Obligaţie de a face. Sentința nr. 1461/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1461/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 3507/94/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1461

Ședința publică din data de 13.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. C. și pe pârâta Instituția P. Municipiului București – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor București, având ca obiect obligație de a face – disjuns din dosarul nr._/94/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- obiectul cauzei – obligație de a face – disjuns din dosarul nr._/94/2012, stadiu procesual – fond, cauza se află la primul termen de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă prin întâmpinare.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 13.03.2013, reclamantul G. C. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Municipiului București – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor București a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună radierea autoturismului marca Dacia 1310 Break cu număr de înmatriculare_, număr de identificare UU1RL3311S0176760, ._, cilindree 1397 cmc, de pe numele său din baza de date a pârâtei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 04.05.2009 a vândut autoturismul marca Dacia 1310 Break numitului I. F., prin contract de vânzare – cumpărare, în aceeași dată a radiat autoturismul din evidențele Direcției Taxe și Impozite Locale Sector 3 București, însă, cumpărătorul nu a fost de bună – credință și nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului asupra vehiculului.

Mai arată că la data formulării prezentei cereri încă mai figurează cu autoturismul respectiv în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor București, deși de la înstrăinarea sa au trecut 3 ani și jumătate.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.195/2002, Codul civil republicat și Codul de procedură civilă.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit, titlu executoriu nr._/12.10.2012, somație nr._/12.10.2012, proces – verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011 și dovada comunicării, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale față de obiectul acțiunii, arătând că raportul juridic dedus judecății este unul de contencios administrativ, cadrul legal de soluționare a acestui litigiu fiind conferit de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că, potrivit art. 24 alin.2 pct.d din Ordinul M.A.I. nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizație de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație, în termen de 30 zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane cu prezentarea autorităților competente a documentelor impuse de art.25 alin.1 din același act normativ, însă, prin acțiunea formulată, reclamantul urmărește doar radierea autoturismului din circulație de pe numele acestuia, urmând ca reînmatricularea să fie doar responsabilitatea noului proprietar al vehiculului respectiv cu riscul de a circula cu o mașină neînmatriculată.

Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. Ordinului M.A.I. nr.1501/2006, O.U.G, nr.195/2002, Legea nr. 554/2004.

Prin notele de ședință referitoare la excepția necompetenței materiale, reclamantul a arătat că nu se consideră vătămat de nici o autoritate publică ci de către o persoană particulară.

Analizand cu prioritate exceptia necompetentei materiale invocate de parata, potrivit prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 08.11.2012 si precizata la termenul din data de 13.03.2013, reclamantul a solicitat, in contradictoriu cu Institutia P. Municipiului Bucuresti-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor Bucuresti, radierea autoturismului marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ de pe numele sau.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată . său ori ., de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit art. 2 alin. 2 din acelasi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului in termenul legal.

Prin urmare, fata de obiectul cererii de chemare in judecata, instanta constata ca pentru solutionarea acesteia competenta revine instantei de contencios administrativ.

Avand in vedere prevederile art. 2 lit. d Cod procedura civila coroborate cu art. 8 alin. 1 Cod procedura civila, instanta va admite exceptia necompetentei materiale si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă.

Declină competența de soluționare a cauzei ce privește pe reclamantul G. C.,c u domiciliul în sector 3, București, .. 16, ., . și pe pârâta Instituția P. Municipiului București – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor București, cu sediul în sector 2, București, . în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

GALAȚANU NICOLETAMATEI G.

Red. GN/ Tehnored. MG/2 ex/14.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1461/2013. Judecătoria BUFTEA