Partaj judiciar. Sentința nr. 5629/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5629/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 4323/94/2011

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.5629

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 3.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S.-I. I. C.

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanții M. A., M. L., pe pârâții G. (fosta N.) I., C. (fosta N.) A.-N., și pe intervenientul N. A., având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 12.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 19.09.2013, apoi la 26.09.2013, apoi la 3.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 19.04.2011 sub nr._, reclamanții M. A., M. L. au chemat în judecată pe pârâții G. (fosta N.) I., C. (fosta N.) A.-N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în . nr.16, oraș Voluntari, județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 420 mp și construcții și atribuirea de loturi în proporție de 10/16 pentru reclamanți și de 6/16 pentru pârâți; obligarea pârâților să desființeze construcțiile (magaziile) existente în partea stângă a proprietății. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3064/10.10.1991 au cumpărat de la N. A. cota de 10/16, proprietate indiviză, respectiv 262,5 mp, din imobilul situat în . nr.16, oraș Voluntari, județul Ilfov, iar pârâtele au dobândit cota de 6/16, adică 157,5 mp, prin același contract de la N. A.. La aceeași dată au dobândit și dreptul de proprietate asupra construcțiilor din paiantă de pe terenului de 420 mp, compuse din 4 camere, 2 holuri și 2 bucătării.

În esență, au arătat că au promovat prezenta acțiune întrucât au existat tot timpul neînțelegeri, acestea culminând cu interzicerea accesului reclamanților pe proprietatea lor.

Au mai arătat că în mijlocul curții, spre partea stângă a proprietății, tatăl pârâtelor a edificat, fără a avea consimțământul reclamanților, niște construcții pe care le folosește drept magazii, tocmai pentru a-i forța pe reclamanți să fie de acord cu o deschidere de doar 2,25 ml front stradal, în timp ce acesta folosește o deschidere de 20 ml.

În dovedire au solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.728 C.civ., Legea 603/1943, 673/1 – 673/6 C.proc.civ. și art.1075-1079 C.civ.

Au depus, în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3064/10.10.1991, proces-verbal de contravenție nr.67/20.05.1971, certificat de atestare fiscală din 18.05.2011.

Pârâtele au depus întâmpinare prin care au arătat că susținerile reclamanților nu se confirmă, situația de drept fiind semnificativ diferită, cotele părților dobândite în urma dezbaterilor succesorale fiind altele decât cele menționate de reclamante.

Totodată au solicitat introducerea în cauză a numitului N. A. și ieșirea din indiviziune, urmând ca instanța să formeze două loturi, respectiv unul aparținând reclamanților, iar celălalt pârâtelor și lui N. A., respectându-se drepturile fiecăruia.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât magaziile nu sunt poziționate pe suprafața de teren ce ar reveni reclamanților, întrucât dreptul lor de proprietate este mai restrâns decât au considerat.

În dovedire au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiză topo/prețuitoare, proba testimonială, interogatoriul reclamanților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.728 C.civ., art.115 și următ. C.proc.civ.

Prin încheierea de admitere în principiu de la data de 22.12.2011, instanța a dispus următoarele:

„Admite în principiu și în parte cererea de chemare în judecată.

Constată că masa partajabilă se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 420 m.p. și construcție cu patru camere, două holuri, două bucătării, edificată din paiantă, acoperită cu țiglă, situat în localitatea Voluntari, ..16, Județul Ilfov.

Constată că în privința imobilului descris mai sus părțile din cauză dețin cote – ideale după cum urmează: reclamanta M. A. cota de 13/32, pârâta G. ( N.) I. 6/32, iar pârâta C. ( N. ) A. N. 6/32.”

Ulterior, N. A. a formulat cerere de intervenție în nume propriu, prin care a solicitat instanței să se constate că este proprietarul terenului situat în . nr.16, oraș Voluntari, județul Ilfov, în cotă de 7/32. Cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de la data de 14 mai 2011 instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de N. A., constatând că acesta deține o cotă ideală de 7/32.

