Pretenţii. Sentința nr. 2188/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2188/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 6469/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 2188

Ședința publică de la 10.04.2013

Instanța constituită din:

Președinte: E. M.

Grefier: S. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. U. A. S.A., pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare – REASIGURARE S.A. și intervenient R. M. V., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 03.04.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 10.04.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2012 sub nr._ reclamanta SA U. A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat R. M. V., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,24 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, la plata sumei de 1966,33 lei reprezentând penalități de întârziere de 0.1 % pe zi, calculate de la data scadentei, 27.01.2012, până la 23.05.2012, la penalități de 0,1% ide la această ultimă dată până la achitarea efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 16.01.2009, intervenientul forțat R. M. V., conducând autoturismul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulație, fiind avariat autoturismul Dacia cu nr._ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița . nr._ în baza căreia s-a plătit despăgubirea de_,24 lei. Autoturismul intervenientului forțat R. M. V. cu nr._ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA (fosta ASITRANS), astfel cum rezultă din interogarea CEDAM.

Reclamanta a arătat că prin procesul-verbal emis de Poliție s-a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat R. M. V. în producerea daunelor.

P. plata indemnizației, reclamanta a menționat, că potrivit art. 1349 alin. 1 și 2 Cod Civil, Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului. A mai precizat că pârâta a fost convocată la conciliere la data de 11.01.2012 însă aceasta nu a achitat suma de_,24 lei.

Cererea a fost legal timbrată cu 1237,35 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță.

Intervenientul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 16.01.2009, R. M. V. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație astfel cum rezultă din adresa IPJ Ilfov nr._ din 16.01.2009 (f. 5). A fost avariat autovehiculul_ asigurat facultativ cu polița . nr._ (f.18) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr._ și a plătit despăgubirea în cuantum de_,24 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont (fila 15). Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A, astfel cum rezultă din interogarea CEDAM (f.16).

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 22 din Legea nr. 136/1995 care stabilesc că în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului este stabilită prin intermediul procesului verbal care nu a fost contestat, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C.civ., conform cărora orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat a depăsit la trecerea de nivel cu calea ferată colooana de autovehicule oprite la barieră si a intrat in coliziune cu autovehiculul_ care a efectuat virajul la stțnga . Prejudiciul produs rezultă din procesul verbal de constatare în care s-au consemnat avariile produse imobilului asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de agentul constatator reiese că avariile constatate la imobilul asigurat facultativ s-au datorat impactului cu autoturismul condus de intervenientul forțat.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile proriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. Având în vedere aceste dispoziții, instanța va admite cererea reclamantei si va obliga pârâta la plata sumei de_,24 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate

Cu toate acestea, întrucât despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011, au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 1966,33 lei (f.64) prin aplicarea unui procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței 27.01.2012 până la data achitării debitului principal, 23.05.2012. Instanța va admite cererea reclamantei si cu privire la penalități, atât cele calculate pentru perioada 27.01._12, cât și cele care au curs după această perioadă până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2358,35 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta ., cu sediul ales las C..Av. R. C. din București, .-189, ., . în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul R. M. V., domiciliat în Voluntari, ., județ Ilfov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,24 lei reprezentând debit principal, a sumei de 1966,33 lei reprezentând penalități de intârziere de 0,1% pentru perioada 27.01._12, precum și a penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la această ultimă dată și până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2358,35 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2013.

Președinte Grefier

E. M. S. D.

Red. Jud. E.M.

Thn.SD/5 ex./15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2188/2013. Judecătoria BUFTEA