Pretenţii. Sentința nr. 3297/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3297/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 7869/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 3297

Ședința publică de la 16.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte: L. C. M.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . REASIGURARE SA și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.05.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2012 sub nr._ reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1336,26 lei reprezentând despăgubire achitată în calitate de asigurător, în baza poliței RO/16/H16/DV nr._, la plata sumei de 607,50 lei reprezentând contravaloarea ratelor 2, 3, 4 din prima de asigurare care nu a fost achitată de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, între părți la data de 16.07.2008 s-a încheiat Actul Adițional cu privire la plata în rate a primelor de asigurare obligatorie RCA.

La data de 07.04.2009 a avut loc un eveniment rutier în care autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la reclamantă, a avariat autoturismul cu nr._ .

La data de 16.07.2008 pârâta a încheiat actul adițional la polița de asigurare RCA nr. RO/16/H16/DV nr._ și avea obligația să-și respecte obligațiile privind plata fracționată a primelor de asigurare, prin achitarea ratelor stabilite prin contract. În urma verificării valabilității poliței RCA nr. RO/16/H16/DV nr._ s-a constatat că la momentul producerii evenimentului rutier, polița nu a fost plătită integral, nefiind achitate ratele 2, 3, 4. Pârâta a fost convocată la conciliere, însă nu s-a prezentat.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 10 coroborat cu art.12, 112 și urm. C.p.c., 1357-1371 C.civ., 969 C.Civ, art. 5 din actul adițional la polița RCA.

În dovedire au fost depuse înscrisurile din dosarul de daună (f.5-34) și a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe necesare soluționării cauzei.

La termenul din data de 08.05.2013 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În data de 16.07.2008 între reclamantă și pârâtă s-a încheiat polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./16/H16/DV nr_ și actul adițional la polița de asigurare sus-menționată privind plata în rate a primei de asigurare obligatorie RCA. Conform art 2 din acest act, ratele se vor achita în 4 rate(fila nr 32).

De asemenea, potrivit art 5 din același act,asigurătorul va recupera de la asigurat contravaloarea despăgubirilor plătite terților păgubiți în caz de neplată la scadență a unei rate de primă,dacă evenimentul asigurat s-a produs după scadența acesteia(f. 32).

În data de 07.04.2009 a avut loc un eveniment rutier în care autoturismul_, asigurat RCA la E. cu polița RCA ./16/H16/DV nr_ a avariat autoturismul cu nr de înmatriculare_ .Evenimentul și avariile cu care s-a soldat au fost constatate prin procesul verbal de contravenție . nr_ emis de IPJ Sibiu. (f 34)și documentul de introducere în reparație a vehiculului care au stat la baza întocmirii dosarului de daună EJ 25107în urma căruia . achitat contravaloarea reparațiilor în sumă de 1336,26 lei.

Potrivit scadențarului anexat la dosarul cauzei(f 31),pârâta figurează cu ultimele trei rate neachitate.

Având în vedere că evenimentul rutier asigurat s-a produs după scadența ratei ,iar pârâtul nu a făcut dovada achitării acesteia ,în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale așa cum au fost prevăzute în art 5 din actul adițional .

Pârâta nu a făcut dovada plății ratelor și a despăgubirilor plătite la termenul stipulat în contract.

Situația de fapt astfel expusă, necontestată de către pârâtă, rezultă din coroborarea înscrisurilor depuse de către reclamantă.

În drept, instanța reține că art. 969 Vechiul C.civ. în vigoare la data încheierii actului adițional privind plata în rate a primei de asigurare obligatorie RCA/16.07.2008 consacra principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), dispunând in acest sens: “Contractul valabil încheiat are putere de lege intre partile contractante”.

În prezenta cauză, reclamanta a dovedit relațiile contractuale cu pârâta și obligația acesteia din urma de a-i achita suma pretinsă.

Odată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina debitoarei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite acțiunea și o va obliga pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1336,26 lei cu titlu de despăgubiri, a sumei de 607,50 lei reprezentând contravaloare rate neachitate.

Totodată, reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza art.274 C., instanța urmează să o oblige la plata sumei de 179 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă de timbru 177,5 lei și timbru judiciar-1,5 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul ales la SCA C. și Asociații din București,. nr. 15, sector 3 și pe pârâta ., cu sediul în Sura M. nr. 37, județ Sibiu.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1336,26 lei reprezentand despagubiri si suma de 607,50 lei reprezentand contravaloare rate restante.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 179 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă de timbru 177,5 lei și timbru judiciar-1,5 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.

Președinte Grefier

L. C.-M. S. D.

Red.jud.L.C.M./Thn.SD/4ex/01.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3297/2013. Judecătoria BUFTEA