Pretenţii. Sentința nr. 210/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 210/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 5004/94/2012

DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 210

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. E. D.

GREFIER D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanții B. M. M., B. C. și pe pârâta ., având ca obiect

pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 10.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 18.01.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 26.04.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanții B. M. M., B. C. au chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1923,6 lei reprezentând debit restant către Asociația de proprietari a blocului 38 din București, achitat de către reclamanți, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanții au arătat că la data de 23.05.2011 au încheiat cu societatea pârâtă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1427/23.05.2011, prin care reclamanții au achiziționat apartamentul nr.60 situat în București, sector 2, Calea Moșilor nr.292, ., . sumei de 60.000 EURO.

Reclamanții au mai arătat că în contractul de vânzare-cumpărare pârâta a declarat că nu există nici un fel de debite către Asociația de proprietari pentru apartamentul achiziționat, iar vânzătoarea s-a obligat ca până la momentul predării efective a apartamentului vândut să suporte toate costurile necesare, respectiv cotele de întreținere, facturile utilităților, etc.

Pârâta nu a înțeles să-și respecte obligațiile contractuale iar la momentul când reclamanții au intrat în posesia apartamentului, acesta înregistra restanțe de 1876,3 lei aferente lunilor mai, iunie, iulie și august 2011.

Reclamanții au mai arătat că pârâta a refuzat orice colaborare cu reclamanții, motiv pentru care aceștia au promovat prezenta acțiune și au solicitat instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 1923,6 lei reprezentând debit restant către Asociația de proprietari a blocului 38 din București, achitat de către reclamanți, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedirea cererii au solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri, precum și orice altă probă ar reieși din dezbateri, sens în care au depus înscrisuri la dosar (filele 6 – 25).

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.112 C.proc.civ., art.969 C.civil.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 165 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Între reclamanți și pârâtă a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub numărul 1427 din 23.05.2011 de BNPA SUPREMA LEX având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 60 situat în București, Calea Moșilor, nr. 292, ., ., pentru prețul de 60.000 euro.

Potrivit dispozițiilor contractuale transmisiunea proprietății și a posesiei a avut loc la data încheierii contractului, iar a folosinței va avea loc fără nicio altă formalitate cel târziu la data de 20.08.2011, dată până la care vânzătoarea s-a obligat să suporte cheltuielile aferente apartamentului (cotele de întreținere, furnizorii de utilități etc.)

Potrivit Adeverinței emise de Asociația de proprietari .. 60 din București, Calea Moșilor, nr. 292, ., . figura cu o restanță de 1876,3 lei, reprezentând cote întreținere aprilie 2011 – august 2011. Debitul a fost achitat la data de 01.02.2012, de către reclamanta B. C. potrivit chitanței nr. 677 din 01.02.2012 (fila 22). Din înscrisurile depuse la dosar coroborat cu întrebarea nr. 3 din interogatoriu, instanța va reține faptul că reclamanții au intrat în posesia efectivă a apartamentului în septembrie 2011.

Așa cum s-a dedus din interpretarea art. 1082 C. civ., în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligației revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât existența obligației.

În prezenta cauză, reclamanții au dovedit relațiile contractuale cu pârâta și obligația acesteia din urma de a-i achita sumele pretinse, contractul și dovada plății fiind suficiente în acest sens.

O dată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina debitoarei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin urmare, reclamanții au dovedit că au împotriva pârâtei o creanță constând într-o sumă de bani, certă, lichidă și exigibilă potrivit art.379 C.proc.civ..

Din înscrisurile depuse la dosar coroborat și cu interogatoriul administrat, în privința căruia instanța va face aplicarea art. 225 C.p.c. rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale.

Față de toate aceste aspecte, instanța va admite cererea și va obliga pârâta către reclamanți la plata sumei de 1923,6 lei, reprezentând debit restant.

De asemenea, potrivit art 274 C. proc. civ., va obliga pârâta către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru – 164,89 lei, timbru judiciar – 3 lei și onorariu avocat 2480 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții B. M. M., B. C., cu dom ales la S.C.P.A. PSBH „P. & Asociații” în sector 3, București, ., . cu pârâta ., având sediul în Mogosoaia, ..146, ./155/1, J. ILFOV.

Obliga parata către reclamanți la plata sumei de 1923,6 lei, reprezentând debit restant.

Obliga parata către reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar 164,89 lei +3 lei, onorariu avocat – 2480 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. Jud. CED/tehnored.DS/5 ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 210/2013. Judecătoria BUFTEA