Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5492/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5492/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 8243/94/2013

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINTA CIVILA NR. 5492

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.09.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE IORDĂCHESCU ELISABETA MIHAELA

GREFIER A. E.

Pe rol judecarea cauze civile având ca obiect somație de plata, cerere formulată de creditoarea, . SA în contradictoriu cu debitoarea, . EASTERN EUROPE-REEE SRL.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 17.09.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.09.2013, apoi la data de 30.09.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2013 sub nr._ creditoarea, . SA în contradictoriu cu debitoarea, . EASTERN EUROPE-REEE SRL a formulat cerere privind emiterea unei ordonanțe de plată privind obligarea debitoarei la: plata sumei de 760,68 lei, reprezentând contravaloarea produselor primite și rămase neachitate, la plata cheltuielilor de judecată și a penalităților de întârziere in cuantum de 205,38 lei, completate cu penalitățile datorate pana la data plății, stabilirea unui termen de plată de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

In fapt, între cele două societăți au existat relații comerciale sens in care creditoarea a livrat produse debitoarei, cuprinse în factura nr._/12.02.2013 aceasta neachitând contravaloarea. In prezent debitoare are un debit total( cu penalități contractuale calculate pana la data introducerii cererii) în suma de 966,06 lei.

Totodată arată că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept, art.1013-1024 N.C.pr.civ.

In susținerea cererii s-au depus înscrisuri: fișa debitului și facturti-3- somația, confirmarea de primire.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 150 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

Deși legal citată debitoarea nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la situatia de fapt, instanta retine ca intre parti au existat relatii comerciale, creditoarea emitand factura fiscala nr._/12.02.2013, in cuantum de 760,68 lei, aceasta fiind comunicata debitoarei sub semnatura de primire. (f. 9-11).

Debitorul nu și-a respectat obligația de plată a facturii, la dosar nefiind depuse chitanțe doveditoare în acest sens. Instanța reține aceasta având în vedere că, odată făcută dovada executării obligației, dovada plății trebuie făcută de către debitor.

Potrivit art. 1013 alin. 1 din Noul C. proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Analizând cauza prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1013 alin. 1 din Noul C. proc. civ., instanța constată că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

Creanța este determinată prin înscris, existența ei rezultând factura fiscala nr._/12.02.2013, in cuantum de 760,68 lei, aceasta fiind comunicata debitoarei sub semnatura de primire, asadar fiind acceptată la plată de debitoare prin semnarea, respectiv, necontestarea acesteia. (f. 11)

Potrivit art. 662 alin 2 din Noul C. proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Între părți fiind emisă, în baza contractului încheiat de părți, factura fiscală atașată la dosarul cauzei, instanța apreciază că pretinsa creanță este întemeiată pe o . înscrisuri opozabile debitorului prin semnare, apte să justifice din perspectivă probatorie caracterul cert al creanței.

O creanță este lichidă, potrivit art. 662 alin 3 din Noul C. proc. civ., atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. În prezenta cauză, cuantumul debitului principal este determinat prin factură, respectiv suma de 760,68 lei, fiind prin urmare îndeplinite condițiile unei creanțe lichide.

Creanța a devenit exigibilă odată cu împlinirea termenului de plată, data scadenței fiind stabilită prin factura – 14.03.2013, acest termen fiind implinit la data formularii prezentei actiuni.

Totodată, întrucât debitoarea, deși legal citată, nu a depus întâmpinare prin care să conteste existența creanței, în temeiul art. 1018 alin. 3 din NCPC, instanța consideră aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului și, deci, a existenței creanței.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va soma debitorul sa plătească creditoarei suma de 760,68 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.

In ceea ce priveste penalitatile solicitate in cuantum de 0,3% pe zi de intarziere, instanta retine ca debitoarea datoareaza penalitati de intarziere, potrivit conditiilor de cumparare de pe verso-ul facturii fiscale emise (f. 9, 10), acceptata in mod expres la plata potrivit borderoului depus (f 11).

Ca atare, instanta va admite cererea creditoarei si va obliga debitoarea la plata penalitatilor de intarziere în cuantum de 0,30% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, respectiv 14.03.2013 până la plata efectivă a debitului.

În temeiul art. 453 alin 1 din Noul C. proc. civ., va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 151,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARARE

Admite acțiunea formulată de reclamanta creditoare, . SA, sector 6, București, Dr. Săbăreni, nr. 24-26 în contradictoriu cu debitoarea, . EASTERN EUROPE-REEE SRL, Voluntari, ., nr. 95/4, J. ILFOV .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 760,68 lei, reprezentând debit total neachitat, plus penalități în cuantum de 0,30% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, respectiv 14.03.2013 până la plata efectivă a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 151,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Instanța la care se depune cererea în anulare este Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER,

Red.IEM/thnAE/4 ex/02.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5492/2013. Judecătoria BUFTEA