Pretenţii. Sentința nr. 4670/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4670/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 5263/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4670
Ședința publică din data de 03.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. R. Service S.A. și pe pârâta S.C. M. E. S.R.L., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26.06.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.07.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 18.04.2013 reclamanta S.C. C. R. Service S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. E. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 425,12 lei reprezentând debit principal, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 30.02.2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 28.07.2010 a încheiat cu pârâta Contractul de prestări servicii de salubrizare nr. AE_ S1 pe durată nedeterminată, cu intrare în vigoare la data de 03.08.2010, pârâta având obligația să-i achite contravaloarea serviciilor prestate.
Mai arată că facturile emise sunt acceptate de către utilizator, acesta fiind în măsură să conteste înscrisurile.
În drept au fost invocate disp. art. 1025 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: extras ONRC. Contractul de prestări servicii de salubrizare nr. AE_ S1/28.07.2010, facturile fiscale aferente Contractului, formularele de încărcare – descărcare deșeuri, notificare de plată către debitoare.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară și timbru judiciar de 5 lei.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 28.07.2010 intre reclamanta, in calitate de operator si parata, in calitate de utilizator, s-a incheiat contractul de prestari servicii de salubrizare inregistrat cu nr. AE002346S1. Obiectul contractului l-a reprezentat colectarea, transportul si depozitarea de catre operator in rampa ecologica a deseurilor solide, de la adresa punctului de lucru al utilizatorului.
Contractul s-a incheiat pe durata nedeterminata, cu intrare in vigoare de la data de 03.08.2010.
Potrivit art. 9 pc. 1 din contract, utilizatorul s-a obligat sa achite contravaloarea facturii reprezentand serviciile prestate in termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. In cazul nerespectarii termenului, s-au stabilit penalitati de 0.1% pe zi de intarziere, calculate la suma restanta – art. 9.2.
Contractul a fost modificat prin actele aditionale nr. 1 si 2 (f. 17, 18).
In baza acestui contract au fost emise facturile fiscale nr._/28.02.2011,_/31.03.2011,_/31.05.2011,_/30.06.2011,_/31.07.2011 si nr._/31.07.2011.
In ceea ce priveste aceasta din urma factura, instanta constata ca aceasta a fost emisa pentru suma de 120,9 lei reprezentand contravaloare pubela nerecuperata. Factura nu a fost acceptata la plata de catre parata iar din inscrisurile depuse la dosar nu rezulta modul in care a fost stabilita aceasta valoare. Pe de alta parte, contractul nu contine nicio mentiune cu privire la valoarea pubelelor/containerelor, ci doar cu privire la tariful de inchiriere. Prin urmare, instanta constata ca pretentiile reclamantei derivand din aceasta din urma factura nu sunt intemeiate.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. De asemenea, potrivit art. 970 alin. 1 C.civ, convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Pe de altă parte, instanța reține că în sarcina paratei operează o dublă prezumție relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, în condițiile prevăzute de art. 1082 C.civ, potrivit cărora, „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.
Pentru aceste considerente, in baza art. 969 si urmatoarele Cod civil, instanta va admite in parte cererea si va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 304,22 lei reprezentand contravaloare facturi restante si penalitati de 0,1% pe zi de intarziere calculate de la data scadentei fiecarei facturi si pana la plata integrala a debitului.
In temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, instanta va obliga parata, ca parte cazuta in pretentii, din culpa careia a fost promovata prezenta actiune, la plata cheltuielilor de judecata – 50 lei taxa judiciara de timbru, 1,5 lei timbrul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea formulată de reclamanta S.C. C. R. Service S.A., cu sediul în sectorul 1, București, ., . cu pârâta S.C. M. E. S.R.L., cu sediul în B., ., ., ., județul Ilfov.
Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 304,22 lei reprezentand contravaloare facturi restante si penalitati de 0,1% pe zi de intarziere calculate de la data scadentei fiecarei facturi si pana la plata integrala a debitului.
Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata – 50 lei taxa judiciara de timbru, 1,5 lei timbru judiciar.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Pentru judecator aflat în CO Pentru judecator aflat în CO
Semneaza presedintele instantei Semneaza grefierul sef
Red.jud.G.N. /Thn.red.gr. MG/4ex/16.08.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 6090/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3269/2013.... → |
---|