Plângere contravenţională. Sentința nr. 320/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 320/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 5960/94/2012

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 320

Ședința publică de la 24.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: GALAȚANU N.

GREFIER: M. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta T. R. A. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 16.01.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.01.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.05.2012, sub nr._, petenta T. R. A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr._/01.05.2012 ca fiind nelegal si netemeinic, anularea celor 4 puncte – amenda; exonerarea de plata amenzii in cuantum de 280 lei, anularea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, petenta a arătat că în data de 01.05.2012, la ora 20:00, in timp ce se deplasa dinspre Municipiul Ploiești spre Municipiul București, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost oprită de un echipaj al politiei rutiere si sancționată contravențional cu 4 punte-amenda in valoare de 280 lei si suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor pretins angajați în traversarea drumului public pe la trecerea de pietoni.

In ceea ce privește nelegalitatea procesului verbal de contravenție, petenta solicită să se constate că acesta nu cuprinde mențiunile obligatorii referitoare la ocupația si locul său de munca, nu cuprinde arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite în sensul că agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că le-ar fi săvârșit și nu a realizat o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. De asemenea, arată că procesul – verbal nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 180 (2) din OUG 195/2002, solicitând să se observe ca in procesul-verbal este menționat dl R. Sorell C. ca martor asistent, care a semnat procesul-verbal, dar agentul constatator nu a menționat in acest proces-verbal împrejurarea ce trebuia confirmata de martorul asistent.

În ceea ce privește netemeinicia procesului – verbal, petenta precizează că nu se face vinovată de săvârșirea faptei deoarece la momentul la care a trecut peste trecerea de pietoni, nu erau pietoni angajați in traversarea străzii, cum, in mod nereal, se consemnează in procesul verbal, iar pietonul ce se afla pe trotuar nu dădea nici un indiciu ca dorește sa traverseze. Mai mult, echipajul de politie care a oprit-o nu avea cum sa observe săvârșirea vreunei contravenții, deoarece se afla pe prima banda a sensului de mers dinspre București spre Ploiești, la o distanta de circa 500 de metri de locul in care se afla și in timp ce se deplasa pe a doua banda a sensului opus, dinspre Ploiești înspre București, vizibilitatea dintre benzi fiind îngreunata de distanta mare dintre cele doua mașini, precum si de traficul intens din zona, ocazionat probabil de sărbătoarea de 1 mai, la ora 20.00 fiind foarte multe autoturisme ce se deplasau înspre București.

Petenta învederează faptul că după aproximativ 10 minute după ce a oprit-o, agentul constatator a oprit un alt conducător auto, care nu fusese prezent la momentul săvârșirii contravenției pentru care a fost sancționată, doar pentru a semna procesul verbal in calitate de martor asistent, deși acesta nu asistase la așa - zisa contravenție.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/ 2002, ale Regulamentului din_ de aplicare a OUG nr. 195/ 2002 si ale O.G. nr. 2/ 2001.

Petenta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/01.05.2012.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar, la solicitarea instanței, actele careu au stat la baza emiterii procesului – verbal, respectiv punctul de vedere al agentului constatator și fișă abateri rutiere.

Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri și proba cu martorul G. A. - M., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 27); a încuviințat și administrat pentru intimat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 01.05.2012 întocmit de intimat, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 280 lei în temeiul art.100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 rap. la art.100 alin. 3 lit. b din același act normativ, întrucât a condus auto cu număr de înmatriculare_ fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii pe sensul său de mers.

Procesul verbal a fost semnat de petenta căreia i s-a comunicat o copie, petenta încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.

In ceea ce priveste motivele de nelegalitate invocate de petenta, instanta retine urmatoarele:

Neconsemnarea ocupatiei si a locului de munca ale petentei – mentiunile prevazute de art. 16 alin. 6 din O.G. nr. 2 / 2001 au drept scop identificarea precisa si fara niciun dubiu a persoanei sanctionate. . procesului verbal de contraventie contestat nu s-au mentionat datele aratate de petenta insa, au fost mentionate numele, prenumele si CNP-ul petentei. Prin urmare, nu exista niciun dubiu cu privire la persoana sanctionata si implicit, nicio vatamare pe care aceasta ar fi suferit-o prin lipsa acestor mentiuni.

Referitor la insuficienta descriere a faptei, instanta retine ca nici aceasta sustinere nu este intemeiata, descrierea fapte fiind de natura a permite instantei verificarea legalitatii incadrarii faptei contraventionale si a sanctiunii aplicate.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Instanța constată că, în cauza de față petenta a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Astfel, din declaratiile martorului audiat reiese ca petenta nu se face vinovata de savarsirea faptei retinute in sarcina sa. Instanta retine si ca declaratiile martorului se coroboreaza cu mentiunile de la rubrica Obiectiuni a procesului verbal de contraventie.

Pentru aceste considerebte de fapt si de drept, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal . nr._ din data de 01.05.2012, urmând a exonera petenta de la plata amenzii si a inlatura sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea formulată de petenta T. R. A., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocatură " P. N. A.", cu sediul în București, ..44, sector 1 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, cu sediul în București, ., nr.7, sectorul 2.

Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la data de 01.05.2012 de intimat.

Exonereaza petenta de la plata amenzii contraventionale in cuantum de 280 lei si inlatura sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

ronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN

Thn.red.gr.MG/

Ex.4/19.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 320/2013. Judecătoria BUFTEA