Plângere contravenţională. Sentința nr. 1717/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1717/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 13038/94/2011
Dosar nr._
JUDECATORIA B.
Sentința civilă nr.1717
Ședința Publică din data de 25.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. U. S.A. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 27.06.2011, emis de intimata A. R. ROMÂNĂ – ARR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru petenta consilier juridic H. G. cu împuternicire de reprezentare juridică depusă in ședința publică, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arată ca dosarul a fost suspendat in baza art 244 al 1 pct 1 C. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei B., prin serviciul registratură, la data de 26.02.2013 petenta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei si a atașat Decizia civilă nr.44R pronunțata la data de 22.01.2013 de Tribunalul Ilfov in dosarul nr._, după care,
Instanța pune in discuție cererea de repunerea pe rol a cauzei.
Reprezentantul petentei solicită repunerea pe rol.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.245 C. pr civ, dispune repunerea pe rol a cauzei si din oficiu invocă excepția autorității de lucru judecat față dosarul nr._ al Judecătoriei B. si acordă cuvântul pe excepție.
Reprezentantul petentei solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta S.C. U. S.A. a solicitat anularea procesului verbal contravenție . nr._ din data de 27.06.2011, emis de intimata A. R. ROMÂNĂ – ARR și exonerarea sa de plata amenzii.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că in data de 31.05.2011, ora 15, autospeciala cu nr. de înmatriculare_ condusă de G. C. C. a fost oprită in trafic de agenți constatatori din cadrul intimatei ARR, in localitatea Mogosoaia si a fost sancționata cu amenda in cuantum de 4000 lei pentru faptele prevăzute de art. 8 alin 1 pct. 31 din OG nr.37/2007 intrucit nu au fost prezentate numărul necesar de diagrame pentru ultimele 28 de zile sau alte documente justificative.
În susținerea plângerii, a fost depusă la dosarul cauzei copie de pe procesul-verbal de contravenție a cărui anulare se solicită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Fiind legal citată, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
La termenul din 25.03.2013 instanța din oficiu a invocat excepția autoritatii de lucru judecat față de Decizia civilă nr. 44R pronuntata de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ ..
Potrvit art.137 alin.1 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepția autorității de lucru judecat invocatăde instanță din oficiu, reține următoarele:
În fapt, prin cererea ce face obiectul prezentului dosar petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4000 lei pentru faptele prevăzute de art. 8 alin 1 pct. 31 din OG nr.37/2007.
În fapt, s-a reținut că la data de 31.05.2011, conducatorul autospecialei cu nr de inmatriculare_ nu a putut prezenta numărul necesar de diagrame pentru ultimele 28 de zile.
Printr-o altă cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.07.2011 sub nr._ petenta S.C. U. S.A. a formulat plângere împotriva aceluiași proces verbal de contravenție in care a fost pronunțata sentința civilă nr.7116/22.12.2011, plângerea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 7116/22.12.2011 pronunțata de Judecătoria B. petenta a declarat recurs, sentința fiind modificata in sensul admiterii plângerii potrivit Deciziei civile nr. 44R de Tribunalul Ilfov la data de 22.01.2013.
În drept, potrivit art. 1201 cod civil este lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeși cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, iar conform art. 166 Cod procedură civilă excepția puterii de lucru judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Instanța constată că în speță sunt îndeplinite cele 3 condiții cumulative ale autorității de lucru judecat: părțile sunt aceleași (S.C. U. S.A. in calitate de petent si A. R. ROMÂNĂ – ARR în calitate de intimat), obiectul este același (anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.06.2011) și cauza este aceeași (procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.06.2011).
Față de cele arătate și având în vedere că sentința civilă nr. 7116/22.12.2011 din dosarul nr._ este irevocabilă la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța în baza art. 166 Cod procedură civilă va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată și va respinge plângerea ca având autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată petenta S.C. U. S.A. cu sediul in Râmnicul V., .. 30, . V. si intimatul A. R. ROMÂNĂ – ARR cu sediul în București, .. 38, sector 1 ca având autoritate de lucru judecat.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2013.
Președinte Grefier
Red Jud FAL/Tehnodact CL 4 ex/27.03.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 5521/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2712/2013.... → |
---|