Somaţie de plată. Sentința nr. 6975/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6975/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 1938/94/2013

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6975/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 NOIEMBRIE 2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea, . SRL, și pe debitoarea, ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele:

- cauza are ca obiect somație de plată; stadiul procesual fond; cauza se află la primul termen de judecată;

- creditoarea a fost citată cu mențiunea de a de a achita taxa judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 3 lei, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii; de a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse, sub sancțiunea suspendării conf. art. 155 ind. 1 C.p.c..

- creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare, având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar deși creditoarea a fost citată cu mențiunea de a timbra și față de actele si lucrările dosarului reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.02.2012 sub nr._ /2012 creditoarea . SRL a chemat în judecată pe debitoarea . solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 483,27 lei și la plata penalităților de întârziere pentru debitul restant în sumă de 295,76 lei, penalități conform OUG 119/2007 în sumă de 14,25 lei, in total de 793,28 lei, actualizate până la data plății; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, creditoarea a arătat că în baza contractului nr. 1002 din 18.04.2012 și a comenzilor lansate de parata debitoare a livrat produse alimentare în valoare de 483,27 lei., a emis facturi acceptate la plată de debitoare prin semnare și ștampilare.

Totodată arată că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Conf. art. 7 din contract s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 295,76 lei.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile O.U.G.nr.119/2007, art. 82 și art. 274 C.p.c .

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar, în copie, înscrisuri, f.4.7.

Debitoarea legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției de netimbrare a cererii chemare în judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art.137 alin.1 C .pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

La termenul de judecată din data de 26.11.2013, instanța a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

Prin dispoziția instanței s-a stabilit în sarcina creditoarei obligația de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 3 lei conform art.3 lit. o1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare și art.3, alin 1 din OG nr. 32/1995.

Potrivit art. 20, alin 1 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat și în mod similar art. 9 din O.G. nr. 32/1995 prevede faptul că cererile netimbrate corespunzător nu se înregistrează.

Conform art. 20, alin 2 din legea 146/1997 instanța de judecată, constatând la primirea cererii că aceasta este nelegal timbrată a pus în vedere creditoarei prin rezoluție să își îndeplinească obligația de a achita taxa judiciară de timbru până la primul termen de judecată, indicând cuantumul acesteia.

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, precum și ale art. 9, alin 2 din O.G. nr. 32/1995, neîndeplinirea acestei obligații până la primul termen de judecată din data de 26.11.2013, atrage aplicarea sancțiunii anulării cererii de chemare în judecată, ca nelegal timbrată.

Pentru aceste considerente, constatând drept întemeiată excepția invocată, instanța o va admite ca atare și va anula cererea, ca fiind nelegal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu.

Anulează cererea privind pe creditoarea, . SRL cu sediul în com. Dragomirești V., . ILFOV, și pe debitoarea, . cu sediul în sector 2, București, .. 90-96, ., ., ca netimbrată.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2013.

P., GREFIER,

Red. IEM/thn.AE/3 ex/09.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 6975/2013. Judecătoria BUFTEA