Plângere contravenţională. Sentința nr. 3050/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3050/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 1208/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 3050
Ședința publică de la 07.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-I.
Grefier: M. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul M. T. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 23.12.2011, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 07.05.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 31.01.2012 sub nr._ petentul M. T. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.12.2011.
A arătat că la data de 23.12.2011 în jurul orei 22.00 în timp ce se afla în . alți prieteni a fost oprit de un agent de poliție motivat de faptul că a tulburat ordinea și liniștea publică, sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei. Petentul a mai arătat prin plângerea formulată că fiind în apropierea Crăciunului se afla la colinda cu prietenii și nu a tulburat ordine și liniștea publică.
Cererea a fost întemeiată în drept pe Legea 61/1991R.
În dovedirea susținerilor petentul a depus înscrisuri, respectiv proces verbal de contravenție (f.3) și CI.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 și a timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
La data de 21.05.2013 acțiunea a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă față de faptul că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a cerut judecarea în lipsă.
Intimata a depus la data de 27.07.2012 cerere de repunere pe rol și un punct de vedere agent contator.
În ședința publică din data de 17.09.2012 instanța a admis cererea de repunere pe rol a cauzei.
La termenul din data de 04.02.2013 instanța a suspendat cauza temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă față de faptul că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a cerut judecarea în lipsă.
La data de 06.03.2013 intimata a depus la dosar cerere de repunere pe rol.
La termenul din data de 29.04.2013 instanța a a admis cererea de repunere pe rol a cauzei și a fost dispusă continuarea judecății.
În condițiile art.167 alin.1 C.proc.civ., a fost încuviințată proba cu înscrisuri apreciind că aceasta este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 23.12.2011 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, petentul M. T. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 2 din Legea 61/1991R și art. 3 pct. 24 din Legea 61/1991.
Pentru a se proceda astfel s-a reținut că în data de 23.12.2011, ora 22:00 în .-a constituit într-un grup de persoane cu scopul de a tulbura liniștea publică și de a provoca scandal.
Cu titlu preliminar, instanța constată în temeiul art. 7 din Legea 61/1991 că plângerea contravențională a fost formulată în termen, fiind depusă la postul de poliție la data de 25.01.2012 conform ștampilei aplicate pe plic (f.5 verso), procesul-verbal de contravenție fiind comunicat petentului la data de 16.01.2012 conform comfirmării de primire (f.30).
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție prin prisma dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută și nici de o cauză de nulitate relativă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție. Mai mult decât atât, petentul prin plângerea contravențională nu formulează nicio critică privind nelegalitatea procesului verbal de contravenție, ci doar temeinicia faptei reținute în sarcina sa.
Astfel, instanța constată din oficiu că procesul verbal de contravenție cuprinde mențiunile prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă ca act administrativ.
Cu privire la temeinicia faptelor reținute în sarcina petentului, prevăzut2 de dispozițiile art. 3 pct. 2 și pct.24 din Legea 61/1991 și sancționată de dispozițiile art. 4 alin 1 din același act normativ, instanța apreciază că procesul verbal încheiat este netemeinic pentru următoarele considerente.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase (Cauza A. împotriva României).
În cauza P. împotriva României, Curtea reiterează că, la examinarea existenței unei „acuzații în materie penală”, este necesar să se ia în considerare trei criterii: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum și caracterul și gravitatea „sancțiunii” (a se vedea Escoubet împotriva Belgiei [GC], nr._/95, pct. 32, CEDO 1999-VII). De asemenea, aceste criterii sunt alternative, nu cumulative: pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzații în materie penală”, este suficient ca, prin natura sa, contravenția în cauză să fie „penală” din punct de vedere al Convenției, sau să fi expus persoana respectivă la o sancțiune care, în virtutea caracterului și gravității ei, să se încadreze în general în „materie penală”. Acest fapt nu împiedică adoptarea unei abordări cumulative în cazul în care analiza separată a fiecărui criteriu nu permite desprinderea unei concluzii referitoare la existența unei „acuzații în materie penală” (a se vedea Garyfallou AEBE împotriva Greciei).
Deși neprevăzută în dreptul intern ca făcând parte din materia penală, o contravenție poate fi apreciată de instanță în concret ca fiind circumscrisă unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din CEDO. În prezenta cauză, întrucât amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor, de prevenire dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că prezenta contravenție are, în conformitate cu art. 6 din Convenție, un caracter penal. Acest aspect are ca efect crearea în sarcina petentului a unei prezumții de nevinovăție, prezumție ce nu este absolută, ci relativă. Petentul are dreptul la contraprobă cu privire la aspectele indicate de către intimat, probele urmând a fi propuse și administrate în fața instanței. Prin urmare, revine petentului sarcina de a combate constatările personale ale agentului constatator consemnate în procesul verbal de contravenție și percepute personal de către agentul constatator.
În cauză petentul nu a administrat probe pentru a dovedi netemeinicia faptelor reținute în sarcina sa, iar simplele sale susțineri nu pot conduce la răsturnarea prezumției de validitate de care se bucură actul administrativ.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța reține că agentul constatator a aplicat o pedeapsă peste maximul prevăzut de lege pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina petentului, fără a justifica în concret măsura dispusă. Instanța reține că amenda maximă poate fi aplicată în situația în care împrejurări concrete ale cauzei conduc la reținerea unui grad deosebit de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina petentului, aspecte însă nedovedite în cauză.
Pentru aceste considerente va admite în parte plângerea contravențională și va reduce amenda aplicată pentru fiecare dintre fapte, respectiv reduce cuantumul amenzii totale aplicate de la suma de 2000 lei la suma de 700 de lei, respectiv 500 de lei pentru contravenția prevăzută de art.3 pct.2 din Legea 61/1991 și suma de 200 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 3 pct.24 din Legea 61/1991.
Menține restul dispozițiilor din procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.12.2011 ca fiind legale și temeinice și va lua act că părțile nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. T. cu domiciliul în Comuna Ciolpani, ., Județul Ilfov în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, Sector 2.
Reduce cuantumul amenzii aplicate de la suma de 2000 lei la suma de 700 de lei, respectiv 500 de lei pentru contravenția prevăzută de art.3 pct.2 din Legea 61/1991 și suma de 200 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 3 pct.24 din Legea 61/1991.
Menține restul dispozițiilor din procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.12.2011 ca fiind legale și temeinice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2013.
Președinte, Grefier,
S. D. I. M. A.
Red. Jud. SDI
Thn.MA /
2ex/11.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1596/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5384/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
