Plângere contravenţională. Sentința nr. 6309/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6309/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 563/94/2013

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.6309

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 29.10.2013

INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. G. B. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 30.12.2012, emis de intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – DIRECȚIA RUTIERĂ – SERVICIUL MISIUNI SPECIALE ȘI AUTOSTRĂZI A3.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 22.10.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 15.01.2013, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petentul P. G. B. împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 30.12.2012 întocmit de intimatul I. G. al Poliției Române – Direcția Rutieră – Serviciul Misiuni Speciale și Autostrăzi A3, prin care a solicitat anularea procesului verbal.

În fapt, a arătat că în data de 30.12.2012 în jurul orelor 21:00 se afla la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare_ se îndrepta pe autostrada București – Ploiești, pe sensul de mers înspre București, iar în dreptul Km 23 a fost oprit de un echipaj de poliție pentru un control. Ulterior agentul de poliție i-a întocmit proces verbal de contravenție cu motivarea că ar fi depășit limita legală de viteză, că ar fi circulat cu 131Km/h. La solicitarea sa, agentul de poliție i-a prezentat înregistrarea video când se afla în apropierea echipajului de poliție. Nefiind o înregistrare video concludentă care să ateste faptul că ar fi depășit viteza legală. A semnat procesul verbal, fără a arăta în scris obiecțiunile sale, deși nu a fost de acord cu cele menționat în cuprinsul acestuia.

În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001.

În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.5-6).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul, legal citat a depus la dosar atestat operator radar, buletin de verificare metrologică, planșa foto radar; punct de vedere agent constatator.(f.15).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 30.12.2012 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 420 lei, întrucât a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare_, pe A3, km 23 cu viteza de 131 km/h pe un sector de drum unde limita de viteza era de 100 km/h.

Procesul verbal a fost semnat de petent căruia i s-a comunicat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că faptelor li s-a dat încadrarea juridică corectă, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.121 alin. 1 din RA O.U.G. nr. 195/2002.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 121 alin. 1 din RA O.U.G. nr. 195/2002 conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

În speță, potrivit actelor depuse de intimat (f.15-21), in fotografia radar in care este indicata viteza de 131 km/h nu se distinge niciun autovehicul, iar in fotografiile in care se poate vedea numarul de inmatriculare_ viteza consemnata este de 58km/h.

Totodata, instanta retine ca buletinul de verificare metrologica depus de intimat (f.21) priveste un echipament montat pe Dacia L. MCV nr._, in timp ce in procesul verbal atacat s-a retinut ca aparatul radar era montat pe auto MAI_.

Prin urmare, din coroborarea acestor inscrisuri nu se poate stabili cu certitudine daca viteza de deplasare a fost cea indicata in procesul verbal si daca a fost stabilită în modalitatea prevăzută de lege, nefiind suficient pentru acest tip de contraventie sa fie constatata prin propriile simturi ale agentului.

În cauza de față instanta va retine asadar ca intimatul nu a făcut dovada legalitatii si temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de nevinovatie de care beneficiază petentul nefiind, așadar, răsturnată.

În consecinta, instanța constată că actul contestat nu este legal și temeinic intocmit, astfel încât urmează să admită plângerea si să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 30.12.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. G. B. cu domiciliul ales la C.. Av. Ș. Ș. în București, ..18, ., Etaj 2, Apartament 12, Sector 1 în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – DIRECȚIA RUTIERĂ – SERVICIUL MISIUNI SPECIALE ȘI AUTOSTRĂZI A3 cu sediul în Snagov, ., Județul Ilfov.

Anuleaza procesul verbal . nr._/30.12.2012.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 29.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TĂȘCAN A. F. G.

Red.jud.T.A

Thn.red.gr.FG/4ex /

23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6309/2013. Judecătoria BUFTEA