se dispună emiterea unei somații de plată, în baza căreia debitorul să fie obligat să plătească suma de 1832,42 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de internet furnizate debitoarei în lunile martie 2011-mai 2011, penalități de întârziere și echivalentul în lei a sumei clauzelor penale reprezentând contravaloarea abonamentelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că între aceasta și debitoare a fost încheiat contractul nr._/26.08.2010 privind furnizarea de servicii de internet. Mai arată creditoarea că debitoarea nu a achitat cu rea credință contravaloarea serviciilor prestate pentru perioada martie 2011-mai 2011 și anume nu a achitat suma de 767 lei reprezentând debit datorat în baza facturilor nr._/18.03.2011 (pentru suma de 259,09 lei), factura nr._/19.04.2011 (pentru suma de 253,39 lei) și factura nr._/18.05.2011 (pentru suma de 254,52 lei). Creditoarea a mai arătat că solicită penalități de întârziere în valoare de 617,46 lei, respectiv 0,2% pentru fiecare zi de întârziere față de termenul agreat, stabilit în cuprinsul contractului încheiat între părți, precum și clauzele penale în valoare totală de 447,96 lei (50 euro *2 luni reprezentând contravaloarea abonamentelor).
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG 119/2007.
Creditoarea a solicitat judecarea și în lipsă, conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform art.3 lit.o1 din Legea nr.146/1997, fiind aplicat un timbru judiciar în cuantum de 3 lei, potrivit art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri aflate la filele 5-20, 31-32.
Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și pentru a solicita probe în apărare.
La termenul din data de 04.03.2013, în temeiul dispozițiilor art.167 alin.1 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisuri constând în actele de la dosar, apreciindu-le drept pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține:
În fapt, între creditoarea . și debitoarea . a fost încheiat Contractul nr._ din data de 26.08.2010 având ca obiect furnizarea de servicii de internet (f.6-11). Conform contractului încheiat între părți, aceasta a fost încheiat pentru o durată de 1 an, facturile urmând a fi achitate conform art. 3.5 din contract în termen de 10 zile de la emitere, iar conform art. 3.6 din contract în cazul neefectuării plății la termen de percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere. Contractul a fost semnat de ambele părți contractante.
În baza contractului au fost emise facturile fiscale nr. nr._/18.03.2011 pentru suma de 259,09 lei, factura nr._/19.04.2011 pentru suma de 253,39 lei și factura nr._/18.05.2011 pentru suma de 254,52 lei, facturi ce reprezintă acte de executare ale contractului încheiat între părți (f.15-17).
Legat de admisibilitatea cererii creditoarei, instanța constată că aceasta este supusă următoarelor condiții cumulative: existența unei obligații care să aibă ca obiect plata unei sume de bani născute dintr-un contract comercial încheiat între două societăți comerciale, iar creanța având ca obiect plata unei sume de bani să fie certă lichidă și exigibilă.
Prin urmare, instanța consideră că, în vederea admiterii cererii creditoarei, trebuie să procedeze la verificarea existenței în speță a condițiilor cumulative amintite mai sus.
În ceea ce privește existența primei condiții, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin ordonanța de plată să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța consideră că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de creditoare.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract comercial încheiat între două societăți, instanța constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, pe de o parte, raportul juridic din care rezultă obligația debitoarei este reprezentat de acordul de voință al părților constatat prin contract scris, semnat de ambele părți (f.6-11 din dosar).
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței creditoarei, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 Cod procedura civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Prin urmare, în aprecierea instanței, ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitor. În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție, fiind constatată în facturile fiscale mise de către creditoare în executarea contractului încheiat între părți.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că, potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedura civila, o creanță este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Analizând conținutul facturilor fiscale menționate referitoare la modalitățile de plată, instanța constată că suma pe care o datora debitoarea drept contravaloare a serviciilor de internet furnizate de către creditoare este individualizată (determinată) pe baza facturilor emise.
În privinta ultimei condiții, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța constată următoarele: Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție. Astfel, scadența este cuprinsă în fiecare factura, iar la data promovării acțiunii de către creditoare era împlinită.
Totodată, instanța constată că debitoarea, cu toate că a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, acesta nu a administrat niciun înscris care să justifice stingerea obligațiilor între cele două părți.
Având în vedere că, în speța de față, creditoarea prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui acord de voință valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza inscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este creditoarea, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care debitoarea o avea față de creditoare. În plus, împrejurarea nedepunerii de către debitoare a întâmpinării - obligatorie în prezenta cauză -, constituie o atitudine procesuală pe care instanța urmează a o califica drept o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 4 teza finala din O.U.G. nr. 119/2007.
Prin urmare, instanța constatând, în speță, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative de admisibilitate a unei ordonanțe de plată va admite în parte cererea creditoarei și va obliga pe debitoare la plata sumei de 767 lei reprezentând debit, precum și la plata sumei de 617,46 lei cu titlu de penalități aferente debitului.
Penalitățile în cuantum de 617,46 lei au fost calculate detaliat de către creditoare în baza art. 3.6 din contract, fiind în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Totodată, instanța, în scopul executării obligațiilor de plată, va fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către creditoare, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către creditoare în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru și timbru judiciar, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, debitoarea este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea creditoarei și, prin urmare, va obliga debitorea să plătească în favoarea creditoarei suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit chitanței și timbrelor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea . - sector 5, București, . Forum 2000, Faza 1, nr. 75, .>în contradictoriu cu debitoarea . - Voluntari, Câmpul P. nr. 103D, Mansarda, Cartierul P., J. Ilfov.
Somează debitoarea la plata către creditoare, în termen de 30 de zile de la comunicare, a sumei de 767 lei reprezentând debit, precum și la plata sumei de 617,46 lei cu titlu de penalități aferente debitului.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Obligă debitoarea la plata sumei de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitor.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2013.
Președinte, Grefier,
S. D. I. C. V.
Red. Jud. SDI
Tehn. CV /4 ex/16.04.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4695/2013.... → |
|---|
