Pretenţii. Sentința nr. 512/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 512/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 8720/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 512
Ședința publică din data de 01.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. E. D.
GREFIER – M. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A, pârâta . REASIGURARE SA și pe intervenientul I. S., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 24.01.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.02.2013 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.07.2012, sub nr._ reclamanta, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. si intervenientul I. S. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.868,36 lei compusa din: 9.492,02 lei reprezentând contravaloarea indemnizației achitată de O. pentru autoturismului cu nr._ ; 1.376,34 reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței 09.04.2012 până la data de 01.09.2012; la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi, în continuare, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în data de 15.09.2011 s-a produs un accident de circulatie in care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de către I. S. si autoturismul cu nr. de inmatriculare_ .
Reclamanta mai arata că potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului revine intervenientului I. S.. In urma acestui eveniment autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat casco la O. cu polita . nr._ in vigoare la data accidentului in temeiul careia s-a deschis dosarul de dauna nr. N1/CA/BU/11/_ si a achitat despăgubiri pentru repararea avariilor in cuantum de 9.492,02 lei. Persoana vinovata de producerea accidentului I. S. conducea autoturismul care avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă la . REASIGURARE SA, respectiv polița nr._.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22, art. 42 si art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din ordinul CSA nr. 5/2010, solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
In susținerea cererii s-au depus în copie înscrisuri la dosar, f.4-35.
Pârâta și intervenientul, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 15.09.2011, intervenientul I. S. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație ocazie cu care a fost încheiat proces verbal . nr._. A fost avariat autoturismul cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea în cuantum de 9492,02 lei astfel cum rezultă din Extrasul de cont din 06.12.2011. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. asigurare REASIGURARE S.A., polița RCA nr._.
Potrivit dispozițiilor art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat, în lipsa raporturilor de asigurare, acțiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, ci nu după normele aplicabile în raporturile dintre asigurător și asigurat.
Așadar, având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de asigurat, prin plata indemnizației în cuantum de 9492,02 lei, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând, în baza art.49 din Legea 136/1995, a obliga pârâta la plata sumei de 9492,02 lei reprezentând contravaloarea indemnizației achitate de reclamantă.
Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.5/2010, au fost calculate penalități de întârziere. De asemenea, având în vedere și dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, conform cărora dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, instanța urmează a admite și aceste capete de cerere urmând a obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere calculate de la data scadenței, 09.04.2012 până la data de 01.09.2012, în cuantum de 1376,34 lei, precum și in continuare de la data de 02.09.2012 până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în constând în contravaloarea a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar 801,63 lei +3 lei și a onorariului de avocat 1000 lei.
Astfel, cu privire la cuantumul onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin.3 C.pr.civ. instanța va diminua cuantumul acestuia, la suma de 1.000 lei, prin raportare la natura și complexitatea cauzei. Procedând în această modalitate, instanța nu afectează forța obligatorie a contractului de asistență juridică încheiat între avocat și clientul său, ci consideră că nu este proporțională și echitabilă obligarea părții adverse la suportarea unui astfel onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul în ales la C.. Av. P. D. în București, . de birouri A3, nr.1,., Sector 5 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul I. S. cu domiciliul în C., Ale. Brizei, nr. 24, ., ..
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 9492,02 lei, reprezentând debit și penalități de întârziere 1376,34 lei calculate de la data de 09.04.2012 până la data de 01.09.2012.
Obligă pârâta către reclamantă la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi de întârziere raportate la debit, calculate de la de 02.09.2012 până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (801,63 lei+3 lei) și onorariu avocat în cuantum de 1.000 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. E. D. M. A.
Red.jud.CED
Thn.red.gr.MA/
23.04.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 1142/2013. Judecătoria BUFTEA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3882/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|