Pretenţii. Sentința nr. 3109/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3109/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 8545/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 3109
Ședința publică de la 08.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. C. M.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuientul Z. I. L. și pe intimata P. D. G., având ca obiect revizuire - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- obiectul cauzei – pretenții, stadiu procesual – fond, cauza fiind la primul termen de judecată;
-revizuientul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 10 lei, timbru judiciar de 0,3 lei, obligație ce nu a fost îndeplinită;
- s-a atașat dosarul de fond nr._ .
În baza art.104(13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor lasă dosarul la a doua strigare față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare, când, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecata si retine cauza in pronunțare pe excepția de netimbrare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 16.07.2012, sub nr._, revizuientul Z. I. L. în contradictoriu cu intimata P. D. G. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1801/07.04.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și suspendarea executării hotărârii pe perioada judecării cererii de revizuire.
In motivarea acțiunii, revizuientul a arătat că există înscrisuri noi, respectiv actele de cercetare penală efectuate împotriva intimatei, precum și existența dosarului penal aflate pe rolul Curții de Apel București. Mai arată revizuientul că, intimata nu avea calitate procesuală activă să promoveze acțiune în numele fiului său, acesta fiind major și având capacitate de exercițiu a drepturilor sale.
În drept au fost invocate disp. art. 322-328 C.p.c., 322 pct.5 C.p.c.
În dovedirea acțiunii revizuientul a depus înscrisuri.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
Cererea nu a fost legal timbrată.
La termenul din 08.05.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecată.
Cererea de chemare în judecată este una având ca obiect pretenții, reclamanta datorând o taxă de timbru calculată la valoarea obiectului cererii potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.h din Legea nr.146/1997.
Deși revizuientului i s-a pus in vedere să depună taxa judiciara de timbru in cuantum de 10 lei si a timbrului judiciar de 0,3 lei, fiind citat cu această mențiune, acesta nu a contestat taxa stabilită în sarcina sa și nici nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin urmare, constatând că cererea nu a fost timbrată, în temeiul art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția și va anula cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de revizuientul Z. I. L., cu domiciliul în Voluntari, ., ., ., județ Ilfov în contradictoriu cu intimata P. D. G., cu domiciliul în București, .. 3, ., ., ca netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2013.
Președinte Grefier
L. C.-M. S. D.
Red.jud.L.C.M./Thn.SD/4ex/21.06.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 121/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4983/2013.... → |
---|