Plângere contravenţională. Sentința nr. 6603/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6603/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 4597/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.6603

Ședința publică din data de 13.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul P. S. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 23.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.10.2013, la 05.11.2013 și la 13.11.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 17.04.2012, sub nr._ petentul P. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat instanței, ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de constatare a contravenției ..A. nr._ încheiat la data de 31.03.2012.

In motivare, petentul arată că nu a produs nici un scandal în fața organelor de poliție, ci din contră i-a solicitat ajutorul.

Mai arată că nu se arată la descrierea faptei, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite.

Precizează, că nu a semnat procesul – verbal contestat, la punctul „alte mențiuni” nu i s-a permis să-și exprime opinia, procesul – verbal i-a parvenit prin intermediul unei persoane necunoscute, în conformitate cu Ordonanța nr.2/2001 art.16 pct.1 în procesul verbal nu este descrisă ocupația și locul de muncă al contravenientului iar în conformitate cu Ordonanța 2/2001 art.16 pct.7 în momentul încheierii procesului - verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de e face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, lucru care nu s-a întâmplat.

În drept, au fost invocate disp. art.16 alin.1 și 7 din OG nr.2/2001 republicată.

În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției ..A. nr._ încheiat la data de 31.03.2012, carte de identitate.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în prezența persoanei sancționate, aceasta refuzând să semneze procesul – verbal de contravenție. Mai arată că fapta a fost constatată de agentul constatator, în mod direct, prin propriile simțuri, astfel că beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie.

Intimatul a depus la dosar punctul de vedere al agentului constatator și fișa intervenției la eveniment.

Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri. A fost audiat martorul asistent P. A. M. (f.47).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constare si sanctionare a contraventiei . nr._ intocmit la data de 31.03.2012 petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 1000 de lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991.

S-a retinut de catre agentul constatator faptul ca la data de 31.03.2012, ora 14,30, pe Soseaua Stefanesti nr. 15, petentul aflandu-se in curtea imobilului cu nr. 15 a provocat scandal in fata organelor de politie.

Procesul verbal nu a fost semnat de petent căruia i s-a comunicat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din OUG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Motivele de nelegalitate invocate de petent nu sunt intemeiate.

Nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, adică potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, numai în măsura în care s-a cauzat o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. În prezenta cauza, nu se poate vorbi de o vătămare care i-a fost cauzată petentului, drepturile acestuia fiind respectate tocmai prin posibilitatea atacarii procesului verbal si ridicarii obiectiunilor in fata instantei.

. procesului verbal de contraventie contestat nu s-au mentionat ocupatia si locul de munca ale petentului. Insa, petentul a fost identificat prin nume, prenume si CNP. Prin urmare, nu exista niciun dubiu cu privire la persoana sanctionata si implicit, nicio vatamare pe care acesta ar fi suferit-o prin lipsa acestor mentiuni.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată ca din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile aflate la dosar și declarația martorului audiat rezultă faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției retinute in sarcina sa.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plangerea formulată de petentul P. S., cu domiciliul în sector 1, București, .. 33 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN

Thn.red.gr.MG/

Ex.4/27.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6603/2013. Judecătoria BUFTEA