Pretenţii. Sentința nr. 7491/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7491/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 15166/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.7491

Ședința publică din data de 12.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. R. Astra S.A, pe pârâta S.C. E. R. A. R. S.A. și pe intervenientul S. S. A., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 04.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2012 sub nr._, reclamanta S.C. A. R. Astra S.A, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. A. R. S.A. și intervenientul S. S. A., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.047,68 lei din care: 2.025,40 lei reprezentând cuantumul despăgubirii achitate pentru avariile autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ și 22,28 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data introducerii prezentei acțiuni; la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi, în continuare, până la plata efectivă a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 05.04.2012, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezultă din Constatarea Amiabilă de Accident.

În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul marca Mercedes Springer având nr. de înmatriculare_, asigurat facultativ CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 2.025,40 lei, astfel cum rezultă din extrasul de cont nr. 110/08.06.2012 și actul de evaluare a pagubelor și stabilire a despăgubirilor.

Reclamanta a menționat, că potrivit art.22 ind.1 din Legea nr. 136/1995 după plata despăgubirii asiguratului CASCO s-a subrogat în drepturile acestuia, fiind în drept a recupera suma achitată de la asiguratorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului iar potrivit 49din Legea nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmând a fi recuperată de la pârâtă, întrucât deținătorul auto_, al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule la S.C. E. R. A. R. S.A. (polița RCA_).

A mai precizat că în vederea recuperării sumei a formulat o cerere de despăgubire, înregistrată de pârâtă sub nr._/02.11.2012. De asemenea, prin aceeași adresă a convocat pârâta la conciliere pentru data de 27.11.2012, conform art.720 alin.1 din Codul de procedură civilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art.22, art.42, art.54 din Legea nr. 136/1995, art.64 din Ordinul 14/2011 al CSA.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 179,03 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 3,50 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar prin notele scrise depuse la dosar arată faptul că a procedat la achitarea dosarului de daună.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 04.12.2013, reclamanta a solicitat să se ia act de faptul că atât primul capăt de cerere cât și al doilea capăt de cerere au rămas fără obiect, și pe cale de consecință, să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată contând în: 73,29 lei reprezentând rest taxa de timbru, timbru judiciar de 3,3 lei și onorariu de avocat de 744 lei.

Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2210 alin.1 cod civilîn limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 02.11.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 28), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

Conform art. 1357 Cod Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin. 2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Parata a achitat suma de 1634,06 lei la data de 23.01.2013 si suma de 694,69 lei la data de 01.07.2013.

Reclamanta si-a precizat actiunea fata de platile efectuate de parata, aratand ca parata a achitat integral debitul principal si penalitatile de intarziere, precum si suma de 105,74 lei reprezentand parte din taxa de timbru.

Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea ca ramasa fara obiect.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuala a paratei, instanța o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată - 73,29 lei rest taxa judiciara de timbru, 3,3 lei timbrul judiciar si 744 lei onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. A. R. Astra S.A., cu sediul ales la Cabinet de Avocatură " A. Nedelus" - sector 3, București, ., nr. 83în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. A. R. S.A., cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord, Global City Business Park, nr. 10, Clădirea O23, . și cu intervenientul S. S. A., cu domiciliul în Baraolt, .. 102, J. C., ca rămasă fără obiect.

Obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata – 73,29 lei rest taxa judiciara de timbru, 3,3 lei timbru judiciar, 744 lei onorariu de avocat.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astazi, 12.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN

Thn.red.gr.MG/

5 ex/30.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7491/2013. Judecătoria BUFTEA