Plângere contravenţională. Sentința nr. 416/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 416/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 4621/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 416
Ședința publică de la 31.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. R. E.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . CENTER SRL și pe intimat I. T. de Muncă Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 23.01.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de astăzi 31.01.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 17.04.2012 petenta petenta . CENTER SRL în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă al Județului Ilfov a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr. nr._/03.04.2012 prin care i-a fost aplicată amendă contravențională de 20.000 lei.
În motivarea cererii petenta a arătat că a fost amendată cu 20.000 lei pentru faptul că ar fi fost găsite 2 persoane care nu aveau întocmit contract de muncă. În realitate, cele două persoane erau venite în firmă pentru a da probă de lucru și a se interese ce acte sunt necesare, și, nicidecum că acestea erau deja în probe de lucru.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Petenta a depus la dosar procesul verbal contestat, înștiințare de plată, carte de identitate a reprezentantului societății petente, certificat de înregistrare fiscală și constatator,, certificat de înregistrare mențiuni, împuternicire.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 și a timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În motivare se arată că la data de 27.03.2012 în urma unui control efectuat la sediul petentei, urmare unei petiții, unde au fost identificate un număr de două persoane care prestau activitate pentru petentă fără ca acestea, la data controlului, să fi avut încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, faptă ce contravine prevederilor art.16 alin.1 din Codul Muncii republicat.
În drept au fost invocate prev. art.115-118 C.p.c., art. 16 alin.1 și 2, art.31 alin.3 și art.260 al.(1) lit.e din Codul Muncii republicat, OG 2/2001.
În condițiile art.167 alin.1 C.proc.civ., a fost încuviințată părților proba cu înscrisuri apreciind că aceasta este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, petru petentă și proba cu martori.
La solicitarea petentei a fost audiat martorul I. C. A., declarația fiind atașată la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.04.2012 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art.260 alin.1 lit.e din Legea 53/2003 republicată.
În fapt, s-a reținut că în urma controlului efectuat la sediul petentei din localitatea Voluntari, . nr.26, vila 1, județ Ilfov, în data de 27.03.2012, au fost identificate două persoane (I. C. M. și S. M.) care prestau activitate fără a avea întocmite contracte individuale de muncă.
Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Conform art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/ 2003 constituie contravenție primirea la muncă a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1), se sancționează cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata.
Conform art. 16 alin. 1 și 2 contractul individual de munca se încheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Forma scrisa este obligatorie pentru încheierea valabila a contractului. Anterior începerii activității, contractul individual de munca se inregistreaza in registrul general de evidenta a salariatilor, care se transmite inspectoratului teritorial de munca.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001.
In ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată că în cuprinsul acestuia s-a reținut o situație de fapt corectă și că petenta a fost sancționată cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acesteia de a nu încheia contracte individuale de munca pentru numitele I. C. M. și S. M. identificate la locul de muncă prestând activitate in folosul sau, întrunind elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
În acest sens, conform procesului verbal de control nr._/ 03.04.2012 (f.21), întocmit în prezența și semnat de reprezentantul petentei, în urma controlului efectuat de agentul constatator în data de 03.04.2012 la sediul petentei au fost identificate I. C. M. și S. M. care prestau activitate (în funcțiile de masor, respectiv pedichiuristă) fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.
Pe fondul cauzei se mai reține că din declarațiile date de I. C. M. și S. M. cu ocazia controlului rezultă că acestea prestau activitate pentru societatea petentă din data de 27.03.2012, aflându-se în perioadă de probă. I. C. M. și-a menținut declarația în fața instanței, arătând că se afla la sediul petentei în perioadă de probă, același lucru fiind valabil și pentru S. M..
În drept, se mai reține că, potrivit dispozițiilor art.31 alin.4 din Codul muncii, pe durata perioadei de proba salariatul beneficiaza de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.
Prin urmare, subzistă în sarcina petentei obligația de a încheia contract individual de muncă și în perioada de probă.
Având în vedere aspectele astfel reținute, instanța apreciază că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal nu a fost răsturnată în cauză și prin aceasta nu se încalcă proporția rezonabilă între interesul general al statului, în îndeplinirea rolului său de gardian al interesului public, de a reglementa materia contravențională, atât sub aspectul instituirii anumitor contravenții, cât și a procedurii de constatare și sancționare a acestora și interesul particular, reprezentat de interesul petentului la apărarea tuturor drepturilor personale.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că agentul constatator a făcut o corectă încadrare a faptei reținute în sarcina petentei și a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, în mod legal. Pentru stabilirea acesteia, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 pct.3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste dispoziții legale și de datele cauzei, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea, stabilind o amendă la nivelul minimului prevăzut în lege.
Minimul special al contravenției în cauză este stabilit într-un cuantum ridicat, ceea ce duce la concluzia că fapta este considerată de legiuitor ca având o gravitate sporită, justificată prin importanța domeniului în care Legea nr. 53/2003 reglementează (raporturile de muncă).
În ceea ce privește pericolul social concret al faptei, instanța are în vedere că pentru salariatul care muncește fara forme legale de angajare, dar și pentru stat efectele nu sunt deloc neglijabile și merg de la eludarea drepturilor câștigate în domeniul relațiilor de muncă și pana la afectarea intereselor financiare ale salariatului cat si ale statului.
Astfel, salariatul care muncește fara a avea încheiat contract individual de munca nu dobândește vechime în muncă (neplata contribuțiilor lunare de asigurări sociale atrage nerecunoasterea perioadelor contributive, deci in mod automat, neacordarea pensiei pentru împlinirea vârstei standard de pensionare ori acordarea unei pensii diminuate); este exclus de la toate formele de asistenta sociala in caz de incapacitate de munca, nebeneficiind de pensie de invaliditate in cazul nedorit al survenirii unui accident de munca. Totodată, lucratorii constrânși la practicarea muncii fara forme legale, întâmpina aceleasi probleme si in ceea ce privește sistemul asigurărilor de sănătate, iar in caz de pierdere a locului de munca sunt excluși de la beneficiul indemnizației de șomaj; salariatul nu are nicio protecție dată de legislația muncii (ex. poate fi concediat discreționar, îi poate fi încălcat dreptul la timp de muncă limitat la maxim 48 de ore pe săptămână, îi poate fi nesocotit dreptul la concediu de odihnă anual plătit eto).
In ceea ce privește efectele asupra statului, instanța retine ca acesta pierde sume importante de bani, care nu se mai încasează la bugetul de stat sau la bugetele de asigurări sociale: contribuțiile salariatului, respectiv, cele ale angajatorului, raportate la fondul de salarii.
Pentru aceste rațiuni, cat si pentru faptul ca sistemul protecției sociale este grav afectat prin practicarea muncii fara forme legale, instanta considera ca înlăturarea amenzii nu se justifica, iar aplicarea sancțiunii avertismentului nu este de natura sa realizeze funcția educativa si cea preventiva in rândul angajatorilor.
Față de aceste considerente, văzând și disp.art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2002 instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . CENTER SRL, cu sediul în Voluntari, . nr. 26, vila1, județ Ilfov în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă Ilfov, cu sediul în București,.. 6-8, sector 6.
Menține ca legal și temeinic întocmit procesul verbal contestat . nr._/03.04.2012 emis de intimat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. C. R. E. S. D.
Red.CRE/Thnred. SD/19.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2461/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4287/2013.... → |
---|