În speță au fost administrate proba cu expertiză specialitatea topografie, raportul de expertiză fiind întocmit de domnul expert F. R., și proba cu expertiză specialitatea construcții, raport întocmit de doamna D. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin incheierea de admitere in principiu din data de 22.12.2011, instanta a constatat ca masa partajabila se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din suprafata de 420 mp si contructie cu patru camere, doua holuri, doua bucatarii, edificata din paianta, acoperita cu tigla, situat in localitatea Voluntari, .. 16, jud. Ilfov.

De asemenea, instanta a constatat ca in privinta imobilului descris partile din cauza detin conte-ideale, dupa cum urmeaza: reclamanta M. A., cota de 13/32, parata G. (N.) I. 6/32, iar parata C. (N.) A. N., 6/32.

Ca urmare a admiterii in principiu a cererii de interventie in interes propriu, formulata de N. A., prin incheierea din 14.05.2011, instanta a constata ca in privinta imobilului compus din teren si constructie, partile din cauza detin cote ideale, dupa cum urmeaza: reclamanta M. A., cota de 13/32, parata G. (N.) I. 6/32, iar parata C. (N.) A. N., 6/32 iar intervenientul N. A., 7/32.

In cauza au fost intocmite rapoarte de expertiza topo si constructii si evaluare.

Analizand concluziile celor doua rapoarte de expertiza, tinand cont si de propunerile partilor, precum si de varianta care implica cele mai putine costuri si schimbari are situatiei de fapt existente la momentul actual, instanta urmeaza sa omologheze cele doua raporte, ambele in varianta 1, potrivit carora: lotul reclamantilor se compune din ½ din casa batraneasca, in valoare de 17.097 lei si teren in suprafata de 211,65 mp, in valoare de 73.231 lei, acestea constituind bunurile ce se afla in posesia si folosinta reclamantilor si in prezent. De asemenea, va dispune in sarcina reclamantilor obligatia de a plati o sulta de 18.091 lei catre parati, pentru echilibrarea loturilor conform drepturilor partilor si astfel cum a fost evaluat prin expertiza efectuata in cauza.

In ceea ce priveste lotul paratilor si al intervenientului N. A., acesta se compune din ½ din casa batraneasca in valoare de 17.097 lei, teren in suprafata de 203,44 mp si sulta pe care o vor primi de la reclamanti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea formulată de reclamanții M. A., M. L., ambii cu domiciliul în Voluntari, .. 16, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâții G. (F. N.) I., având domiciliul în ., ., județul Ilfov, C. (F. N.) A.-N., cu domiciliul în sector 5, București, .. 20, ., ., și intervenientul N. A., având domiciliul în Voluntari, .. 16, județul Ilfov.

Dispune sistarea stării de indiviziune, conform variantei 1 din raportul de expertiza tehnica judiciara de specialitate topografica intocmit in cauza de expert F. R. si variantei 1 din Raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea constructii-evaluarea proprietatii imobiliare intocmit de expert D. C., care fac parte din prezenta hotărâre, astfel:

Atribuie reclamantilor lotul identificat in varianta nr. 1 din Expertiza topo, Anexa 1 si Varianta nr. 1 din Expertiza constructii, Anexa 1, atribuind acestora 1/2 din casa batraneasca si teren in suprafata de 211,65 mp, cu obligatia de a plati o sulta paratilor in cuantum de 18.091 lei.

Atribuie paratilor si intervenientului 1/2 din casa batraneasca si teren in suprafata de 203, 44 mp cu dreptul la sulta de 18.091 lei.

Compenseaza cheltuielile de judecata

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.10.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Pentru judecătorul care nu mai funcționează

în cadrul acestei instanțe semnează

președintele instanței.

Red.SIIC/Ttehnored.DS/7 ex.

2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 5629/2013. Judecătoria BUFTEA