Pretenţii. Sentința nr. 1787/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1787/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 75/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1787
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. E. D.
GREFIER D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV în contradictoriu cu pârâtul S. I. și chemata în garanție . SUCURSALA TIMISOARA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 7.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 13.03.2013, apoi la 19.03.2013, apoi la 26.03.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 4._ și înregistrată sub nr._, reclamantul I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV a chemat în judecată pe pârâtul S. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 14.274,08 lei reprezentând contravaloarea reparației autospecializatei MAI_, aparținând INSPECTORATULUI DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV, avariată în ziua de 1.11.2010, în urma tamponării cu autoturismul marca OPEL CORSA, condus de pârât, sumă de bani achitată de reclamant la data de 31.05.2011.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că vinovăția pârâtului a fost stabilită prin emiterea procesului-verbal de contravenție . nr._/1.11.2010.
Pârâtul S. I. nu și-a recunoscut vinovăția în tamponare și nu a fost de acord ca despăgubirea să se realizeze prin polița RCA cu nr._, emisă de S.C. CARCPATICA A. S.A., valabilă la data producerii tamponării.
Reclamantul a mai arătat că a încercat să recupereze prejudiciul pe cale amiabilă, însă pârâtul și-a exprimat în scris refuzul de a achita contravaloarea reparației autovehiculului avariat prin fapta sa culpabilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1357 C.civil, art.1349 C.civil.
În dovedire a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie: procesul-verbal de contravenție PCA nr._/1.11.2010, autorizație de reparații, certificat de înregistrare Dacia L. MAI_, poliță de asigurare de răspundere civilă RCA – ASTRA, poliță de asigurare de răspundere civilă RCA - S.C. CARCPATICA A. S.A., calcul reparație, factura fiscală, dovada de achitare de IPJ ILFOV a contravalorii reparației, notificare, refuzul pârâtului de a achita suma datorată.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. C. A. S.A., Sucursala Timișoara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea chematului în garanție la plata sumei de 14.274,08 lei reprezentând contravaloarea reparației autospecializatei MAI_, aparținând INSPECTORATULUI DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV, avariată în ziua de 1.11.2010, în urma tamponării cu autoturismul marca OPEL CORSA, condus de pârât, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantului IPJ ILFOV la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a mai arătat că prin procesul-verbal . nr._/ 1.11.2010 a fost sancționat pe nedrept.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 și următ. C.proc.civ., Legea 136/1995, Normele din 17.05.2010 aprobate prin Ordinul nr.5/2010 al C.S.A.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În data de 01.11.2010, pârâtul, S. I., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a provocat un accident rutier din culpa sa, fapt reținut prin Procesul verbal . nr._.
În urma accidentului, a fost avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI_, aparținând reclamantei Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.
Cu titlu preliminar, instanța față de data producerii accidentului, 01.11.2010, constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiul Cod Civil, respectiv dispozițiile art. 998-999 C.civil.
F. de cele de mai sus, instanța apreciază ca, in speță, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, pe temeiul art. 998-999 C.civ.
Astfel, pentru a reține răspunderea delictuală a pârâtului, reclamanta trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a patru elemente cu privire la fapta ilicită, vinovăția pârâtului, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Instanța apreciază, că din probatoriul administrat (înscrisuri) reiese existența unei fapte ilicite (accidentul rutier din data de 01.11.2010), produse cu vinovăție de pârâtul, S. I. (vinovăție constatată printr-un proces verbal de constatare a săvârșirii unei contravenții necontestat de niciuna dintre părți), prejudiciul cauzat prin avarierea autoturismului cu numărul de înmatriculare MAI_, aparținând reclamantei și legătura evidentă și de netăgăduit de cauzalitate între producerea accidentului rutier din data de 01.11.2010 și avarierea autoturismului cu numărul de înmatriculare MAI_.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanța constată că potrivit raportului de expertiză administrat în cauză (raport efectuat de expert judiciar M. I.) valoarea lucrărilor de reparații necesare pentru aducerea autoturismului Dacia L. cu numărul de înmatriculare MAI_ au fost în valoare de 14.275,08 lei.
În temeiul acestor considerente de fapt și de drept, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.274,08 lei (în considerarea principiului disponibilității, având în vedere că reclamanta nu și-a majorat pretențiile după depunerea raportului de expertiză), reprezentând contravaloare despăgubiri.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârât, instanța o va admite, pentru următoarele considerente:
La data producerii accidentului, 01.11.2010, pârâtul S. I. avea încheiată asigurare de răspundere obligatorie (RCA) cu chemata în garanție, potrivit poliței de asigurare ./17/_ nr._, valabilă 13.07.2010 – 12.01.2011.
Având în vedere dispozițiile art. 43, art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chematul în garanție către pârât la plata sumei de 14.274,08 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri. Instanța arată că cele învederate de chemata în garanție cu privire la notificarea asiguratorului potrivit Ordinul CSA nr.5/2010 nu sunt de natură a înlătura obligația sa de achita despăgubirea.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (967,5 lei+5 lei) și totodată va obliga chematul în garanție către pârât la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (967,5 lei+5 lei) și cheltuieli transport (101,55 lei), potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, în contradictoriu cu pârâtul S. I., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „F. L.” în București,, . nr.15, sectorul 1.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 14.274,08 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. I. în contradictoriu cu și chemata în garanție . SUCURSALA TIMISOARA, cu sediul ales în București, ..11, sectorul 2.
Obligă chematul în garanție către pârât la plata sumei de 14.274,08 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (967,5 lei+5 lei).
Obligă chematul în garanție către pârât la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (967,5 lei+5 lei) și cheltuieli transport (101,55 lei).
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru grefierul de sedință aflat
în CO semneaza grefierul sef
Red.Jud CED/dact. Gref. DS/4ex/05.08.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 5098/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 6437/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|