Plângere contravenţională. Sentința nr. 2270/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2270/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 4599/94/2012
DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ
ROMANIA
JUDECATORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2270
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 12.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
P. – C. E. D.
GREFIER – D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul D. N. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică la data de 4.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.04.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6.12.2012 și înregistrată sub nr._, petentul D. N. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.04.2012.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 11.04.2012, a condus Autobetoniera cu numărul de înmatriculare_, după ce a ieși de pe . la Institutul pentru Biologie și Nutriție Animală-Balotești în DN 1, parcurgând aproximativ 300-400 m către Ploiești, a fost oprit de un echipaj de poliție, și pe motiv ă nu a acordat prioritate la ieșirea în DN1 i-a fost reținut permisul de conducere în mod abuziv.
Petentul a mai arătat că agentul constatator a avut o atitudine arogantă, amenințând firma la care petentul lucrează, în sensul că va lua permisele sau va amenda pe toți conducătorii auto de la firmă.
A mai arătat că la ieșirea în DN 1 de pe .-a asigurat că nu venea nicio mașină pe cele două benzi de circulație pentru a nu produce obstrucționarea traficului rutier. Agentul constatator l-a oprit pe petent inițial pentru încălcarea tonajului și controlul rovinietei, însă i-a reținut permisul pentru neacordare de prioritate.
A mai arătat că măsura luată împotriva sa este abuzivă și a solicitat instanței anularea procesului-verbal și restituirea permisului de conducere.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
A depus la dosar copie de pe procesul-verbal contestat, precum și copie de pe dovada de circulație.
La data de 4.12.2012 intimatul I.P.J. ILFOV, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție . nr._/11.04.2012, acesta fiind legal și temeinic întocmit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.01.2012 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Procesul verbal nu a fost semnat de petent căruia i s-a comunicat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Instanța mai reține, totodată și împrejurarea că faptei i s-a dat încadrarea juridică corectă, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. La rubrica obiecțiuni s-a consemnat faptul că petentul arată că acesta nu are mențiuni de făcut.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța constată că potrivit art. 100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravențienerespectarea regulilor privind depășirea.
Instanța constată că, în cauza de față petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată. În acest sens, instanța reține că fapta descrisă în procesul verbal a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, care a încheiat procesul verbal de contravenție în prezența petentului.
Astfel, susținerile petentului în sensul că a respectat dispozițiile legale incidente în cauză, nu pot fi avute în vedere în condițiile în care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolele mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța reține dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul D. N., având domiciliul în Mun.Urziceni com. Movilița, . Ialomița, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având sediul în București, . nr.7, sectorul 2, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./dact./CED/DS/4 ex/2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 6975/2013. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1330/2013. Judecătoria... → |
---|